ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5318/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul O.D. a chemat în judecată C.N.A.S., solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea deciziei nr. 296 din 25 iunie 2004, înregistrată la pârâtă, sub nr. 3248 din 28 iunie 2004 și restabilirea situației anterioare. În motivarea acțiunii s-a arătat că prin decizia a cărei anulare o solicită, a fost revocat din funcția de Președinte Director General al Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, măsură apreciată ca fiind abuzivă și fără temei legal. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 440 din 14 martie 2005, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă, reținând lipsa procedurii administrative prealabile prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, O.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-reclamant a arătat că în mod greșit, instanța de fond i-a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținând neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, întrucât în opinia sa, o astfel de procedură nu mai este obligatorie în raport cu prevederile art. 21 alin. (4) din Constituția României, revizuită, în vigoare la data introducerii acțiunii sale, potrivit cu care jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.

Recursul este nefondat. Înalta Curte reține că instanța de fond a dat o justă interpretare prevederilor Legii nr. 29/1990, ca lege specială în materia contenciosului administrativ, ale cărei prevederi imperative nu pot fi înlăturate. Obligația persoanei lezate de a folosi anterior sesizării instanței de contencios administrativ, procedura administrativă prealabilă are drept scop crearea unei reale posibilități pentru autoritatea publică emitente sau celei ierarhic superioare, de a reanaliza aspectele invocate și eventual, de a revoca ori de a modifica actul, prevenind, astfel, un proces. Art. 5 din Legea nr. 29/1990 stabilește drept condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, parcurgerea etapei procedurii prealabile, sancțiunea în cazul nerespectării acestor prevederi fiind, astfel, după cum corect a reținut și instanța de fond, respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.

Invocarea de către recurentul-reclamant, a prevederilor art. 21 din Constituția României, revizuită, este nepotrivită și inaplicabilă în cauză. În plus, sunt omise dispozițiile art. 52 din aceeași Constituție, potrivit cu care, în mod expres se stipulează că drepturile persoanelor vătămate de o autoritate, prin acte administrative sau prin nesoluționarea cererilor, pot fi recunoscute și valorificate, dar numai în condițiile și în limitele stabilite prin lege, respectiv Legea nr. 29/1990, în care se prevede cu caracter obligatoriu, efectuarea procedurii prealabile. Față de cele arătate, reținând netemeinicia criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 312 C. proc.

civ., să respingă, ca nefondat, recursul de față, cu consecința menținerii hotărârii legale pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de O.D. împotriva sentinței civile nr. 440 din 14 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2005.