ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 721/2006

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 16 mai 2000, reclamanta SC C. SRL, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Vrancea și SC V. SA Focșani a solicitat instanței recuperarea datoriei de 212.946.291 lei, reprezentând impozit pe profit și T.V.A. din vânzările pe care creditoarea D.G.F.P.S. Vrancea le-a avut în cadrul executării silite privind debitoarea SC V. SA Focșani. Totodată, reclamanta a solicitat să se constate că majorările pretinse de creditoare nu sunt datorate întrucât, potrivit O.G. nr. 68/1999, reclamanta era scutită de penalitățile aferente impozitului pe profit și T.V.A. Tribunalul Vrancea, prin sentința civilă nr. 430 din 12 septembrie 2002 a respins ca neîntemeiată contestația la executare.

Instanța de fond a reținut, în esență, că în speță nu poate fi incidentă compensația ca mod de stingere a obligației, neexistând obligații reciproce între reclamantă și pârâta D.G.F.P.S. Vrancea, după cum nu poate fi incidentă nici o subrogare ca mod de stingere a obligațiilor, neexistând voința expres manifestată a părților, cu referire la art. 1106 C. civ. S-a mai reținut că speței nu-i sunt aplicabile dispozițiile procedurii speciale prevăzute de O.G. nr. 11/1996, cu referire la modalitatea de compensare, iar exonerarea la plata penalităților de întârziere la impozitul pe profit și T.V.A. vizează o altă procedură specială, cu referire la dispozițiile O.G. nr. 70/1994, O.G. nr. 3/1992 și Legii nr. 105/1997, alta decât cea care face obiectul prezentului litigiu.

Împotriva sentinței de fond a declarat apel contestatoarea SC C. SRL, iar prin decizia civilă nr. 387/ A din 9 mai 2001, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ a respins ca nefondat apelul, pentru aceleași considerente avute în vedere de instanța fondului. În plus, instanța de apel a înlăturat criticile privind împrejurarea că debitoarea nu a făcut convocarea la masa credală și că de O.G. nr. 68/1999 a profitat un debitor al statului, reclamanta fiind prejudiciată, reținând că raportat la obiectul dedus judecății nu pot fi incidente prevederile speciale ale O.G. nr. 11/1996 privind compensarea. Împotriva deciziei din apel a declarat recurs SC C. SRL Vârteșcoiu criticând decizia pentru nelegalitate și a solicitat ca în fond, după admiterea recursului desființarea procesului verbal de redistribuire a sumelor făcute de D.G.F.P.S.

Vrancea, stingerea datoriilor pe care recurenta le avea la această creditoare la 31 august 1999 și aplicarea O.G. nr. 68/1999 privind anularea tuturor penalităților. În dezvoltarea criticilor, recurenta a susținut că instanțele în mod greșit au apreciat cu privire la obligația SC V. SA Focșani de a distribui suma de 22 miliarde lei, obținută în urma vânzării, proporțional la toți creditorii ce au notificat-o în acest sens, creditori ce erau egali în preferințe. Mai mult, greșit s-a apreciat cu privire la părtinirea manifestată de D.G.F.P.S. Vrancea, aceasta fiind cea care urma să-și rezolve problemele cu debitorii săi. Ca urmare a notificării adresate SC V. SA de către recurentă, dacă s-ar fi procedat potrivit legii, contestatoarea ar fi fost scutită de plata majorărilor de întârziere, potrivit dispozițiilor O.G.

nr. 68/1998. Prin decizia nr. 495 din 27 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială a respins ca nefondat recursul contestatoarei. Instanța de recurs a reținut în considerentele deciziei recurate, cenzurând judicios hotărârile celor două instanțe, că susținerile recurentei fac trimitere la o procedură specială, cu referire la dispozițiile O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare. S-a reținut că fiind vorba de o lege specială, contestatoarea nu și-a valorificat drepturile potrivit procedurii speciale, astfel încât în cadrul procesual stabilit de aceasta nu se pot pune în discuție susținerile sale cu privire la respectarea notificării creanței, termenul de efectuare a acesteia, ordinea de preferință a creditorilor ori modalitatea de distribuire a prețului, după cum nici susținerea potrivit căreia contestatoarea putea beneficia de prevederile O.G.

nr. 68/1999 nu a fost dovedită. Împotriva deciziei instanței supreme la data de 6 aprilie 2005, contestatoarea SC C. SRL a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 317 și 318 C. proc. civ. Motivele invocate de către contestatoare vizează nelegala citare a intimatei SC V. SA Focșani, în sensul că lichidatorul acesteia SC E.L. SRL Iași în mod greșit a fost citată în Focșani, la o altă adresă decât cea reală și anume în str. Anton Sesan. De asemenea, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs invocate, iar decizia a fost dată cu încălcarea motivelor de ordine publică. Contestația în anulare este neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate. În ceea ce privește primul motiv invocat de către contestatoare, cu referire la nelegala îndeplinire a procedurii de citare cu lichidatorul intimatei, se constată că este nefondat.

Se constată astfel că, contestatoarea a fost cea care a învederat instanței, împrejurarea că intimata SC V. SA Focșani se afla sub incidența Legii nr. 64/1995 indicând lichidatorul și adresa acestuia, potrivit încheierii de ședință de la 26 februarie 2004, fără a produce dovezi în acest sens. Astfel că, instanța în mod corect a citat lichidatorul intimatei și la adresa indicată de contestatoare și, mai mult, potrivit dispozițiilor art. 92 C. proc. civ. a dispus citarea acesteia și prin afișare la ușa instanței astfel încât, contestatoarea nu se poate prevala de propria culpă, în obținerea unui drept. Potrivit art. 129 C. proc. civ., unde este consacrat și principiul disponibilității, reclamanta este cea care stabilește cadru procesual al unei cauze și are obligația să urmărească și să îndeplinească cu bună credință toate actele procesuale ce se desfășoară în cadrul unui proces civil.

Cu referire la același text normativ, instanța este ținută a respecta acest cadru procesual, situație ce se subscrie circumstanțelor în speță. Asupra celui de-al doilea motiv invocat de către contestatoare și acesta se dovedește a fi neîntemeiat. Deși contestatoarea susține că instanța de recurs nu a analizat toate criticile aduse deciziei recurate, precum și faptul că s-au încălcat norme de ordine publică, acestea nu sunt dezvoltate, astfel încât nu pot fi supuse controlului judiciar. Contestatoarea nu arată care au fost motivele de ordine publică încălcate și ce critici au fost omise a fi cercetate pentru a da posibilitatea instanței, pe calea retractării, să procedeze la analizarea lor. Având în vedere caracterul contestației în anulare, ca și cale de retractare, ce presupune o analiză a hotărârii a cărei anulare se cere, în raport de motivele invocate, și că dispozițiile C. proc.

civ. nu cuprind și motive din oficiu, se constată astfel că motivele invocate în temeiul art. 318 C. proc. civ. sunt nesusținute și vor fi respinse ca neîntemeiate. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele expres prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ., astfel încât contestația în anulare va fi respinsă potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC C. SRL, împotriva deciziei nr. 495 din 27 ianuarie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 17 februarie 2006.