ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5136/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 12 iunie

2002, reclamantul Ț.I. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în

cauză, în contradictoriu cu pârâții E.M. și E.D., instanța de judecată să

dispună rezilierea contractelor de întreținere, autentificate, încheiate între

acesta și cei doi pârâți la 26 ianuarie și respectiv 5 noiembrie 2001 și

restabilirea situației anterioare.

În motivarea cererii

reclamantul a arătat că primul contract, în schimbul prestării întreținerii cu

toate cele necesare traiului, de către pârâți, a transmis acestora dreptul de

nudă proprietate asupra cotei de 10/20 părți din imobilul înscris în C.F. nr. top

701/2 Petrești.

Ulterior, prin cel de al

doilea contract, tot în schimbul întreținerii, reclamantul a transmis pârâtei E.M.

dreptul de nudă proprietate asupra cotei de 2/20 din același imobil.

De la data perfectării

primului contract, pârâții s-au mutat în imobilul menționat.

Deși amiabile la

început, ulterior părțile nu s-au mai înțeles, pârâții nemaiprestând în mod

corespunzător obligația de întreținere față de reclamant.

Nemaibeneficiind de

întreținere, reclamantul a fost nevoit să apeleze la alte persoane, care nu

aveau nici o obligație, pentru a-i spăla hainele, a-i face mâncare sau a-l

însoți la spital atunci când este cazul.

Prin sentința nr. 38/2004

din 21 ianuarie 2004, Judecătoria Sebeș a admis acțiunea formulată de

reclamantul Ț.I., decedat în timpul procesului și continuată de moștenitorii Ț.M.

și I.Ț., a dispus rezilierea celor două contracte și revenirea la situația

anterioară de C.F., reținând că probatoriul administrat în cauză a confirmat

susținerile privind neîndeplinirea obligației de întreținere asumată prin

contract.

Împotriva hotărârii

primei instanțe pârâții au declarat apel, susținând că nedându-se eficiență

întregului probatoriu administrat, starea de fapt a fost greșit stabilită.

Curtea de Apel Alba

Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 1339 din 21 septembrie 2004, a respins

apelul ca nefondat, cu motivarea că prima instanță a stabilit corect starea de

fapt și că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1075 C. civ. ci, așa

cum corect s-a reținut, cele ale art. 1020 din același cod.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri pârâții au declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ.

Criticile formulate

privesc:

- nesocotirea

dispozițiilor art. 129 pct. 5 C. proc. civ.;

- greșita respingere a

cererii de refacere a probatoriului și administrarea de noi probe;

- nepronunțarea asupra

unor mijloace de apărare, cu referire la nepronunțarea asupra actelor

prezentate de la cele două clinici, din care rezultă spitalizarea gratuită a

reclamantului;

- greșita reținere a

incidenței în cauză a dispozițiilor art. 1020 C. civ.

În concluzie, pârâții au

solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârilor atacate și, în fond, respingerea

acțiunii reclamanților.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele:

Este adevărat că prin

declarația de apel, pârâții au solicitat administrarea de noi probe, cu

referire la admiterea probei cu martori, interogatoriul reclamanților și

înscrisuri neprecizate (fila 9 din dosarul de apel).

Însă din practicaua

deciziei atacate (fila 38 din dosarul de apel) rezultă că apelanții–pârâți

și-au restrâns cererea de completare a probațiunii numai la audierea martorilor

B.G. și G.N.

Așa cum rezultă din

declarația de apel, pârâții tindeau a dovedi că au vizitat reclamantul la

spital, cu referire la martorul B. și că reclamantul, personal, a solicitat să

locuiască în camera menționată în ancheta socială și că acesta lua masa

împreună cu familia pârâților.

Or, aceste situații erau

cunoscute de instanță, care nu le-a acordat relevanța vizată de pârâți, așa

încât în mod judicios cererea pârâților a fost respinsă, reținându-se

probatoriul administrat în cauză este vast.

Prin urmare, recursul se

constată a fi nefondat sub aspectul acestor critici.

În fine, cu referire la

criticile privind greșita aplicare, din examinarea contractelor de întreținere

aflate la dosarul cauzei, mențiunea privitoare la renunțarea la rezoluțiune apare

numai în contractul autentificat sub nr. 191 din 26 ianuarie 2000 a Notarului

Public O.B.

Și în acest contract,

reclamantul a consimțit la aplicarea dispozițiilor art. 1075 C. civ. numai ca o

eventualitate.

Prin urmare, în raport

de intenția reală a părților raportat la situația de fapt reținută conform

probatoriului administrat, instanțele au apreciat judicios cu privire la

neincidența în cauză a dispozițiilor art. 1075 C. civ. și, pentru considerente

riguros exacte, au dispus în sensul rezilierii contractelor de întreținere.

Totodată, cu referire la

conținutul adeverinței eliberate de medicul de familie, în raport de perioada

la care se referă, în mod judicios s-a reținut inaptitudinea acesteia de a

proba o altă situație de fapt privind executarea obligațiilor contractuale și a

duce la pronunțarea altei soluții.

Ca atare, respingând

apelul și menținând hotărârea primei instanțe, instanța de control judiciar a

pronunțat o decizie nesupusă cazurilor de modificare prevăzute de art. 304 pct.

9 și 10 C. proc. civ., invocate de pârâți în recurs.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de pârâți ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de E.D.

și E.M. împotriva deciziei civile nr. 1339 /A din 21 septembrie 2004 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția civilă, ca nefondat.

Obligă recurenții la plata sumei de

12.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații B.M. și S.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2005.