Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.03.2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2733/2006

HOTĂRÂRE
15.03.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2733/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față, constată: Prin sentința civilă nr. 584 din 7 aprilie 2004 Judecătoria Sighișoara a admis acțiunea formulată de reclamanții B.G.C., B.K. și B.N.B.B. și a obligat pârâtul Consiliul local Sighișoara să le restituie 12 tablouri, identificate prin numerele de inventar, aflate în posesia Muzeului de Istorie Sighișoara, fiind respinse celelalte capete de cerere precum și pretențiile privind cheltuielile de judecată. Prin aceiași sentință au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților precum și excepția prescripției dreptului la acțiune și a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Culturii și Cultelor. Prin decizia civilă nr. 920/A din 8 octombrie 2004 Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Consiliul Local Sighișoara.

Împotriva acestei decizii, la data de 31 decembrie 2004, a declarat recurs pârâtul. În raport de dispozițiile legale referitoare la competența materială a instanțelor judecătorești, în vigoare la acea dată, la data de 31 ianuarie 2005, recursula fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție. Având în vedere dispozițiile art. II din Legea nr. 219 din 6 iunie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a scos recursul de pe rolul său și a înaintat dosarul cauzei Curții de Apel Târgu-Mureș, instanță devenită competentă să judece recursul potrivit actului normativ menționat.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Târgu-Mureș sub nr. 4391/1964 din 26 iulie 2005. Prin decizia civilă nr. 721/R din 11 octombrie 2005 Curtea de Apel Târgu-Mureș și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție reținând că numai printr-o interpretare greșită a dispozițiilor art.II din Legea nr. 219 din 6 iulie 2005 această instanță a stabilit competența sa materială în soluționarea recursului. Cu privire la competența de soluționare a recursului, cu referire la dispozițiile art. 3 pct. 3 C. proc. civ., se constată următoarele: Legea nr. 219/2005 pentru aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 a modificat dispozițiile Codului de procedură civilă referitoare la competența materială a instanțelor judecătorești, reinstaurând principiul proximității în soluționarea căilor de atac, principiu potrivit căruia căile de atac se soluționează de instanțele ierarhic superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Ca măsură tranzitorie, prin art. II al alin. (2) și (4) din Legea nr. 219/2005, legiuitorul a înțeles să deroge de la dispoziția art. 725 alin. (2) C. proc. civ., stabilind, în mod expres, că „recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel”. Aceeași dispoziție tranzitorie prevede că „trimiterea dosarelor se va face pe cale administrativă, instanțelor devenite competente să le judece”. Or, potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 3 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005, competența materială de soluționare recursului dedus judecății în prezenta cauză aparține curții de apel în a cărei rază teritorială se găsește judecătoria care a soluționat cauza în primă instanță, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, a fost trimis spre competentă soluționare acesteia.

Față de cele ce preced, cauza va fi scoasă de pe rolul aceste instanțe și va fi retrimisă spre soluționare Curții de Apel-Târgu Mureș. Pentru a hotărî astfel s-a avut în vedere și faptul că măsura prin care instanța supremă stabilește, în formele prescrise de lege, competența materială în soluționarea unui litigiu are o dublă funcție: de declinare de competență dar și de regulator de competență, caz în care instanțele în favoarea cărora a fost stabilită competența materială nu sunt abilitate, în raport de dispozițiile art. 20 și urm. C. proc. civ., să declanșeze conflict negativ de competență cu instanța supremă.

DECIDE: Scoate cauza de pe rol și o trimite spre soluționare Curții de Apel Târgu Mureș. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 martie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-11
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3856/2005
rârea a devenit irevocabilă prin Decizia nr. 4614 din 16 decembrie 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, iar în C.F. nr.c1922 Sighișoara s-a revenit la situația anterioară prin reînscrierea fostului proprietar F.N. la
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 522/2015
în deplină proprietate și liniștită posesie cele 106 tablouri menționate în procesul-verbal din 09 octombrie 1951, încheiat la solicitarea Sfatului Popular al Capitalei R.P.R. - Secțiunea Administrativă, de Comisia de Evaluare. Instanța de
ÎCCJ 2006-03-17
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2869/2006
depunerii notificării, astfel încât, respingerea notificării în ce privește imobilul corp A clădire și teren aferent cu motivarea că reclamanții nu au depus actele, apare ca fiind nelegală. S-a mai reținut împrejurarea că imobilul în litigi
ÎCCJ 2005-04-07
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2745/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 4 noiembrie 2002 de Tribunalul Mureș, reclamanta D.T.I.K., în nume propriu și ca mandatară a numiților E.S., H.A., F.
ÎCCJ 2005-11-25
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9799/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantele F.M. și P.M. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Consiliul local Sighișoara, SC A.T.T. Sighișoara, S.E
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă