ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2583/2006

Examinând recursul de față,

constată:

Prin sentința penală nr. 238 din 16

decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Tulcea, inculpata

B.M. a fost condamnată, în baza art.

20, raportat la art. 174 și 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art.

76 alin. (1) lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă de 2 ani și 6

luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

În baza art. 76 alin. ultim C. pen.,

s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-au interzis inculpatei drepturile

prevăzute de art. 64 C. pen., cu excepția drepturilor părintești, pe durata

prevăzută de art. 71 C. pen.

Au fost admise acțiunile civile și

s-a dispus obligarea inculpatei la 491,40 RON plus dobânda legală către partea

civilă C.A.S. Tulcea, și la 996,12 RON către partea civilă C.A.S. Galați.

Conform art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpata a fost obligată la plata sumei de 270 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

În fapt, s-au reținut următoarele:

Între inculpata B.M. și tatăl său B.I.

există o stare conflictuală generată de faptul că inculpata a primit o

moștenire de la bunicii săi, iar tatăl ei pretindea că aceasta nu i s-ar fi

cuvenit.

La data de 26 septembrie 2004, în

jurul orei 13,00, B.I. a trecut pe la domiciliul fiicei sale unde a întâlnit-o

pe nepoata sa

Poale lungi

căreia i-a reproșat că

fumează. Nemulțumită de faptul că fiica sa a fost admonestată, inculpata i-a

cerut lui B.I. să plece.

Acesta s-a conformat, dar a revenit

după aproximativ trei ore, când a început să-i reproșeze soțului inculpatei că

nu muncește.

Atât inculpata cât și martora R.M. i-au

cerut lui B.I. să plece și să-i lase în pace. Acesta a luat un scaun de lemn de

la masă, l-a ridicat deasupra capului și s-a îndreptat spre inculpată, dar în

drum a lovit cu scaunul într-un stâlp din curte, după care a ridicat din nou

scaunul și s-a îndreptat spre fiica sa.

Inculpata s-a refugiat în casă iar

martora R.M. a plecat.

B.I. a venit cu o sapă, pe care o

ținea ridicată și s-a apropiat de ușa locuinței, dar apoi s-a întors în curte.

În acest moment inculpata a deschis ușa, a luat un cuțit și a aplicat tatălui

său, care era cu spatele la ea, două lovituri, provocându-i două plăgi

înjunghiate în zona hemitoracelui drept cu fractura coastei IX.

Partea vătămată s-a deplasat câțiva

metri după care a căzut pe spate.

Instanța a înlăturat ca nesinceră

susținerea inculpatei, că partea vătămată fiind beată, a alunecat și a căzut

peste ea, și când a încercat să se ridice, având cuțitul în mână, tatăl ei s-a

lovit în acel cuțit sau în sapă, reținând că declarațiile acesteia sunt

contradictorii și nu se coroborează cu alte probe.

S-a reținut că declarația martorului

B.Șt., soțul inculpatei, care a afirmat că a văzut partea vătămată căzută peste

inculpată și că este posibil să se fi lovit în sapă, trebuie privită cu

rezervă, pe de o parte datorită subiectivității martorului și pe de altă parte

datorită faptului că, potrivit declarației martorului I.G., soțul inculpatei

era într-o stare avansată de ebrietate și nu-și putea da seama ce se întâmplă

în jurul său.

S-a mai reținut că, din

materialitatea faptei rezultă că inculpata a acționat cu intenție indirectă

astfel încât este nefondată susținerea că încadrarea juridică a faptei este în

infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (1) C.

pen.

La individualizarea pedepsei au fost

avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., pericolul

social ridicat al faptei, împrejurarea că inculpata este la primul conflict cu

legea penală, are un copil minor și a săvârșit fapta în stare de provocare.

Prin decizia penală nr. 32/ P din 24

februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpată și s-a dispus obligarea acesteia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reținut că este nefondată

susținerea inculpatei că fapta comisă constituie infracțiunea de vătămare

corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (1) C. pen., și nu infracțiunea

de tentativă la omor calificat. Instanța de apel a reținut că, față de natura

obiectului vulnerant folosit, zona în care au fost aplicate loviturile și

împrejurările concrete în care au fost aplicate corect s-a reținut că fapta nu

a fost comisă din culpă.

S-a apreciat că nici critica vizând

individualizarea pedepsei nu este fondată întrucât prima instanță a avut în

vedere atât circumstanțele atenuante legale cât și pe cele personale, precum și

împrejurările comiterii faptei și consecințele acesteia.

S-a constatat că nu există nici

motive de desființare a sentinței care să poată fi luate în considerare din

oficiu.

Inculpata a declarat recurs

susținând că încadrarea juridică a faptei este greșită, impunându-se schimbarea

acesteia în dispozițiile art. 184 alin. (2) C. pen., întrucât nu a intenționat

să rănească partea vătămată și cu atât mai puțin să o omoare. S-a arătat în

motivarea recursului că după ce partea vătămată a lovit-o pe inculpată cu

scaunul peste mână aceasta s-a refugiat în casă de unde a ieșit când a crezut că

tatăl ei a plecat abandonând ideea de a o agresa.

S-a mai arătat că atunci când a

ieșit în curte inculpata avea în mână un cuțit cu care intenționa să curețe de

noroi încălțămintea fiicei sale, iar partea vătămată s-a îndreptat spre ea cu

sapa în mână pentru a o lovi. Având cuțitul în mână a încercat să-l îndepărteze

pe tatăl ei, iar acesta, fiind foarte beat, s-a dezechilibrat și a căzut peste

ea și nici nu știe cum s-a rănit și dacă rana a fost provocată de cuțit sau de

sapă.

S-a mai susținut că pedeapsa

aplicată este prea severă în raport cu împrejurările în care a fost comisă

fapta.

Recursul își găsește temeiul în

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și respectiv 14 C. proc.

pen., dar nu este fondat.

Este nefondată susținerea inculpatei

că este greșită încadrarea juridică a faptei în tentativă la infracțiunea de

omor calificat prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. c) C.

pen.

Din ansamblul probelor administrate

în cauză rezultă în mod cert că leziunile suferite de partea vătămată nu sunt

rezultatul rănirii accidentale a acestuia în cuțitul pe care inculpata îl avea

în mână sau în sapa cu care era înarmată partea vătămată.

Astfel, din certificatul

medico-legal rezultă că partea vătămată prezenta două plăgi la nivelul liniei

axilare posterioare hemitorace drept, care au putut fi produse prin lovire cu

corp dur tăietor - înțepător.

Faptul că leziunile sunt situate în

zona posterioară și sunt produse prin lovire, confirmă susținerea părții

vătămate că în momentul în care a fost lovită se afla cu spatele la inculpată

și exclude posibilitatea ca leziunile să se fi produs prin căderea acesteia

peste inculpată.

Pe de altă parte din actul

medico-legal rezultă că leziunile au fost produse cu un corp contondent

înțepător-tăietor, deci cu cuțitul și nu cu sapa.

Este de reținut că în declarația

dată, în faza de urmărire penală, la data de 23 mai 2005, inculpata a arătat,

în prezența apărătorului său că a lovit partea vătămată „cu cuțitul cu lama în

prelungirea degetului mare, de jos în sus, odată sau de două ori” și că după ce

l-a înjunghiat, tatăl său a mai făcut câțiva pași în curte iar apoi a lăsat

sapa și s-a așezat în fund.

Această declarație urmează a fi

avută în vedere în conformitate cu art. 65 C. pen., întrucât se coroborează cu

cele declarate de partea vătămată și cu cele constatate la examinarea

medico-legală.

Celelalte declarații ale inculpatei

în care aceasta a prezentat diferite variante, susținând că partea vătămată s-a

rănit accidental, prin cădere, lovindu-se fie în cuțit, fie în sapă, au fost

justificat înlăturate întrucât sunt contrazise de probele dosarului.

Leziunile suferite de partea

vătămată fiind rezultatul loviturilor aplicate intenționat de inculpată nu se

poate reține că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

vătămare corporală din culpă.

În raport cu împrejurarea că partea

vătămată a fost lovită cu cuțitul, obiect apt să producă moartea, cu

intensitate suficient de mare pentru a produce fracturarea unei coaste, într-o

regiune vitală, se reține că inculpata, chiar dacă nu a urmărit uciderea

tatălui său, a prevăzut și a acceptat posibilitatea producerii acestui

rezultat, acționând cel puțin cu intenție indirectă.

Nu este fondată nici critica

referitoare la greșita individualizare a pedepsei, care a fost stabilită în

limitele permise de art. 76 alin. (2), într-un cuantum corespunzător

pericolului social concret al faptei determinat de împrejurările și modalitatea

în care a fost comisă și de urmărire produse, dar și datelor ce caracterizează persoana

inculpatei.

Constatând că nu există nici motive

de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge

recursul, ca nefondat, conform art. 359

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata B.M. împotriva deciziei penale nr. 32/ P din data de 24 februarie

2006 a Curții de Apel Constanta, secția I penală.

Obligă recurenta inculpată la plata

sumei de 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 aprilie 2006.