ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3602/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: La data de 5 mai 2005 reclamanții M.I. și M.M. au chemat în judecată pe pârâta SC R. SA Drobeta Turnu-Severin, județul Mehedinți, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la: 60.000.000 lei cu titlu de daune morale ca urmare a decesului fiului reclamanților, M.C. în urma unui accident de muncă; plata unei prestații periodice, în sumă de 1.000.000 lei, ca urmare a faptului că prin decesul fiului lor, cu care gospodăreau împreună, reclamanții au fost lipsiți de sprijinul material al acestuia. În motivarea acțiunii reclamanții au învederat că fiul lor, M.C., era încadrat, ca muncitor necalificat, la SC R. SA Drobeta Turnu Severin iar la data de 2 mai 2001 își desfășura activitatea la dezmembrarea secției C.E.

din cadrul R.T. în vederea recuperării materialelor refolosibile. Așa cum rezultă din Procesul verbal de cercetare nr. 1322 din 14 mai 2001 întocmit de I.T.M. Mehedinți, accidentul s-a produs în următoarele condiții: fiul reclamanților a fost chemat de un alt salariat la etajul V al clădirii pentru a ajuta la spargerea unui zid; după terminarea lucrării M.C. a coborât pe scările metalice, iar la etajul I a căzut într-un gol tehnologic de la o înălțime de 6 m; în urma accidentului victima a fost transportată la spital, unde s-a constatat decesul.

Susțin reclamanții că deși în actele de cercetare s-a reținut că victima a minimalizat pericolul de cădere de la înălțime, că s-a deplasat într-o zonă în care nu era organizat loc de muncă și nici cale de acces pentru coborâre sau urcare, totuși s-au constatat mai multe deficiențe imputabile societății pârâte referitoare la lipsa de instruire și de supraveghere a salariaților, motiv pentru care maistrul și directorul societății au fost sancționați contravențional. Pe lângă prejudiciul moral suferit în urma decesului fiului lor, reclamanții au arătat că au suferit și un prejudiciu material deoarece victima, persoană ce nu era căsătorită, locuia și gospodărea cu reclamanții contribuind cu veniturile sale din salariu la cheltuielile comune.

Prin întâmpinarea din 16 mai 2003 pârâta SC R. SA Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, a solicitat respingerea acțiunii motivând că, deși prin procesul-verbal de cercetare a accidentului de muncă, s-a reținut culpa comună, a fostului angajat și a unității, fiind sancționată atât societatea, cât și persoanele fizice găsite vinovate, totuși va demonstra în cadrul litigiului că ne găsim în prezența unui caz fortuit, situație în care pârâta nu este răspunzătoare.

Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin sentința nr. 5659 din 19 noiembrie 2003, a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat-o pe pârâtă să le plătească suma de 30.000.000 lei reprezentând daune morale și o prestație periodică în cuantum de 300.000 lei lunar pentru fiecare dintre cei doi reclamanți, începând cu data introducerii acțiunii și până în luna decembrie 2005. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, analizând condițiile răspunderii delictuale, a reținut și motivat că accidentul nu s-a produs din culpa exclusivă a victimei ci și din vina angajatorului, care a făcut o instruire formală personalului privind riscurile specifice lucrului la înălțime și nu a supravegheat desfășurarea activității personalului care execută lucrări, astfel că pârâta răspunde și pentru cea mai ușoară culpă.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 404 din 9 martie 2004, a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în tot sentința judecătoriei și a respins acțiunea. Prin aceeași decizie s-a respins ca nefondat apelul reclamanților. Pentru a decide astfel, instanța de apel a avut în vedere Ordonanța din 12 august 2002 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin care s-a dispus încetarea urmăririi penale față de inculpații A.E. și G.E. și neînceperea urmăririi penale față de numitul C.C., toți angajați ai pârâtei SC R. SA Drobeta Turnu Severin. Potrivit acestei ordonanțe, accidentul s-a produs din vina exclusivă a victimei, care, la coborâre de la etajul V al clădirii, nu a urmat traseul autorizat, prevăzut cu scări metalice și balustradă, ci grăbindu-se, s-a abătut de la acest drum și ajungând la etajul I, victima a alunecat și a căzut într-un gol tehnologic.

Pe de altă parte, M.C. nu avea autorizație de lucru la înălțime și a urcat la etajul V al clădirii din proprie inițiativă. Împrejurarea că anterior pronunțării ordonanței pârâta ar fi fost sancționată contravențional de I.T.M. Mehedinți, a fost socotită ca fără relevanță de instanța de apel întrucât nu este de natură a infirma concluziile cercetărilor penale. Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, au declarat recurs reclamanții M.I. și M.M. care au invocat următoarele critici: instanța a aplicat greșit legea deoarece art. 22 C. proc. pen. prevede că numai hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile; nelegal și nejustificat au fost înlăturate concluziile procesului-verbal întocmit de I.T.M.

Mehedinți; greșit a fost respins apelul reclamanților. Recursul este fondat, în temeiul considerentelor care succed: Prin Ordonanța din 12 august 2002 Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale față de numiții A.E., G.E.I. și C.C., toți prepuși ai societății pârâte, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 34-35 și art. 39 din Legea nr. 90/1996 și art. 178 alin. (2) C. pen. În adevăr, în exercițiul atribuțiunilor de urmărire penală, procurorul a reținut numai culpa victimei în producerea accidentului de muncă, cu motivarea că „doar părăsirea, la coborâre, a traseului de către victimă, din proprie inițiativă, a fost cauza care a favorizat accidentarea” și că „victima nu a respectat normele legale de protecție a muncii, știind că nu are voie să se abată de la traseul de urcare-coborâre”.

Din lectura deciziei recurate rezultă că instanța de apel, respingând acțiunea reclamanților, a avut în vedere o singură probă și anume ordonanța procurorului prin care s-a constatat că în privința morții numitului M.C. nu s-a comis nici o infracțiune. Dar, în dreptul civil, indiferent de împrejurarea că fapta este ori nu infracțiune, ori a fost săvârșită cu intenție sau din culpă, răspunderea pentru repararea prejudiciului este, în principiu, aceeași. De aceea, simpla culpă, chiar vina cea mai ușoară, alături de celelalte condiții, este suficientă pentru angajarea integrală a răspunderii delictuale. Pe cale de consecință, reproșul adus de reclamanții-recurenți instanței de apel în sensul că a dat ordonanței procurorului puterea pe care o are doar o hotărâre penală definitivă, este justificat, deoarece conform art. 22 alin. (1) C. proc.

pen., numai hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Chiar dacă prepușii pârâtei nu au comis o infracțiune, nu înseamnă că pârâta nu poate să răspundă civil, deoarece în timp ce legea penală este cârmuită de principiul legalității incriminării și a pedepselor, răspunderea civilă delictuală este stabilită de Codul Civil în doar câteva articole, concepute în termeni generali, dar destul de mlădioși pentru a permite o interpretare extensivă și o antrenare a răspunderii indiferent de gravitatea greșelii ce poate fi imputată celui chemat de legea civilă să răspundă delictual.

Astfel, în procesul verbal de cercetare nr. 1322 din 14 mai 2001 întocmit de I.T.M. Mehedinți (filele 4-6 dosar de fond) sunt menționate două cauze reale ale accidentului. Prima, intitulată „cauza principală” se referă la culpa victimei. A doua denumită „cauze favorizante” privește vinovăția pârâtei și anume: instruirea formală a personalului privind riscurile specifice lucrului la înălțime; verificarea cunoștințelor cu ocazia instruirii nu s-a realizat pe baza testelor specifice; au fost încălcate prevederile art. 63 din NGPM ed. 1996 și art. 27 din NSSM vol. 12/2000 și art. 30 din același act normativ; lucrul la înălțime nu s-a desfășurat sub supraveghere; locul de muncă nu a fost marcat și semnalizat corespunzător; persoanele care au efectuat instructajele nu au fost atestate printr-o diplomă sau certificat de absolvire a cursurilor de formare sau perfecționare organizate de M.M.S.S.

Față de cele ce preced, se impune admiterea recursului și casarea deciziei dată în apel pentru ca, în rejudecare, prin suplimentarea dovezilor, inclusiv prin efectuarea unui raport de expertiză de specialitate în care să se stabilească dinamica accidentului, instanța de trimitere să determine din complexul de fapte care au precedat nefericitul eveniment, care sunt acelea care l-a provocat ori generat.

Întrucât de stabilirea corectă a raportului de cauzalitate atârnă nu numai existența răspunderii civile, dar și întinderea reparațiunii, în rejudecare, instanța de trimitere, va stabili prin intermediul expertizei de specialitate dacă cele cuprinse în procesul verbal amintit la capitolul „cauze favorizante” și imputabile pârâtei, pot reprezenta condiții exterioare care să fi contribuit precumpănitor la realizarea efectului păgubitor și dacă ele pot alcătui, împreună cu fapta cauzală a victimei, o unitate indivizibilă și prin interacțiune cu aceasta, dacă au avut caracter cauzal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții M.I. și M.M. împotriva deciziei civile nr. 404 din 09 martie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamanți și de pârâtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2005.