ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3602/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

La data de 5 mai 2005 reclamanții

M.I. și M.M. au chemat în judecată pe pârâta SC R. SA Drobeta Turnu-Severin,

județul Mehedinți, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată

la: 60.000.000 lei cu titlu de daune morale ca urmare a decesului fiului

reclamanților, M.C. în urma unui accident de muncă; plata unei prestații

periodice, în sumă de 1.000.000 lei, ca urmare a faptului că prin decesul

fiului lor, cu care gospodăreau împreună, reclamanții au fost lipsiți de

sprijinul material al acestuia.

În motivarea acțiunii reclamanții au

învederat că fiul lor, M.C., era încadrat, ca muncitor necalificat, la SC R. SA

Drobeta Turnu Severin iar la data de 2 mai 2001 își desfășura activitatea la

dezmembrarea secției C.E. din cadrul R.T. în vederea recuperării materialelor

refolosibile. Așa cum rezultă din Procesul verbal de cercetare nr. 1322 din 14

mai 2001 întocmit de I.T.M. Mehedinți, accidentul s-a produs în următoarele

condiții: fiul reclamanților a fost chemat de un alt salariat la etajul V al

clădirii pentru a ajuta la spargerea unui zid; după terminarea lucrării M.C. a

coborât pe scările metalice, iar la etajul I a căzut într-un gol tehnologic de

la o înălțime de 6 m; în urma accidentului victima a fost transportată la

spital, unde s-a constatat decesul.

Susțin reclamanții că deși în actele

de cercetare s-a reținut că victima a minimalizat pericolul de cădere de la

înălțime, că s-a deplasat într-o zonă în care nu era organizat loc de muncă și

nici cale de acces pentru coborâre sau urcare, totuși s-au constatat mai multe

deficiențe imputabile societății pârâte referitoare la lipsa de instruire și de

supraveghere a salariaților, motiv pentru care maistrul și directorul

societății au fost sancționați contravențional.

Pe lângă prejudiciul moral suferit

în urma decesului fiului lor, reclamanții au arătat că au suferit și un

prejudiciu material deoarece victima, persoană ce nu era căsătorită, locuia și

gospodărea cu

reclamanții contribuind cu

veniturile sale din salariu la cheltuielile comune.

Prin întâmpinarea din 16 mai 2003

pârâta SC R. SA Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, a solicitat

respingerea acțiunii motivând că, deși prin procesul-verbal de cercetare a

accidentului de muncă, s-a reținut culpa comună, a fostului angajat și a

unității, fiind sancționată atât societatea, cât și persoanele fizice găsite

vinovate, totuși va demonstra în cadrul litigiului că ne găsim

în prezența unui caz fortuit, situație în care

pârâta nu este răspunzătoare.

Investită cu

soluționarea cauzei, Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin sentința nr. 5659

din 19 noiembrie 2003, a admis în parte

acțiunea reclamanților și a obligat-o pe pârâtă să le

plătească suma de 30.000.000 lei reprezentând daune morale și o prestație

periodică în

cuantum de 300.000 lei lunar pentru

fiecare dintre cei doi reclamanți,

începând

cu data introducerii acțiunii și până în luna decembrie 2005.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond, analizând condițiile răspunderii delictuale, a reținut și motivat că

accidentul nu s-a produs din culpa exclusivă a victimei ci și din vina

angajatorului, care a făcut o instruire formală personalului privind riscurile

specifice lucrului la înălțime și nu a supravegheat desfășurarea activității

personalului care execută lucrări, astfel că pârâta răspunde și pentru cea mai

ușoară culpă.

Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, prin decizia nr. 404 din 9 martie 2004, a admis apelul declarat de

pârâtă, a schimbat în tot sentința judecătoriei și a respins acțiunea. Prin

aceeași decizie s-a respins ca nefondat apelul reclamanților.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a avut în vedere Ordonanța din 12 august 2002 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin care s-a dispus încetarea urmăririi

penale față de inculpații A.E. și G.E. și neînceperea urmăririi penale față de

numitul C.C., toți angajați ai pârâtei SC R. SA Drobeta Turnu Severin. Potrivit

acestei ordonanțe, accidentul s-a produs din vina exclusivă a victimei, care,

la coborâre de la etajul V al clădirii, nu a urmat traseul autorizat, prevăzut

cu scări metalice și balustradă, ci grăbindu-se, s-a abătut de la acest drum și

ajungând la etajul I, victima a alunecat și a căzut într-un gol tehnologic. Pe

de altă parte, M.C. nu avea autorizație de lucru la înălțime și a urcat la

etajul V al clădirii din proprie inițiativă.

Împrejurarea că anterior pronunțării

ordonanței pârâta ar fi fost sancționată contravențional de I.T.M. Mehedinți, a

fost socotită ca fără relevanță de instanța de apel întrucât nu este de natură

a infirma concluziile cercetărilor penale.

Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, au

declarat recurs reclamanții M.I. și M.M. care au invocat următoarele critici:

instanța a aplicat greșit legea deoarece art. 22 C. proc. pen. prevede că numai

hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața

instanței civile; nelegal și nejustificat au fost înlăturate concluziile

procesului-verbal întocmit de I.T.M. Mehedinți; greșit a fost respins apelul

reclamanților.

Recursul este fondat, în temeiul considerentelor

care succed:

Prin Ordonanța din 12 august 2002

Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin a dispus scoaterea de

sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale față de numiții A.E.,

G.E.I. și C.C., toți prepuși ai societății pârâte, pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute

de art. 34-35 și

art. 39 din Legea nr. 90/1996 și art. 178 alin. (2) C. pen.

În adevăr, în exercițiul

atribuțiunilor de urmărire penală, procurorul a reținut numai culpa victimei în

producerea accidentului de muncă, cu motivarea că „doar părăsirea, la coborâre,

a traseului de către victimă, din proprie inițiativă, a fost cauza care a

favorizat accidentarea” și că „victima nu a respectat normele legale de

protecție a muncii, știind că nu are voie să se abată de la traseul de

urcare-coborâre”.

Din lectura deciziei recurate

rezultă că instanța de apel, respingând acțiunea reclamanților, a avut în

vedere o singură probă și anume ordonanța procurorului prin care s-a constatat

că în privința morții numitului M.C. nu s-a comis nici o infracțiune. Dar, în

dreptul civil, indiferent de împrejurarea că fapta este ori nu infracțiune, ori

a fost săvârșită cu intenție sau din culpă,

răspunderea

pentru repararea prejudiciului este, în principiu, aceeași. De aceea, simpla culpă,

chiar vina cea mai ușoară, alături de celelalte

condiții, este suficientă pentru angajarea integrală a răspunderii

delictuale.

Pe cale de consecință, reproșul adus

de reclamanții-recurenți instanței de apel în sensul că a dat ordonanței

procurorului puterea pe care o are doar o hotărâre penală definitivă, este

justificat, deoarece conform art. 22 alin. (1) C. proc. pen., numai hotărârea

definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței

civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei

care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Chiar dacă prepușii pârâtei nu au

comis o infracțiune, nu înseamnă că pârâta nu poate să răspundă civil, deoarece

în timp ce legea penală este cârmuită de principiul legalității incriminării și

a pedepselor, răspunderea civilă delictuală este stabilită de Codul Civil în

doar câteva articole, concepute în termeni generali, dar destul de mlădioși

pentru a permite o interpretare extensivă și o antrenare a răspunderii indiferent

de gravitatea greșelii ce poate fi imputată celui chemat de legea civilă să

răspundă delictual.

Astfel, în procesul verbal de

cercetare nr. 1322 din 14 mai 2001 întocmit de I.T.M. Mehedinți (filele

4-6 dosar de fond) sunt menționate două cauze

reale ale accidentului. Prima, intitulată „cauza principală” se referă la culpa

victimei. A doua denumită „cauze favorizante” privește vinovăția pârâtei și

anume: instruirea formală a personalului privind riscurile specifice lucrului

la înălțime; verificarea cunoștințelor cu ocazia instruirii nu s-a realizat pe

baza testelor specifice; au fost încălcate prevederile art. 63 din NGPM ed.

1996 și art. 27 din NSSM vol. 12/2000 și art. 30 din același act normativ;

lucrul la înălțime nu s-a desfășurat sub supraveghere; locul de muncă nu a fost

marcat și semnalizat corespunzător; persoanele care au efectuat instructajele

nu au fost atestate printr-o diplomă sau certificat de absolvire a cursurilor

de formare sau perfecționare organizate de M.M.S.S.

Față de cele ce

preced, se impune admiterea recursului și casarea deciziei dată în apel pentru

ca, în rejudecare, prin suplimentarea dovezilor, inclusiv prin efectuarea unui

raport de expertiză de specialitate în care să se stabilească dinamica

accidentului, instanța de trimitere să determine din complexul de fapte care au

precedat nefericitul eveniment, care sunt acelea care l-a provocat ori generat.

Întrucât de

stabilirea corectă a raportului de cauzalitate atârnă nu numai existența

răspunderii civile, dar și întinderea reparațiunii, în rejudecare, instanța de

trimitere, va stabili prin intermediul expertizei de specialitate dacă cele

cuprinse în procesul verbal amintit la capitolul „cauze favorizante” și

imputabile pârâtei, pot reprezenta condiții exterioare care să fi contribuit

precumpănitor la realizarea efectului păgubitor și dacă ele pot alcătui,

împreună cu fapta cauzală a victimei, o unitate indivizibilă și prin

interacțiune cu aceasta, dacă au avut caracter cauzal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

declarat de reclamanții M.I. și M.M.

împotriva deciziei civile nr. 404 din 09 martie 2004 a Curții de Apel Craiova,

secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru

rejudecarea apelurilor declarate de reclamanți și de pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 mai 2005.