ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9446/2005

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 6 noiembrie 2003, reclamanta M.V. l-a chemat în judecată pe pârâtul J.I. pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să constate că în timpul căsătoriei au dobândit în cote egale bunurile mobile individualizate la pct. a din acțiune, să dispună partajarea acestora prin formarea loturilor cu configurația descrisă la pct. 2 din aceeași acțiune și să compenseze cheltuielile de judecată.

Prin sentința civilă nr. 642 din 6 iulie 2004, Judecătoria Orăștie a admis acțiunea, a constatat că părțile au achiziționat în timpul căsătoriei bunuri mobile în valoare de 122.670.000 lei cu o contribuție egală, a dispus sistarea stării de devălmășie și atribuirea bunurilor în două loturi distincte, iar pentru egalizarea acestora l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei o sultă de 46.465.000 lei, a obligat-o pe reclamantă să predea pârâtului bunurile atribuite în lotul acestuia, a constatat că pârâtul are un drept de creanță în valoare de 78.052.500 lei, reprezentând cota de ½ din îmbunătățirile aduse imobilului înscris în C.F. Orăștie nr.top 2788/1/27/1 proprietatea reclamantei și a compensat cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul J.I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 67/A din 20 ianuarie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, și-a declinat competența materială de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Hunedoara, constatând că potrivit art. 2 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 65/2004, aprobată prin Legea nr. 493/2004 tribunalul judecă apelurile și cererile având ca obiect împărțeala judiciară. Pe rolul Tribunalului Timișoara, secția civilă, cauza a fost înregistrată sub nr.c1277/2005. Prin decizia civilă nr.c115/A din 15 aprilie 2005 și această instanță apreciind că nu este competentă a soluționa calea de atac, și-a declinat, la rându-i competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Pentru a se dezinvesti, Tribunalul Hunedoara a apreciat că deși obiectul acțiunii este partajul, cum, în speță, valoarea masei partajabilă nu depășește 1 miliard de lei, sentința pronunțată de judecătorie, în plină instanță nu este supusă apelului, ci recursului. Sesizată a se pronunța asupra conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel Alba Iulia, pe calea regulatorului de competență, Înalta Curte va stabili în favoarea Tribunalului Hunedoara competența de soluționare a recursului pentru considerentele ce succed: La data pronunțării sentinței Judecătoriei Orăștie, 6 iulie 2004, tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard de lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.

În consecință, procesele având ca obiect pretenții evaluabile în bani, sub valoarea de 1 miliard de lei, sunt de competența judecătoriei în primă instanță, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., în reglementarea în vigoare la data pronunțării sentinței. Ca atare, judecătoriile aveau plenitudine de competență întrucât potrivit textului procedural mai sus invocat judecătoriile judecă în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe. Potrivit art. 282 1 „nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pașii de întreținere, litigii al căror obiect au o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, acțiunile posesorii, cele referitoare la înregistrările de stare civilă, luarea măsurilor asiguratorii, precum și în alte cazuri prevăzute de lege”.

În consecință, partajul ce a constituit obiectul investirii în acțiunea de față, are, sub aspectul criteriului valoric al masei de împărțit o valoare inferioară sumei de 1 miliard de lei, astfel că, în speță, calea de atac a apelului a fost suprimată, prin efectul legii. Ca atare, calea de atac deschisă pârâtului J.I. este recursul, ci nu apelul, iar soluționarea acestuia cade în competența materială a tribunalului, potrivit art. 2 pct. 3 C. proc. civ., în vigoare la data introducerii acțiunii. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 3 C. proc. civ. tribunalele judecă ca instanțe de recurs, recursurile în cazurile expres prevăzute de lege. Cum în primă instanță competența revine judecătoriei, fiind suprimat apelul, calea de atac este recursul, care se judecă, potrivit art. 299 alin. (3) de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în cauză.

Este știut că alin. (3) al art. 299 mai sus evocat, care prevede că, în situațiile în care, potrivit dispozițiilor prezentului cod sau ale legii speciale, încheierile sau hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești, sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competența instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea de cauză” a fost introdus prin art. 1 pct. 5 din Legea nr. 195/2004 care era în vigoare la data pronunțării sentinței judecătoriei Orăștie. Concluzionând, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește prin regulator de competență că recursul declarat de pârâtul J.I. va fi soluționat de Tribunalul Hunedoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Stabilește în favoarea Tribunalului Hunedoara competența soluționării recursului declarat de pârâtul J.I. împotriva sentinței civile nr. 642 din 6 iulie 2004 a Judecătoriei Orăștie. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2005.