ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2583/2006

Examinând recursul de față, constată: Prin sentința penală nr. 238 din 16 decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Tulcea, inculpata B.M. a fost condamnată, în baza art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 alin. (1) lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat. În baza art. 76 alin. ultim C. pen., s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., cu excepția drepturilor părintești, pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

Au fost admise acțiunile civile și s-a dispus obligarea inculpatei la 491,40 RON plus dobânda legală către partea civilă C.A.S. Tulcea, și la 996,12 RON către partea civilă C.A.S. Galați. Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpata a fost obligată la plata sumei de 270 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În fapt, s-au reținut următoarele: Între inculpata B.M. și tatăl său B.I. există o stare conflictuală generată de faptul că inculpata a primit o moștenire de la bunicii săi, iar tatăl ei pretindea că aceasta nu i s-ar fi cuvenit. La data de 26 septembrie 2004, în jurul orei 13,00, B.I. a trecut pe la domiciliul fiicei sale unde a întâlnit-o pe nepoata sa Poale lungi căreia i-a reproșat că fumează.

Nemulțumită de faptul că fiica sa a fost admonestată, inculpata i-a cerut lui B.I. să plece. Acesta s-a conformat, dar a revenit după aproximativ trei ore, când a început să-i reproșeze soțului inculpatei că nu muncește. Atât inculpata cât și martora R.M. i-au cerut lui B.I. să plece și să-i lase în pace. Acesta a luat un scaun de lemn de la masă, l-a ridicat deasupra capului și s-a îndreptat spre inculpată, dar în drum a lovit cu scaunul într-un stâlp din curte, după care a ridicat din nou scaunul și s-a îndreptat spre fiica sa. Inculpata s-a refugiat în casă iar martora R.M. a plecat. B.I. a venit cu o sapă, pe care o ținea ridicată și s-a apropiat de ușa locuinței, dar apoi s-a întors în curte.

În acest moment inculpata a deschis ușa, a luat un cuțit și a aplicat tatălui său, care era cu spatele la ea, două lovituri, provocându-i două plăgi înjunghiate în zona hemitoracelui drept cu fractura coastei IX. Partea vătămată s-a deplasat câțiva metri după care a căzut pe spate. Instanța a înlăturat ca nesinceră susținerea inculpatei, că partea vătămată fiind beată, a alunecat și a căzut peste ea, și când a încercat să se ridice, având cuțitul în mână, tatăl ei s-a lovit în acel cuțit sau în sapă, reținând că declarațiile acesteia sunt contradictorii și nu se coroborează cu alte probe.

S-a reținut că declarația martorului B.Șt., soțul inculpatei, care a afirmat că a văzut partea vătămată căzută peste inculpată și că este posibil să se fi lovit în sapă, trebuie privită cu rezervă, pe de o parte datorită subiectivității martorului și pe de altă parte datorită faptului că, potrivit declarației martorului I.G., soțul inculpatei era într-o stare avansată de ebrietate și nu-și putea da seama ce se întâmplă în jurul său. S-a mai reținut că, din materialitatea faptei rezultă că inculpata a acționat cu intenție indirectă astfel încât este nefondată susținerea că încadrarea juridică a faptei este în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (1) C. pen.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., pericolul social ridicat al faptei, împrejurarea că inculpata este la primul conflict cu legea penală, are un copil minor și a săvârșit fapta în stare de provocare. Prin decizia penală nr. 32/ P din 24 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată și s-a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat. S-a reținut că este nefondată susținerea inculpatei că fapta comisă constituie infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (1) C. pen., și nu infracțiunea de tentativă la omor calificat.

Instanța de apel a reținut că, față de natura obiectului vulnerant folosit, zona în care au fost aplicate loviturile și împrejurările concrete în care au fost aplicate corect s-a reținut că fapta nu a fost comisă din culpă. S-a apreciat că nici critica vizând individualizarea pedepsei nu este fondată întrucât prima instanță a avut în vedere atât circumstanțele atenuante legale cât și pe cele personale, precum și împrejurările comiterii faptei și consecințele acesteia. S-a constatat că nu există nici motive de desființare a sentinței care să poată fi luate în considerare din oficiu. Inculpata a declarat recurs susținând că încadrarea juridică a faptei este greșită, impunându-se schimbarea acesteia în dispozițiile art. 184 alin. (2) C. pen., întrucât nu a intenționat să rănească partea vătămată și cu atât mai puțin să o omoare.

S-a arătat în motivarea recursului că după ce partea vătămată a lovit-o pe inculpată cu scaunul peste mână aceasta s-a refugiat în casă de unde a ieșit când a crezut că tatăl ei a plecat abandonând ideea de a o agresa. S-a mai arătat că atunci când a ieșit în curte inculpata avea în mână un cuțit cu care intenționa să curețe de noroi încălțămintea fiicei sale, iar partea vătămată s-a îndreptat spre ea cu sapa în mână pentru a o lovi. Având cuțitul în mână a încercat să-l îndepărteze pe tatăl ei, iar acesta, fiind foarte beat, s-a dezechilibrat și a căzut peste ea și nici nu știe cum s-a rănit și dacă rana a fost provocată de cuțit sau de sapă. S-a mai susținut că pedeapsa aplicată este prea severă în raport cu împrejurările în care a fost comisă fapta.

Recursul își găsește temeiul în dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și respectiv 14 C. proc. pen., dar nu este fondat. Este nefondată susținerea inculpatei că este greșită încadrarea juridică a faptei în tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. c) C. pen. Din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă în mod cert că leziunile suferite de partea vătămată nu sunt rezultatul rănirii accidentale a acestuia în cuțitul pe care inculpata îl avea în mână sau în sapa cu care era înarmată partea vătămată. Astfel, din certificatul medico-legal rezultă că partea vătămată prezenta două plăgi la nivelul liniei axilare posterioare hemitorace drept, care au putut fi produse prin lovire cu corp dur tăietor - înțepător.

Faptul că leziunile sunt situate în zona posterioară și sunt produse prin lovire, confirmă susținerea părții vătămate că în momentul în care a fost lovită se afla cu spatele la inculpată și exclude posibilitatea ca leziunile să se fi produs prin căderea acesteia peste inculpată. Pe de altă parte din actul medico-legal rezultă că leziunile au fost produse cu un corp contondent înțepător-tăietor, deci cu cuțitul și nu cu sapa. Este de reținut că în declarația dată, în faza de urmărire penală, la data de 23 mai 2005, inculpata a arătat, în prezența apărătorului său că a lovit partea vătămată „cu cuțitul cu lama în prelungirea degetului mare, de jos în sus, odată sau de două ori” și că după ce l-a înjunghiat, tatăl său a mai făcut câțiva pași în curte iar apoi a lăsat sapa și s-a așezat în fund.

Această declarație urmează a fi avută în vedere în conformitate cu art. 65 C. pen., întrucât se coroborează cu cele declarate de partea vătămată și cu cele constatate la examinarea medico-legală. Celelalte declarații ale inculpatei în care aceasta a prezentat diferite variante, susținând că partea vătămată s-a rănit accidental, prin cădere, lovindu-se fie în cuțit, fie în sapă, au fost justificat înlăturate întrucât sunt contrazise de probele dosarului. Leziunile suferite de partea vătămată fiind rezultatul loviturilor aplicate intenționat de inculpată nu se poate reține că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În raport cu împrejurarea că partea vătămată a fost lovită cu cuțitul, obiect apt să producă moartea, cu intensitate suficient de mare pentru a produce fracturarea unei coaste, într-o regiune vitală, se reține că inculpata, chiar dacă nu a urmărit uciderea tatălui său, a prevăzut și a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat, acționând cel puțin cu intenție indirectă. Nu este fondată nici critica referitoare la greșita individualizare a pedepsei, care a fost stabilită în limitele permise de art. 76 alin. (2), într-un cuantum corespunzător pericolului social concret al faptei determinat de împrejurările și modalitatea în care a fost comisă și de urmărire produse, dar și datelor ce caracterizează persoana inculpatei.

Constatând că nu există nici motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 359 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.M. împotriva deciziei penale nr. 32/ P din data de 24 februarie 2006 a Curții de Apel Constanta, secția I penală. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie 2006.