ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1605/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 2393/ C,

pronunțată la data de 30 septembrie 2003 în dosarul nr. 1760/2003, secția

comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Argeș, a admis

acțiunea formulată de reclamantul, B.F. în contradictoriu cu pârâta, SC S.F. SA,

astfel cum a fost completată, dispunând anularea H.A.G.A. SC S.F. SA din data

de 5 februarie 2003 și obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de

3.345.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, iar prin sentința nr. 152/ C,

pronunțată la data de 30 ianuarie 2004 în dosarul nr. 4896/C/2003, aceeași

instanță a dispus, la cererea reclamantului, completarea dispozitivului

sentinței nr. 2393/ C din 30 septembrie 2003 cu mențiunea anulării H.A.G.E.A.,

prin care societatea a fost declarată de tip închis.

Reclamantul a formulat apel doar

împotriva sentinței nr. 2393/ C, pronunțată la data de 30 septembrie 2003, iar

pârâta a atacat pe această cale ambele hotărâri pronunțate în cauză.

Secția comercială și de contencios

administrativ a Curții de Apel Pitești, prin decizia nr. 103/ A-C, pronunțată

la data de 22 martie 2004, în dosarul nr. 85/A/COM/2004 a anulat, ca netimbrat,

apelul reclamantei, a admis apelurile pârâtei; a schimbat, în parte, sentința nr.

2393/ C din 30 septembrie 2003, în sensul că a respins cererea reclamantului

privind anularea H.A.G.E.A. din data de 5 februarie 2003, menținând restul

dispozițiilor sentinței și a schimbat, în tot sentința nr. 152/ C din 30

ianuarie 2004, în sensul respingerii cererii de completare a sentinței nr. 2393/

C din 30 martie 2003, ca rămasă fără obiect.

Spre a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, în principal, că apelantul reclamant nu a plătit taxa judiciară

de timbru aferentă cererii sale de apel, inducând, astfel, sancțiunea prevăzută

de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și a apreciat ca fiind nefondată

cererea de anulare a hotărârii A.G.E.A. din 5 februarie 2003, întrucât

convocarea și dezbaterile referitoare la aceasta au respectat cerințele art. 115

din Legea nr. 31/1990 ca și cele statutare, iar dispozițiile O.U.G. nr. 28/2002,

aprobată prin Legea nr. 525/2002, invocate în susținerea nelegalității acestei

hotărâri, nu sunt incidente în speță, înlăturând cauza de nulitate, invocată,

pentru prima dată, în apel, referitoare la încălcarea, prin evocata hotărâre, a

dispozițiilor art. 128 din Legea nr. 31/1990, față de cerințele art. 294 alin. (1)

C. proc. civ. și a considerat, ca fiind rămasă fără obiect, cererea de

completare a dispozitivului cu soluția de anulare a acestei hotărâri din moment

ce instanța de fond examinase ambele H.A.G.A. din 5 februarie 2003 și dispusese

anularea în întregime a celor statuate prin acestea.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel a formulat recurs reclamantul, apelant-intimat, B.F., solicitând, în

temeiul art. 304 pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestei cereri

modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelurilor pârâtei și

menținerii sentințelor pronunțate de instanța de fond.

În motivarea recursului s-a arătat,

în esență, că instanța de control judiciar, dând motivelor de apel formulate de

pârât semnificații pe care aceasta nu le-a avut în vedere, a acordat mai mult

decât s-a cerut, iar prin hotărârea pronunțată a încălcat dispozițiile art. 128

alin. (5) din Legea nr. 31/1990 și cele ale art. 136 din O.U.G. nr. 28/2002,

aprobată prin Legea nr. 525/2002.

Recursul este nefondat.

Astfel, examinarea actelor și

lucrărilor dosarului relevă că instanța de control judiciar, având a soluționa

apelul pârâtei pe fond, a statuat în limitele cadrului procesual determinat de

reclamant cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, iar critica

formulată de recurent, în temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu induce

incidența acestui text legal.

Este de observat că instanța de apel

nu și-a fundamentat hotărârea atacată nici pe dispozițiile art. 128 alin. (5)

din Legea nr. 31/1990, republicată – evocat în contextul analizei cauzei de

nulitate, invocată pentru prima dată în apel, constând în încălcarea art. 128 pct.

2 din menționata lege înlăturată, cu justețe, față de cerințele art. 294 alin. (1)

C. proc. civ. și de faptul că aceasta nu a făcut obiectul judecății în primă

instanță și nici pe cele ale art. 138 din O.U.G. nr. 28/2002, aprobată prin

Legea nr. 525/2002, a căror menționare s-a făcut doar spre a argumenta

inaplicabilitatea, în speță, a acestor din urmă acte normative și lipsei lor de

relevanță, chiar în situația în care ar fi incidente, față de voința societară

majoritară de a declara SC S.F. SA societate de tip închis, așa încât nu se

poate reține a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 pentru

greșita aplicare, respectiv, încălcarea precizatelor dispoziții legale.

Pentru considerentele arătate,

Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge, ca

nefondat, recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul B.F., împotriva deciziei nr. 103/ AC din 22 martie 2004

a Curții de apel Pitești.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 9 martie 2005.