ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1508/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 841 din 21

iunie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a soluționat procesul penal

privind pe inculpatul S.V.M. dispunând:

- achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., sub aspectul

săvârșirii la data de 17 ianuarie 2005 a infracțiunilor de furt calificat și

distrugere prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (3) lit. f) C.

pen. și art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicația art. 33 lit. a) și art. 37 lit.

a) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost

reținut/arestat preventiv în cauză de la 18 ianuarie 2005 la 9 mai 2005.

S-a luat act că partea vătămată C.N.C.F.

C.F.R. SA –Regionala București cu sediul în Piața Gării de Nord sector 1, nu

s-a constituit în cauză parte civilă.

În baza art. 191 alin. (3) C. proc.

pen., s-a dispus a rămâne în sarcina statului cheltuielile judiciare efectuate

în cauză, inclusiv onorariul apărător din oficiu în sumă de 400.000 lei achitat

din fondul Ministerului Justiției.

Prin rechizitoriu s-a imputat

inculpatului că în după-amiaza zilei de 17 ianuarie 2005 a sustras prin

demontare din magistrala de cale ferate nr. 800 Km 7 + 040 pod Miorița, stația

București - Băneasa, singur, folosind o cheie specială găsită la fața locului,

contrașine în greutate de 200 kg/fiecare, pe care le-a transportat în același

mod, o distanță de 5-6 metri, amplasându-le la baza gardului ce delimitează

zona căii ferate în lizierea din apropiere, cu intenția de a le ridica ulterior

și comercializa.

Dislocarea celor 4 cupoane de șină a

produs și o degradare a liniei instalațiilor de cale ferate având ca urmare

punerea în pericol a siguranței mijloacelor de transport.

Prejudiciul total cauza prin

activitățile ilicite amintite a fost evaluat de Regionala C.F. București la

suma de 1.954.316 lei (având și consecințele arătate anterior).

Descoperirea faptelor a avut loc pe

data de 18 ianuarie 2005 orele 10,00 de martorul A.A., picher care a anunțat

organele de poliție, fiind instalat un dispozitiv de supraveghere în zona în

alcătuirea căruia a intrat și martorul S.V.

Existența infracțiunilor și

vinovăția penală a inculpatului S.V.M. s-au apreciat a fi fost stabilite și

probate în cauză de, organul de urmărire penală, prin depistarea în jurul

orelor 14,00, de către dispozitivul de supraveghere sus-menționat a

inculpatului amintit, ajutat de coinculpatul C.M., față de care s-a disjuns

cauza în vederea continuării cercetărilor cu privire la contribuția sa la

săvârșirea faptelor, în timp ce „încercau să ridice cele 4 cupoane de șină”

(ulterior fiind obținută declarație de recunoaștere din partea inculpatului S.V.M.

care a condus în teren echipa de cercetare reținând și demonstrând cu ajutorul

unei chei similare adusă din stația CF „modalitatea în care a procedat la

demontarea șinelor”).

Cu ocazia verificării și completării

la cercetarea judecătorească a probelor strânse în cursul urmăririi penale

inculpatul a retractat declarațiile anterioare susținând că a recunoscut

faptele întrucât a fost găsit de poliție lângă autoturismul parcat în

apropiere, iar nu la locul sustragerii și i s-a comunicat că va fi trimis în

judecată pentru conducere fără permis a unui autovehicul pe drumurile publice, în

realitate nefiind vinovat de comiterea infracțiunilor. Martorii au precizat că

nu au fost de față la conducerea în teren ori depistarea inculpaților la locul

faptei în timp ce îi cereau să sustragă cele 4 cupoane de șină, cele două

procese verbale fiind redactate de organul de poliție și semnate de martori

fără a fi citite anterior ori a avea cunoștință de conținutul acestora.

În acest context tribunalul a

pronunțat achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.,

apreciindu-se că prezumția de nevinovăție nu a fost înfrântă întrucât în cauză

nu există probe care să dovedească cu certitudine că inculpatul a comis faptele

pentru care a fost trimis în judecată.

S-a reținut și motivat că

declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale nu se coroborează cu

alte mijloace de probă, nemaiputând constitui temei pentru condamnarea

acestuia.

Dimpotrivă, declarația inculpatului

dată în fața instanței, în care a negat săvârșirea faptelor, este susținută de

celelalte probe. Martorul C.M. a infirmat posibilitatea ca inculpatul să fi

sustras cupoanele de cale ferată în după amiaza zilei de 17 ianuarie 2005 din

moment ce au stat în zona gării numai pentru a întreține relații sexuale cu

prostituate, iar inculpatul a rămas în apropiere, în timp ce martorul a avut

acte sexuale în condițiile arătate, după care au plecat împreună din acea zonă.

În legătură cu C.M. s-a constatat că

față de acesta s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea separată a

cercetărilor fără indicarea vreunui temei de fapt. De asemenea, deși se susține

că C.M. este participant la săvârșirea faptelor (coautor), astfel încât

credibilitatea declarațiilor sale este afectată. Totuși, acestei împrejurări nu

i s-a dat relevanță cu ocazia stabilirii încadrării juridice a faptelor

reținute în sarcina inculpatului S.V.M. [(care a fost trimis în judecată fără

reținerea agravantei prevăzută în art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.)].

S-a mai reținut că martorii au

infirmat faptul că inculpații au fost depistați la locul faptei, iar procesele

verbale de depistare, conducere în teren, au fost întocmite cu încălcarea

dispozițiilor art. 90-92 C. proc. pen. (căci potrivit declarațiilor, martorii

le-au semnat fără să le citească, fără să participe la toate actele procesuale

despre care s-a făcut mențiune sau chiar înainte de efectuarea acestora, declarație

S.V.). Manifestarea martorilor asistenți în fața instanței, modul în care au

depus mărturie și au răspuns întrebărilor, nu a lăsat loc de îndoieli cu

privire la sinceritatea acestora.

Existența antecedentelor penale și

faptul că a fost condamnat anterior pentru același gen de infracțiuni au fost

considerate ca fiind lipsite de semnificație juridică cu privire la dovedirea

faptelor penale actuale imputate inculpatului S.V.M.

În final, s-a apreciat că era mai

plauzibil să se creadă că după ce ar fi demontat contrașinele în după-amiaza

zilei de 17 ianuarie 2005 și ar fi reușit să le deplaseze singur deși aveau

peste 200 kg fiecare, aspect nedovedit și infirmat categoric de martorii audiați/angajate

partea vătămată, inculpatul s-ar fi întors să le ridice în cursul serii sau

nopții (iar nu a doua zi la amiază când muncitorii se aflau în zonă și puteau

fi ușor observați de aceștia).

Apelul declarat de procuror invocând

ca motiv de nelegalitate și netemeinicie greșita achitare a inculpatului a fost

respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 782/ A din 13 octombrie 2005 a

Curții de Apel București, secția a II penală pentru cauze cu minori și de

familie.

Împotriva ambelor hotărâri s-a

declarat în termen recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen., cu solicitarea de a fi înlăturată soluția greșită de achitare în

baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., și a se dispune condamnarea

întrucât sunt dovedite în cauză cu probele administrate în cursul urmăririi

penale existența faptelor imputate și vinovăția penală a inculpatului S.V.M.

S-a motivat că instanțele

anterioare, contrar dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., au făcut

aprecieri numai cu privire la probele administrate la cercetarea judecătorească

fără a ține seama de probele strânse la urmărirea penală cu ocazia încheierii procesului

verbal de constatare când inculpatul a recunoscut faptele imputate și a arătat

modalitatea în care au fost comise. Ulterior s-a procedat la conducerea în

teren fiind efectuate fotografii judiciar-operative. Pe parcursul urmăririi

penale inclusiv în fața instanței cu ocazia luării menținerii arestării preventive

precum și la prezentarea materialului de terminarea urmăririi penale inculpatul

a recunoscut condiționat săvârșirea infracțiunilor de furt și distrugere.

Susținerea instanței că martorii asistenți au semnat procesele-verbale fără să

le citească și să participe la toate actele procesuale despre care s-a făcut mențiune

a fost înlăturată ca fiind lipsită de temei legal întrucât aceștia aveau

obligația să ceară să ia la cunoștință de cele consemnate înainte de a le

semna.

Recursul este nefondat.

Probele administrate în cursul

urmăririi penale și al cercetării judecătorești nu au valoare mai dinainte

stabilită, aprecierea lor făcându-se în urma examinării tuturor probelor

administrate, în scopul aflării adevărului [(art. 63 alin. (2) C. proc. pen.)].

În mod corect în scopul aflării

adevărului, prima instanță a înlăturat declarațiile inculpatului date în faza

de urmărire penală, întrucât acestea nu au putut fi coroborate cu restul

probelor administrate. Martorii asistenți menționați în procesul verbal de

depistare (S.V.) și cu procesul verbal de conducere la fața locului (S.V. și A.A.)

au declarat în fața instanței că nu au participat la îndeplinirea actelor

procesuale menționate și că nu au făcut constatări personale cu privire la cele

menționate. Aceiași martori au limitat reconstituirea la demontarea celor 4

cupoane de cale ferată, și au exclus categoric posibilitatea transportării

acestora de o singură persoană (având peste 200 kg fiecare) până la locul unde

au fost descoperite după comiterea sustragerii (făcând astfel verosimile

susținerile din faza de cercetare judecătorească).

Participarea martorilor asistenți în

deplină cunoștință de cauză este cerută de lege pentru asigurarea legalității

proceselor-verbale ca mijloc de probă, iar nerespectarea acestei condiții

atrage nulitatea actului respectiv sancțiune procedurale care poate fi luată în

considerare și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 197 alin. (1) și

(4) teza II C. proc. pen. (astfel cum în mod corect s-a procedat în cauză de

instanțele anterioare).

Condiția prealabilă de valabilitate

impusă martorilor de a citi procesele-verbale înainte de a le semna, constituie

doar o prezumție simplă a îndeplinirii acestei obligații legale [(art. 91 alin.

(2) C. pen.)] care poate fi răsturnată motivat în fazele ulterioare ale

procesului penal, astfel cum este situația și în cauza actuală.

Faptul că s-a menținut arestarea

preventivă în cursul cercetării judecătorești în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., nu poate

constitui un motiv justificativ pentru condamnarea inculpatului având în

sarcină rațiunile legale esențial diferite ce justifică această instituție

penală necesară doar în vederea unei mai bune desfășurări a procesului penal

sau alte obiective similare [(art. 136 alin. (1) C. proc. pen.)].

În raport cu aceste considerente

soluția de achitare a inculpatului bazată în principal pe probatoriile

administrate în etapa cercetării judecătorești este legală și temeinică urmând

a fi menținută ca atare, în mod definitiv.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat în cauză de procuror se va

respinge ca nefondat.

Onorariul pentru apărarea din oficiu

a inculpatului în sumă de 100 lei se va achita din fondul Ministerului

Justiției urmând a rămâne în sarcina statului potrivit art. 192 alin. (3) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei

penale nr. 782.A din 13 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul S.V.M.

Onorariul, în sumă de 100 lei

(1.000.000 lei) pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

martie 2006.