ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1508/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 841 din 21 iunie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a soluționat procesul penal privind pe inculpatul S.V.M. dispunând: - achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii la data de 17 ianuarie 2005 a infracțiunilor de furt calificat și distrugere prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen. și art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicația art. 33 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen. S-a constatat că inculpatul a fost reținut/arestat preventiv în cauză de la 18 ianuarie 2005 la 9 mai 2005. S-a luat act că partea vătămată C.N.C.F.

C.F.R. SA –Regionala București cu sediul în Piața Gării de Nord sector 1, nu s-a constituit în cauză parte civilă. În baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus a rămâne în sarcina statului cheltuielile judiciare efectuate în cauză, inclusiv onorariul apărător din oficiu în sumă de 400.000 lei achitat din fondul Ministerului Justiției. Prin rechizitoriu s-a imputat inculpatului că în după-amiaza zilei de 17 ianuarie 2005 a sustras prin demontare din magistrala de cale ferate nr. 800 Km 7 + 040 pod Miorița, stația București - Băneasa, singur, folosind o cheie specială găsită la fața locului, contrașine în greutate de 200 kg/fiecare, pe care le-a transportat în același mod, o distanță de 5-6 metri, amplasându-le la baza gardului ce delimitează zona căii ferate în lizierea din apropiere, cu intenția de a le ridica ulterior și comercializa.

Dislocarea celor 4 cupoane de șină a produs și o degradare a liniei instalațiilor de cale ferate având ca urmare punerea în pericol a siguranței mijloacelor de transport. Prejudiciul total cauza prin activitățile ilicite amintite a fost evaluat de Regionala C.F. București la suma de 1.954.316 lei (având și consecințele arătate anterior). Descoperirea faptelor a avut loc pe data de 18 ianuarie 2005 orele 10,00 de martorul A.A., picher care a anunțat organele de poliție, fiind instalat un dispozitiv de supraveghere în zona în alcătuirea căruia a intrat și martorul S.V. Existența infracțiunilor și vinovăția penală a inculpatului S.V.M.

s-au apreciat a fi fost stabilite și probate în cauză de, organul de urmărire penală, prin depistarea în jurul orelor 14,00, de către dispozitivul de supraveghere sus-menționat a inculpatului amintit, ajutat de coinculpatul C.M., față de care s-a disjuns cauza în vederea continuării cercetărilor cu privire la contribuția sa la săvârșirea faptelor, în timp ce „încercau să ridice cele 4 cupoane de șină” (ulterior fiind obținută declarație de recunoaștere din partea inculpatului S.V.M. care a condus în teren echipa de cercetare reținând și demonstrând cu ajutorul unei chei similare adusă din stația CF „modalitatea în care a procedat la demontarea șinelor”).

Cu ocazia verificării și completării la cercetarea judecătorească a probelor strânse în cursul urmăririi penale inculpatul a retractat declarațiile anterioare susținând că a recunoscut faptele întrucât a fost găsit de poliție lângă autoturismul parcat în apropiere, iar nu la locul sustragerii și i s-a comunicat că va fi trimis în judecată pentru conducere fără permis a unui autovehicul pe drumurile publice, în realitate nefiind vinovat de comiterea infracțiunilor. Martorii au precizat că nu au fost de față la conducerea în teren ori depistarea inculpaților la locul faptei în timp ce îi cereau să sustragă cele 4 cupoane de șină, cele două procese verbale fiind redactate de organul de poliție și semnate de martori fără a fi citite anterior ori a avea cunoștință de conținutul acestora.

În acest context tribunalul a pronunțat achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., apreciindu-se că prezumția de nevinovăție nu a fost înfrântă întrucât în cauză nu există probe care să dovedească cu certitudine că inculpatul a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată. S-a reținut și motivat că declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale nu se coroborează cu alte mijloace de probă, nemaiputând constitui temei pentru condamnarea acestuia. Dimpotrivă, declarația inculpatului dată în fața instanței, în care a negat săvârșirea faptelor, este susținută de celelalte probe. Martorul C.M.

a infirmat posibilitatea ca inculpatul să fi sustras cupoanele de cale ferată în după amiaza zilei de 17 ianuarie 2005 din moment ce au stat în zona gării numai pentru a întreține relații sexuale cu prostituate, iar inculpatul a rămas în apropiere, în timp ce martorul a avut acte sexuale în condițiile arătate, după care au plecat împreună din acea zonă. În legătură cu C.M. s-a constatat că față de acesta s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea separată a cercetărilor fără indicarea vreunui temei de fapt. De asemenea, deși se susține că C.M. este participant la săvârșirea faptelor (coautor), astfel încât credibilitatea declarațiilor sale este afectată. Totuși, acestei împrejurări nu i s-a dat relevanță cu ocazia stabilirii încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului S.V.M.

[(care a fost trimis în judecată fără reținerea agravantei prevăzută în art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.)]. S-a mai reținut că martorii au infirmat faptul că inculpații au fost depistați la locul faptei, iar procesele verbale de depistare, conducere în teren, au fost întocmite cu încălcarea dispozițiilor art. 90-92 C. proc. pen. (căci potrivit declarațiilor, martorii le-au semnat fără să le citească, fără să participe la toate actele procesuale despre care s-a făcut mențiune sau chiar înainte de efectuarea acestora, declarație S.V.). Manifestarea martorilor asistenți în fața instanței, modul în care au depus mărturie și au răspuns întrebărilor, nu a lăsat loc de îndoieli cu privire la sinceritatea acestora.

Existența antecedentelor penale și faptul că a fost condamnat anterior pentru același gen de infracțiuni au fost considerate ca fiind lipsite de semnificație juridică cu privire la dovedirea faptelor penale actuale imputate inculpatului S.V.M. În final, s-a apreciat că era mai plauzibil să se creadă că după ce ar fi demontat contrașinele în după-amiaza zilei de 17 ianuarie 2005 și ar fi reușit să le deplaseze singur deși aveau peste 200 kg fiecare, aspect nedovedit și infirmat categoric de martorii audiați/angajate partea vătămată, inculpatul s-ar fi întors să le ridice în cursul serii sau nopții (iar nu a doua zi la amiază când muncitorii se aflau în zonă și puteau fi ușor observați de aceștia).

Apelul declarat de procuror invocând ca motiv de nelegalitate și netemeinicie greșita achitare a inculpatului a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 782/ A din 13 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II penală pentru cauze cu minori și de familie. Împotriva ambelor hotărâri s-a declarat în termen recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen., cu solicitarea de a fi înlăturată soluția greșită de achitare în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., și a se dispune condamnarea întrucât sunt dovedite în cauză cu probele administrate în cursul urmăririi penale existența faptelor imputate și vinovăția penală a inculpatului S.V.M.

S-a motivat că instanțele anterioare, contrar dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., au făcut aprecieri numai cu privire la probele administrate la cercetarea judecătorească fără a ține seama de probele strânse la urmărirea penală cu ocazia încheierii procesului verbal de constatare când inculpatul a recunoscut faptele imputate și a arătat modalitatea în care au fost comise. Ulterior s-a procedat la conducerea în teren fiind efectuate fotografii judiciar-operative. Pe parcursul urmăririi penale inclusiv în fața instanței cu ocazia luării menținerii arestării preventive precum și la prezentarea materialului de terminarea urmăririi penale inculpatul a recunoscut condiționat săvârșirea infracțiunilor de furt și distrugere.

Susținerea instanței că martorii asistenți au semnat procesele-verbale fără să le citească și să participe la toate actele procesuale despre care s-a făcut mențiune a fost înlăturată ca fiind lipsită de temei legal întrucât aceștia aveau obligația să ceară să ia la cunoștință de cele consemnate înainte de a le semna. Recursul este nefondat. Probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești nu au valoare mai dinainte stabilită, aprecierea lor făcându-se în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului [(art. 63 alin. (2) C. proc. pen.)]. În mod corect în scopul aflării adevărului, prima instanță a înlăturat declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală, întrucât acestea nu au putut fi coroborate cu restul probelor administrate.

Martorii asistenți menționați în procesul verbal de depistare (S.V.) și cu procesul verbal de conducere la fața locului (S.V. și A.A.) au declarat în fața instanței că nu au participat la îndeplinirea actelor procesuale menționate și că nu au făcut constatări personale cu privire la cele menționate. Aceiași martori au limitat reconstituirea la demontarea celor 4 cupoane de cale ferată, și au exclus categoric posibilitatea transportării acestora de o singură persoană (având peste 200 kg fiecare) până la locul unde au fost descoperite după comiterea sustragerii (făcând astfel verosimile susținerile din faza de cercetare judecătorească).

Participarea martorilor asistenți în deplină cunoștință de cauză este cerută de lege pentru asigurarea legalității proceselor-verbale ca mijloc de probă, iar nerespectarea acestei condiții atrage nulitatea actului respectiv sancțiune procedurale care poate fi luată în considerare și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 197 alin. (1) și (4) teza II C. proc. pen. (astfel cum în mod corect s-a procedat în cauză de instanțele anterioare). Condiția prealabilă de valabilitate impusă martorilor de a citi procesele-verbale înainte de a le semna, constituie doar o prezumție simplă a îndeplinirii acestei obligații legale [(art. 91 alin. (2) C. pen.)] care poate fi răsturnată motivat în fazele ulterioare ale procesului penal, astfel cum este situația și în cauza actuală.

Faptul că s-a menținut arestarea preventivă în cursul cercetării judecătorești în temeiul art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., nu poate constitui un motiv justificativ pentru condamnarea inculpatului având în sarcină rațiunile legale esențial diferite ce justifică această instituție penală necesară doar în vederea unei mai bune desfășurări a procesului penal sau alte obiective similare [(art. 136 alin. (1) C. proc. pen.)]. În raport cu aceste considerente soluția de achitare a inculpatului bazată în principal pe probatoriile administrate în etapa cercetării judecătorești este legală și temeinică urmând a fi menținută ca atare, în mod definitiv. În consecință, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul declarat în cauză de procuror se va respinge ca nefondat. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului în sumă de 100 lei se va achita din fondul Ministerului Justiției urmând a rămâne în sarcina statului potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 782.A din 13 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul S.V.M. Onorariul, în sumă de 100 lei (1.000.000 lei) pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 martie 2006.