Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.09.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6791/2005

HOTĂRÂRE
15.09.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6791/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3605 din 4 iunie 2004 pronunțată în dos. 556/2004, Judecătoria Oradea a respins acțiunea reclamantei SC M. SRL prin lichidator SC C.C.L. 2000 SA și a admis acțiunea reconvențională formulată de pârâtul M.A., a constatat că a fost cumpărat autoturismul FIAT VNO DS de către pârâtul reclamant a dispus ca hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare pentru acest autoturism și a obligat reclamanta pârâtă la plata sumei de 8.121.800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul reclamant. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC M. SRL prin lichidator SC C.C.L.

2000 SA. Tribunalul Bihor, secția civilă, prin decizia civilă nr. 27/A din 26 ianuarie 2005 a declinat competența soluționării recursului declarat de reclamanta în favoarea Curții de Apel Oradea, a calificat calea de atac drept apel și în motivare a reținut dispozițiile art. 3 pct. 2 C. proc. civ. așa cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004. Curtea de Apel Oradea, secția civilă, prin decizia civilă nr. 363 din 15 aprilie 2005 pronunțată în dosarul nr. 1251/2005 a declinat la rândul său competența de soluționare a recursului reclamantei, în favoarea Tribunalului Bihor a constatat conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru regulatorul de competență.

Instanța a reținut în motivarea deciziei că dispozițiile art. 299 C. proc. civ. au fost modificate prin dispozițiile Legii nr. 195 din 25 aprilie 2004, în sensul că în hotărârile judecătorești supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competența instanței imediat superioare celei care a pronunțat-o Examinând conflictul negativ de competență de față se constată următoarele: Indiferent de modalitatea de aplicare a normelor de competență, în vigoare la data ivirii conflictului negativ de competență, determinantă în soluționarea acestuia este intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă.

Față de obiectul acțiunilor formulate de reclamantă și de pârât în cererea reconvențională (acțiune în restituire și respectiv acțiune în constatare) aplicabile sunt dispozițiile art. 2 pct. 2 C. proc. civ. așa cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005. În raport de dispozițiile legale menționate, competența soluționării căii de atac formulate de reclamantă aparține Tribunalului Bihor.

DECIDE: Stabilește în favoarea Tribunalului Bihor competența soluționării căii de atac exercitată de reclamanta SC M. SRL prin lichidator SC C.C.L. 2000 SA împotriva sentinței civile nr. 3605 din 4 iunie 2004 a Judecătoriei Oradea pronunțată în dosarul 556/2004. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-11-03
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8816/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 721 din 24 martie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, s-a dispus declinarea competenței de soluționar
ÎCCJ 2005-10-31
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8606/2005
Apel Oradea, a constatat conflict negativ de competență și a trimis dosarul Înaltei Curți pentru soluționarea conflictului, reținând că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 65/2004, întrucât nici unul din cap
ÎCCJ 2005-03-29
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2481/2005
Asupra conflictului negativ de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 februarie 2004, la Judecătoria Ploiești, reclamanta SC P.L. SA Ploiești a chemat în judecată pe pârâtul P.I. so
ÎCCJ 2005-04-12
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2928/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 martie 2004 sub nr. 3321 pe rolul Judecătoriei Ploiești, reclamantul I.D.C. a chemat în ju
ÎCCJ 2005-06-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5195/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea nr. 1/A/2004 din 10 ianuarie 2005 Curtea de Apel Oradea, secția civilă, în baza dispozițiilor art. II alin. (3) di
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă