ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5318/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul O.D. a chemat în

judecată C.N.A.S., solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta, să

dispună anularea deciziei nr. 296 din 25 iunie 2004, înregistrată la pârâtă,

sub nr. 3248 din 28 iunie 2004 și restabilirea situației anterioare.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

prin decizia a cărei anulare o solicită, a fost revocat din funcția de

Președinte Director General al Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării,

Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, măsură

apreciată ca fiind abuzivă și fără temei legal.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 440 din

14 martie 2005, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă,

reținând lipsa procedurii administrative prealabile prevăzută de art. 5 din

Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, O.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând în drept prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În esență, prin motivele de recurs

dezvoltate, recurentul-reclamant a arătat că în mod greșit, instanța de fond

i-a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținând neîndeplinirea procedurii

prealabile prevăzute de art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr.

29/1990, întrucât în opinia sa, o astfel de procedură nu mai este obligatorie

în raport cu prevederile art. 21 alin. (4) din Constituția României, revizuită,

în vigoare la data introducerii acțiunii sale, potrivit cu care jurisdicțiile

speciale administrative sunt facultative și gratuite.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte reține că instanța de

fond a dat o justă interpretare prevederilor Legii nr. 29/1990, ca lege

specială în materia contenciosului administrativ, ale cărei prevederi

imperative nu pot fi înlăturate.

Obligația persoanei lezate de a

folosi anterior sesizării instanței de contencios administrativ, procedura

administrativă prealabilă are drept scop crearea unei reale posibilități pentru

autoritatea publică emitente sau celei ierarhic superioare, de a reanaliza

aspectele invocate și eventual, de a revoca ori de a modifica actul, prevenind,

astfel, un proces.

Art. 5 din Legea nr. 29/1990

stabilește drept condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios

administrativ, parcurgerea etapei procedurii prealabile, sancțiunea în cazul

nerespectării acestor prevederi fiind, astfel, după cum corect a reținut și

instanța de fond, respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.

Invocarea de către

recurentul-reclamant, a prevederilor art. 21 din Constituția României,

revizuită, este nepotrivită și inaplicabilă în cauză. În plus, sunt omise

dispozițiile art. 52 din aceeași Constituție, potrivit cu care, în mod expres

se stipulează că drepturile persoanelor vătămate de o autoritate, prin acte

administrative sau prin nesoluționarea cererilor, pot fi recunoscute și

valorificate, dar numai în condițiile și în limitele stabilite prin lege,

respectiv Legea nr. 29/1990, în care se prevede cu caracter obligatoriu,

efectuarea procedurii prealabile.

Față de cele arătate, reținând

netemeinicia criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte urmează

ca, în baza art. 312 C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul de față,

cu consecința menținerii hotărârii legale pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de O.D.

împotriva sentinței civile nr. 440 din 14 martie 2005 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

4 noiembrie 2005.