ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 793/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin notificarea formulată la 25

iulie 2001, D.E., I.C.G., I.L.A., D.A.F., C.R.M. și C.T., au cerut SC E. SA

Constanța, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului

(teren în suprafață de 545,27 mp și trei corpuri de clădire) situat în

Constanța, care a aparținut autorului lor P.D.A. și a fost trecut în

proprietatea statului prin Legea nr. 199/1948 „pentru naționalizarea

întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de

transporturi”.

Prin adresa nr. 12754 din 13 septembrie

2001, unitatea deținătoare a comunicat persoanelor îndreptățite oferta sa

„finală” de restituire prin echivalent a imobilului, sub forma despăgubirilor

bănești, în cuantum de 20.000 dolari SUA.

La 18 octombrie 2001, D.E., în nume

propriu și ca mandatar al celorlalte persoane care au formulat notificarea, a

atacat în instanță refuzul unității deținătoare de a proceda la restituirea în

natură a imobilului.

Ulterior, în cursul soluționării

procesului, SC E. SA a emis decizia nr. 54 din 29 ianuarie 2002 prin care s-a

respins cererea de restituire în natură a imobilului și s-a menținut oferta de

acordare a unor despăgubiri bănești în cuantum de 20.000 dolari SUA, ofertă

avansată prin răspunsul din 13 septembrie 2001 adresat reclamanților, ce a

făcut obiectul contestației formulată în baza Legii nr. 10/2001.

La 13 martie 2002, contestatorii

și-au precizat acțiunea, în sensul că înțeleg să atace această decizie și să

solicite obligarea unității deținătoare de a le restitui în natură imobilul în

legătură cu care s-a formulat notificarea.

Prin sentința civilă nr. 967 din 20

septembrie 2002 Tribunalul Constanța, a admis în parte contestația și a anulat

în parte decizia nr. 54 din 29 ianuarie 2002, emisă de intimată, cu consecința

obligării acesteia de a le restitui contestatorilor terenul în suprafață de

146,98 mp., liber de construcții, precum și corpul de clădire din fundul

lotului, împreună cu terenul de 92,3 mp aflat sub acesta.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că la corpul de clădire aflat în fundul lotului nu s-au

efectuat modificări structurale, efectuându-se doar lucrări de

recompartimentare și întreținere (refaceri ale finisajelor interioare și

exterioare) situație în care, pentru această porțiune din imobil, nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Totodată, s-a mai reținut, cum din

suprafața totală a terenului în litigiu (545,27 mp) 146,98 mp este liberă de

construcții, se impune restituirea în natură și a acesteia precum și a

terenului de 92,3 mp, aflat sub corpul de clădire în legătură cu care s-a

dispus retrocedarea.

Hotărârea instanței de fond a fost

atacată cu apel de reclamanți și de pârâta SC E. SA București.

Prin decizia nr. 17/C din 24

februarie 2003, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a admis ambele

apeluri, a anulat sentința și a reținut cauza spre rejudecare.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut în esență că deși în cauză a operat o transmisiune a calității

procesuale pasive de la SC E. SA București la SC F.D.F.E.E.E. Dobrogea SA, cu

preluarea drepturilor și obligațiilor persoanei juridice reorganizate, de către

persoana juridică dobânditoare, hotărârea instanței de fond s-a pronunțat tot

față de SC E. SA București, care la data soluționării cauzei nu mai avea

calitate procesuală.

Rejudecând cauza, aceeași instanță,

prin decizia civilă nr. 58/C din 26 mai 2003, a respins contestația ca

nefondată cu motivarea că după data preluării, imobilul în litigiu a suferit

transformări esențiale și modificări structurale, prin adăugarea unor corpuri

noi pe orizontală, extinderi, refacerea finisajelor și a acoperișului, din

vechiul imobil rămânând doar un corp de clădire ce reprezintă 23% din suprafața

totală construită.

Ca atare, instanța de control

judiciar a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea

nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanții D.E.,

D.A.F., I.C.G., I.L.A., C.M.R. și C.T.

Recurenții, invocând motivele de

casare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., susțin în esență că

decizia instanței de apel a interpretat greșit actele juridice deduse judecății

și este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, după cum urmează:

- hotărârea a fost pronunțată cu

încălcarea principiului de drept procesual

non reformatio in pejus

, în

condițiile în care apelul reclamanților a fost admis, situație în care decizia

intermediară trebuia să anticipeze soluția finală.

- în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 105 alin. (2) teza 1 C. proc. civ., referitoare la nulitatea

actelor de procedură întrucât s-a dispus introducerea în cauză în calitate de

intimată a SC F.D.F.E.E. E. Dobrogea SA cu încălcarea disponibilității

procesuale a reclamanților de a complini cadrul procesual și fără ca societatea

introdusă în cauză să formuleze vreo cerere de intervenție în interes propriu

ca remediu la „dolul procesual” al intimatei inițiale.

- Contestația a fost respinsă cu

ignorarea probatoriului administrat în cauză care atestă că modificările,

respectiv adăugirile la imobilul inițial nu l-au schimbat structural și au

servit unei funcționalități pasagere, adaptate modului de organizare și structurii

sistemului de distribuție a energiei electrice, reorganizat de mai multe ori,

după decembrie 1989.

Recursul se privește ca nefondat, pentru considerentele ce

succed.

Referitor la motivul de casare ce

vizează încălcarea principiului

non reformatio in pejus

;

Este adevărat că potrivit acestui

principiu (care, urmare O.U.G. nr. 138/2000, a primit o consacrare expresă în

art. 296 C. proc. civ., fiind aplicabil și în recurs, în condițiile art. 316 C.

proc. civ.) apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație

mai grea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el

consimte la aceasta ori sunt aplicabile dispozițiile art. 293 sau art. 293

1

C. proc. civ.

Principiul se aplică însă numai

acelor situații în care partea a atacat în mod solitar hotărârea pronunțată,

fiind limitat strict cadrului procesual al propriei căi de atac.

Dispozițiile legale mai sus enunțate

nu sunt aplicabile însă în cazul exercitării căii de atac și de către partea

adversă (sau de procuror) în aceste cazuri putându-se ajunge la înrăutățirea

situației părții în raport cu împrejurările stabilite de prima instanță.

Cum în astfel de situații, instanța

este investită plenar iar controlul judiciar este bilateral, egalitatea

părților și contradictorialitatea exclude beneficiul ce decurge din exercitarea

solitară a căii de atac.

În speță, împotriva hotărârii

pronunțată de prima instanță au declarat apel atât contestatorii cât și

intimata SC E. SA București, înrăutățirea situației contestatorilor prin

dispozițiile celei de a doua decizii pronunțată de curtea de apel, fiind urmare

controlului judiciar exercitat în calea de atac a părții adverse.

Nefondate sunt și criticile ce

vizează incidența în cauză a dispozițiilor art. 105 alin. (2) teza 1 C. proc.

civ., ca urmare a introducerii în cauză în calitate de intimată a S.C.

F.D.F.E.E. E. Dobrogea SA, prin încălcarea „disponibilității procesuale” a

reclamanților.

Fără a intra în analiza domeniului

vast al nulității, ce vizează o mare diversitate de acte ale instanței, părților

și altor participanți procesuali, acte între care există o strânsă

interdependență, se constată că dispozițiile invocate nu sunt aplicabile

situației în speță, în care instanța a dat curs solicitării pârâtei (parte în

proces, cu drepturi și obligații procesuale proprii) de a se lua act că urmare

H.G. nr. 1342/2001 (publicată în M. Of. nr. 47 din 23 ianuarie 2001) „privind

reorganizarea SC D.F.E.E. SA”, a operat o transmitere a calității sale

procesuale către S.C. F.D.F.E.E. E. Dobrogea SA.

Ca atare, nu se poate considera că

dispoziția instanței, dată prin încheierea din 16 decembrie 2002, este

consecința nesocotirii unor reguli privitoare la desfășurarea procesului civil,

care ar antrena, în mod virtual, și prezumția soluționării greșite a litigiului

sau a procedurii unei vătămări.

În ceea ce privește critica

referitoare la greșita respingere a cererii vizând restituirea în natură a

imobilului în litigiu;

Potrivit dispozițiilor art. 18 lit. c)

din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent

când imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în

raport cu cel preluat, dacă părțile nu au convenit altfel.

În speță, din probele administrate

rezultă că imobilului în litigiu, i s-au adăugat corpuri de zidărie ce

reprezintă peste 50% din suprafața construită inițial, transformările constituindu-se

în modificări de structură suficient de profunde pentru a crea aparența unei

construcții noi.

Astfel, din vechile construcții mai

există o singură clădire, în suprafață de 92,3 mp (ce reprezintă 23% din

suprafața construită) celelalte două clădiri suferind modificări structurale,

chiar expertiza efectuată în cauză confirmând existența unei noi linii

arhitectonice rezultată din vizualizarea comparativă a corpurilor noi, în

raport cu vechiul corp de clădire existent în partea de nord a terenului.

Pe de altă parte, prin modificările

aduse a rezultat o construcție destinată să deservească o activitate specifică,

iar terenul în suprafață de 167 mp, individualizat de expert ca fiind liber de

construcții, este destinat accesului și depozitării.

Cum, din cele ce preced, rezultă că

restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, contestatorii sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești,

oferta trebuind să corespundă, în înțelesul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

valorii reale a imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea, ceea

ce, în mod evident, nu este cazul în speță, întrucât decizia unității

deținătoare (atacată de contestatori, numai sub aspectul refuzului restituirii

în natură) face trimitere la o sumă mai mult decât modică, raportat la valoarea

de circulație a imobilului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții

D.E., I.C.G., I.L.A., C.R.M., C.T. împotriva deciziei nr. 58/C din 26 mai 2003

a Curții de Apel Constanța, secția civilă, ca nefondat,

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 februarie 2005.