ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4440/2005

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul S.M., a chemat în judecată pe pârâta SC D.N. SA Târgu-Mureș, filiala Bacău și a solicitat rebranșarea la rețeaua stradală pentru furnizarea gazelor naturale și compensarea cantității de gaze consumate cu achitarea anticipată efectuată în perioada 1994-2000. Completând acțiunea, reclamantul solicită obligarea pârâtei să-i furnizeze cantitatea de 4.200 mc. dar și 2.000 mc. pentru care ar fi primit subvenții de la stat pe anii 2002-2003 dar și despăgubiri în valoare de 150.000.000 lei pentru pagubele produse. Prin sentința civilă nr. 1032 din 24 mai 2004, Tribunalul Bacău a respins ca nefondată cererea.

Instanța de fond a reținut că reclamantul nu a respectat obligațiile contractuale de plată integrală a gazelor naturale furnizate așa încât nu poate opera nici compensația unor datorii reciproce, iar valoarea facturilor din perioada ianuarie 2002-decembrie 2002 a fost calculată scăzându-se garanția de 732.600 lei. Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 252 din 16 noiembrie 2004, a admis apelul reclamantului, a schimbat sentința atacată și admițând acțiunea a obligat pe pârâtă să rebranșeze pe reclamant la rețeaua de furnizare a gazului metan. Decizia nr. 281 din 16 decembrie 2004 de completare a dispozitivului deciziei susmenționate prin care apelantul a solicitat instanței să se pronunțe asupra capătului de cerere privind despăgubirile, a fost respins, curtea de apel considerând că cererea nu a fost timbrată, nu a fost reiterată în concluziile pe fondul cauzei și nici nu a fost soluționată de instanța de fond.

Împotriva deciziilor astfel pronunțate reclamantul a declarat recurs susținând că acțiunea sa deși a fost admisă instanța nu s-a pronunțat asupra cererii privind despăgubirile, iar motivația privind netimbrarea și faptul că nu a fost reiterată nu este legală în raport cu art. 15 lit. g) și 24 lit. g) din Legea 146/1997. Pârâta, în recursul declarat critică decizia atacată pentru încălcarea sau aplicarea greșită a legii în sensul că nu se poate realiza nici un fel de convertire a sumelor de bani în cantități de gaze naturale livrate, garanția depusă fiind de natură să acopere eventualele datorii ale beneficiarilor și se restituie la încetarea contractului, iar contractul nu prevede restituirea către abonat a sumelor depuse anticipat prin compensare cu cantitatea de gaz furnizată.

Pe de altă parte instanța nu a observat că factura din 30 ianuarie 2004 are scăzută suma de 732.600 lei, hotărârea întemeindu-se pe o greșeală de apreciere a probelor. Recursul reclamantului este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente: Prin cererea de apel formulată, reclamantul a criticat hotărârea instanței de fond considerând netemeinicia acesteia prin respingerea cererii de rebranșare la rețeaua stradală, de compensare a datoriilor pe care societatea pârâtă le are și de acordare a daunelor solicitate. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere prin decizia nr. 252 din 16 noiembrie 2004 și a pronunțat o altă decizia nr. 281 din 16 decembrie 2004 contrar dispozițiilor art. 281 și 281 1 C. proc.

civ., prin care cererea de completare a dispozitivului a fost respinsă. Caracterul devolutiv al apelului obligă instanțele să analizeze atât legalitatea cât și temeinicia hotărârilor judecătorești supuse acestei căi de atac. De aceea curtea de apel trebuia să sesizeze că atât la instanța de fond cât și la cea de apel nu a fost calculată taxa de timbru pentru capătul de cerere privind despăgubirile și nu s-a pus în discuție cuantumul taxei de timbru la care apelantul reclamant era obligat, încălcându-se astfel un drept fundamental al părților în procesul civil. Nici faptul că nu a fost reiterată în concluziile pe fond cererea privind despăgubirile nu justifică soluția pronunțată cât timp apelul declarat a antamat și acest capăt de acțiune.

Recursul pârâtei este nefondat și va fi respins. Prin contractul de furnizarea gazelor naturale, încheiat sub incidența H.G. nr. 942/1995, erau prevăzute situațiile în care furnizorul avea dreptul să sisteze livrarea (art. 4.2), iar una dintre acestea o constituia neplata consumului de gaze. Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prevedea prin dispozițiile art. 6, lipsa efectelor acestora în condițiile în care contractul se mai poate derula. Aplicarea în timp a dispozițiilor legii a determinat susținerea judicioasă a deciziei curții de apel. Într-adevăr, refuzul plății contravalorii gazelor naturale consumate în anul 2000, nu s-a datorat relei credințe a debitorului ci dorinței acestuia de a compensa valoarea gazelor livrate cu garanțiile pe care comerciantul, printr-o clauză abuzivă, le percepea.

În privința motivului prevăzut de pct. 10 al art. 304, prin abrogarea expresă dispusă prin Legea nr. 219/2005 analiza acestuia nu mai este pertinentă. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul reclamantului, va casa deciziile nr. 252 din 16 noiembrie 2004 și art. 281 din 16 decembrie 2004, pronunțate de Curtea de Apel Bacău și va trimite cauza spre rejudecare, sub aspectul capătului de cerere privind despăgubirile, aceleiași instanțe de apel și va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei nr. 252 din 16 noiembrie 2004 a aceleiași curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul S.M. Casează decizia nr. 252 din 16 noiembrie 2004 și decizia nr. 281/2004 din 16 decembrie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și trimite cauza spre rejudecare în ce privește daunele solicitate de reclamant, aceleiași instanțe. Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta SC D.N. SA, filiala Bacău, împotriva deciziei nr. 252 din 16 noiembrie 2004 a aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2005.