ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2318/2005

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții C.C. și C.O. au chemat în judecată pe pârâta SC P.P.T. SRL prin directorul acesteia N.P. și au solicitat obligarea la plata sumei de 33.098.9875 lei despăgubiri reprezentând lucrări neexecutate din contractul nr. 32/1995 precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi calculate la valoarea lucrărilor neexecutate. Judecătoria Câmpina, prin sentința civilă nr. 110 din 13 ianuarie 1999 a admis excepția lipsei competenței materiale de soluționare a litigiului comercial și a declinat competența în favoarea Tribunalului Prahova. Prin cererea reconvențională, pârâta SC P.P. T. SRL a solicitat obligarea reclamanților la plata contravalorii unui zid de sprijin și a unui garaj evaluate la 30.000.000 lei.

Prin sentința nr. 594 din 1 iunie 2000, tribunalul a admis acțiunea, a obligat pârâții N.P. și SC P.P.T. SRL la plata sumelor de 280.758.000 lei despăgubiri, 154.365.149 lei penalități și 21.847.463 lei cheltuieli de judecată, a admis cererea reconvențională și a obligat pe reclamantă la plata sumelor de 58.071.000 lei contravaloarea garajului, la 47.361.200 lei zidul de sprijin și la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut, în esență, că în baza contractului de lucrări construcții-montaj pârâta s-a obligat să execute construcția unei case de locuit cu termen luna februarie 1996, lucrare executată în parte. Pentru diferența de lucrări neexecutată pârâta datorează suma de 280.758.000 lei, iar pentru neexecutarea în termen a lucrării datorează penalități în sumă de 154.365.149 lei calculate de expertul numit în cauză.

Instanța de fond a mai reținut că zidul de sprijin al casei și garajul au fost necesare pentru prevenirea prăbușirii casei și a dărâmării altor construcții. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 889 din 10 octombrie 2000 a admis apelul pârâților, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, considerând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale a pârâtului N.P. după cum nici asupra reactualizării datoriilor, deși a dispus completarea raportului de expertiză, în acest sens. Instanța a pus în discuție și oportunitatea introducerii în proces a SC O. SRL.

În rejudecare, tribunalul, prin sentința nr. 2973 din 25 septembrie 2003 a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului N.P., a admis în parte acțiunea precizată obligând pe pârâtă la 16.745.241 lei cheltuieli de judecată, a admis cererea reconvențională obligând pe reclamanți și pe intervenienta SC O. SRL la 191.752.265 lei contravaloarea zidului de sprijin și garajului și a respins celelalte cereri ale reclamanților, compensând în parte cheltuielile de judecată. Tribunalul a reținut că pârâtul N.P. nu a semnat contractul de executare lucrări în nume propriu, ci, ca reprezentant al SC P.P.T. SRL, iar contractantul, în calitate de beneficiar al casei de locuit, a fost C.C.

Contractul nu a prevăzut lucrările ce urmau a fi executate, însă construcția nu a fost finalizată deși termenul de execuție era luna februarie 1996, iar modalitatea de execuție „la cheie”. Instanța nu a acordat penalitățile considerând culpa reclamanților în realizarea branșamentului de apă, iar în privința cererii reconvenționale, principiul îmbogățirii fără justă cauză este temeiul admiterii acesteia, dar și lipsa criticilor în apel a soluției primei instanțe, pe această cerere. Apelul reclamanților declarat împotriva sentinței susmenționate a fost respins prin decizia nr. 49 din 23 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Instanța de apel a considerat că reactualizarea sumei pretinse a fost corect stabilită de prima instanță în cadrul executării silite se poate cere reactualizarea sumei datorate: penalitățile nu puteau fi acordate întrucât în cauză nu este vorba de finalizarea cu întârziere a lucrărilor, ci de nefinalizarea acestora care s-a datorat culpei concurente a părților. În privința cererii reconvenționale, lucrările fiind executate extracontractual aduc o îmbogățire a patrimoniului reclamanților, așa încât acestea trebuiesc plătite. Împotriva deciziei astfel pronunțate, părțile au declarat recurs. În recursul formulat de reclamantă și intervenientă este criticată hotărârea judecătorească atacată pentru încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 6, 7, 9 și 10 C. proc.

civ. Astfel, recurenții susțin că instanța, în mod greșit a reținut calitatea procesuală a SC O. SRL București, atât timp cât decizia 889/2000 a Curții de Apel Ploiești a stabilit discutarea oportunității introducerii în cauză a societății comerciale, nu s-a formulat o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 49 sau 57 C. proc. civ., iar contractul a fost semnat numai de reclamanți în calitate de persoane fizice. Lipsa calității procesuale a intervenientei conducea astfel la respingerea cererii reconvenționale, care se justifica și prin lipsa consimțământului de a se efectua lucrările. Instanța de apel a respins susținerea potrivit căreia pârâtul N.P. trebuie să răspundă în solidar cu SC P.P.T.

SRL cu o motivare străină de natura pricinii, înlăturând înscrisurile sub semnătură privată privind partea din prețul lucrării primită de acesta și falsificarea contractului. Pe de altă parte, instanța de apel greșit a apreciat valoarea pretențiilor la suma de 594.275.834 lei când expertiza G.G. a stabilit contravaloarea lucrărilor neexecutate la suma de 617.486.112 lei, reprezentând 51,23% din lucrare. Cu privire la plata penalităților, instanțele au ignorat natura contractuală a acestora și clauza de predare „la cheie” a locuinței. O ultimă critică se referă la limitarea nejustificată a cheltuielilor de judecată. Recursul formulat de pârâta SC P.P.T. SRL a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenta susține că acțiunea reclamanților a fost formulată în numele SC O. SRL, așa încât C.C. și C.O. nu aveau calitate procesuală activă. Pe de altă parte, lipsa branșamentului la rețeaua de apă și energie electrică, determinată de atitudinea culpabilă a reclamanților exonera de răspundere pe antreprenor. Recursul reclamanților și intervenientei urmează a fi admis pentru considerentele ce se vor expune. Calitatea procesuală, condiție pentru ca o persoană să poate fi parte în proces, se analizează în raportul juridic dedus judecății, în funcție de identitatea titularului dreptului cu persoana reclamantului sau a celui obligat cu persoana pârâtului. Reglementarea participării terților în procesul civil are în vedere, în principal, efectul relativ al hotărârilor instanțelor, dar și interesul valorificării drepturilor născute din raporturi speciale.

Într-adevăr, contractul, încheiat la 10 iunie 1995 este semnat numai de reclamanți și pârâta SC P.P.T. SRL însă facturile fiscale și chitanțele fiscale privind materialele de construcție, mai puțin un singur produs, sunt încheiate având cumpărător SC O SRL. Nu se poate susține astfel, fără îndoieli asupra unei neînțelese practici a confuziunii de patrimoniu între persoanele fizice și persoana juridică, că SC O. SRL este în afara raportului juridic născut în cadrul convențional încheiat între părți. De aceea, instanțele de fond, considerând SC O. SRL ca având un interes în legătură cu obiectul litigiului și pentru a acoperi relativitatea autorității de lucru judecat, a apreciat în mod judicios introducerea ei în cauză.

În același mod, instanțele au apreciat și lipsa calității procesuale pasive a pârâtului N.P.: acesta a semnat contractul încheiat între părți și chitanțele olografe, însă în calitate de reprezentant al SC P.P.T. SRL nu în calitate de persoană fizică. Indiferent de existența unui fals în contract a persoanei fizice, actele semnate de aceasta atestă calitatea de reprezentant al societății comerciale. Greșit însă instanțele au apreciat valoarea lucrărilor neexecutate și culpa reclamanților în executarea obligațiilor contractuale. Contractul încheiat, prevedea la pct. VI obligațiile beneficiarului, iar acesta nu prevedea îndatorirea reclamanților de a efectua branșamentul la rețeaua de apă și de energie electrică.

Notificarea trimisă de pârâtă la 29 decembrie 1995 nu poate avea nici un efect asupra obligațiilor care reveneau antreprenorului. El s-a obligat să execute lucrarea de construcție a locuinței „la cheie” până în luna februarie 1996 (art. 3 din contract). Valoarea lucrărilor neexecutate conform expertizei întocmite, a fost de 617.486.112 lei, iar dispozițiile contractuale (art. 11) stabileau penalități de întârziere de 0,1% pe zi din valoarea lucrărilor neexecutate dar nu mai mult de 50% din valoarea totală a acestora. Astfel, valoarea totală a lucrărilor neexecutate fiind stabilită prin expertiză, valoarea penalităților se va calcula în raport de procentul contractual. Critica asupra greșitei admiteri a cererii reconvenționale pe motiv că lucrările nu au fost convenite în contract, nu este însă întemeiată.

Probele administrate au demonstrat necesitatea acestor lucrări; pentru stabilitatea solului și evitarea demolării altor clădiri; așa încât intervenția utilă și necesară obligă la restituirea cheltuielilor, chiar dacă ele depășesc limitele unor acte de administrare. O asemenea responsabilitate apare chiar dacă ne aflăm pe tărâm extra contractual, într-un fapt juridic licit prevăzut de art. 991 C. civ. Ultima critică asupra deciziei atacate, este neîntemeiată: instanța de fond, după compensarea cheltuielilor de judecată, în considerarea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., a acordat reclamanților diferența rezultată din compensare. În privința recursului declarat de pârâtă, acesta va fi respins pentru următoarele considerente.

Calitatea procesuală a reclamanților nu poate fi contestată: aceștia au semnat contractul de antrepriză de lucrări în nume propriu, el identificându-se astfel cu titularii dreptului raportului juridic dedus judecății. Reluând motivația lipsei de culpă a reclamanților în neexecutarea obligației contractuale a pârâtei, nu se poate admite că notificarea din 29 decembrie 1995 are efecte exoneratoare. Obligația pârâtei era de executare „la cheie” a lucrării de construcție a locuinței reclamanților, necondiționat de vreo clauză contractuală. Neîndeplinirea obligației atrage răspunderea antreprenorului, iar aceasta este stabilită potrivit dreptului comun. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul reclamanților și intervenientei, declarat împotriva deciziei nr. 49 din 23 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, va modifica decizia atacată și admițând apelul reclamanților și intervenientei, va schimba în parte sentința civilă nr. 2973 din 25 septembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Prahova, va obliga pe pârâta SC P.P.T. SRL la plata sumelor de 617.486.112 lei lucrări neexecutate și la 304.743.056 lei penalități de întârziere. Va respinge totodată recursul declarat de pârâtă împotriva aceleiași decizii a curții de apel. În considerarea culpei procesuale, față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., pârâta va fi obligată la plata sumei de 100.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți și intervenientă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții C.C. și C.O. și intervenienta SC O. SRL București, împotriva deciziei nr. 49 din 23 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică decizia recurată în sensul că admite apelul reclamanților și intervenientei, schimbă în parte sentința nr. 2973 din 25 septembrie 2003 a Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ și obligă pârâta SC P.P.T. SRL Câmpina la plata sumelor de 617.486.112 lei lucrări neefectuate, 308.743.056 lei penalități (50% din lucrările executate) și 100.000.000 lei cheltuieli de judecată la toate instanțele. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P.P.T.

SRL Câmpina, împotriva aceleiași decizii. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2005.