ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1605/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2393/ C, pronunțată la data de 30 septembrie 2003 în dosarul nr. 1760/2003, secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Argeș, a admis acțiunea formulată de reclamantul, B.F. în contradictoriu cu pârâta, SC S.F. SA, astfel cum a fost completată, dispunând anularea H.A.G.A. SC S.F. SA din data de 5 februarie 2003 și obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 3.345.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, iar prin sentința nr. 152/ C, pronunțată la data de 30 ianuarie 2004 în dosarul nr. 4896/C/2003, aceeași instanță a dispus, la cererea reclamantului, completarea dispozitivului sentinței nr. 2393/ C din 30 septembrie 2003 cu mențiunea anulării H.A.G.E.A., prin care societatea a fost declarată de tip închis.

Reclamantul a formulat apel doar împotriva sentinței nr. 2393/ C, pronunțată la data de 30 septembrie 2003, iar pârâta a atacat pe această cale ambele hotărâri pronunțate în cauză. Secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Pitești, prin decizia nr. 103/ A-C, pronunțată la data de 22 martie 2004, în dosarul nr. 85/A/COM/2004 a anulat, ca netimbrat, apelul reclamantei, a admis apelurile pârâtei; a schimbat, în parte, sentința nr. 2393/ C din 30 septembrie 2003, în sensul că a respins cererea reclamantului privind anularea H.A.G.E.A. din data de 5 februarie 2003, menținând restul dispozițiilor sentinței și a schimbat, în tot sentința nr. 152/ C din 30 ianuarie 2004, în sensul respingerii cererii de completare a sentinței nr. 2393/ C din 30 martie 2003, ca rămasă fără obiect.

Spre a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în principal, că apelantul reclamant nu a plătit taxa judiciară de timbru aferentă cererii sale de apel, inducând, astfel, sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și a apreciat ca fiind nefondată cererea de anulare a hotărârii A.G.E.A. din 5 februarie 2003, întrucât convocarea și dezbaterile referitoare la aceasta au respectat cerințele art. 115 din Legea nr. 31/1990 ca și cele statutare, iar dispozițiile O.U.G. nr. 28/2002, aprobată prin Legea nr. 525/2002, invocate în susținerea nelegalității acestei hotărâri, nu sunt incidente în speță, înlăturând cauza de nulitate, invocată, pentru prima dată, în apel, referitoare la încălcarea, prin evocata hotărâre, a dispozițiilor art. 128 din Legea nr. 31/1990, față de cerințele art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. și a considerat, ca fiind rămasă fără obiect, cererea de completare a dispozitivului cu soluția de anulare a acestei hotărâri din moment ce instanța de fond examinase ambele H.A.G.A. din 5 februarie 2003 și dispusese anularea în întregime a celor statuate prin acestea. Împotriva deciziei pronunțată în apel a formulat recurs reclamantul, apelant-intimat, B.F., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestei cereri modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelurilor pârâtei și menținerii sentințelor pronunțate de instanța de fond. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de control judiciar, dând motivelor de apel formulate de pârât semnificații pe care aceasta nu le-a avut în vedere, a acordat mai mult decât s-a cerut, iar prin hotărârea pronunțată a încălcat dispozițiile art. 128 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 și cele ale art. 136 din O.U.G.

nr. 28/2002, aprobată prin Legea nr. 525/2002. Recursul este nefondat. Astfel, examinarea actelor și lucrărilor dosarului relevă că instanța de control judiciar, având a soluționa apelul pârâtei pe fond, a statuat în limitele cadrului procesual determinat de reclamant cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, iar critica formulată de recurent, în temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu induce incidența acestui text legal. Este de observat că instanța de apel nu și-a fundamentat hotărârea atacată nici pe dispozițiile art. 128 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată – evocat în contextul analizei cauzei de nulitate, invocată pentru prima dată în apel, constând în încălcarea art. 128 pct. 2 din menționata lege înlăturată, cu justețe, față de cerințele art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. și de faptul că aceasta nu a făcut obiectul judecății în primă instanță și nici pe cele ale art. 138 din O.U.G. nr. 28/2002, aprobată prin Legea nr. 525/2002, a căror menționare s-a făcut doar spre a argumenta inaplicabilitatea, în speță, a acestor din urmă acte normative și lipsei lor de relevanță, chiar în situația în care ar fi incidente, față de voința societară majoritară de a declara SC S.F. SA societate de tip închis, așa încât nu se poate reține a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 pentru greșita aplicare, respectiv, încălcarea precizatelor dispoziții legale. Pentru considerentele arătate, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.F., împotriva deciziei nr. 103/ AC din 22 martie 2004 a Curții de apel Pitești. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 9 martie 2005.