ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2284/2005

Deliberând asupra cauzei

penale de față;

Din actele dosarului rezultă

următoarele:

Prin sentința penală nr. 354

pronunțată la data de 7 decembrie 2004, în dosarul penal nr. 4563/2004 a

Tribunalului Suceava, inculpatul L.D. a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru tentativă la infracțiunea

de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit.

i) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.

Inculpatul L.S. a fost

condamnat, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.

20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin.

(3) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de un an

și 4 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., i

s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și

arestării preventive de la 16 iunie 2004 la zi.

S-a respins acțiunea civilă

formulată de partea vătămată față de inculpatul L.D. ca inadmisibilă.

În baza art. 14 și art. 346 C.

proc. pen. și art. 998 C. civ., inculpatul L.S. în solidar cu părțile

responsabile civilmente a fost obligat să plătească părții vătămate suma de

12.680.400 lei cu titlu de despăgubiri materiale, părții civile C.A.S. Suceava

suma de 21.597.058 lei cheltuieli de spitalizare, iar statului suma de

4.000.000 lei cheltuieli judiciare.

În ziua de 4 mai 2004, pe un

drum ce desparte proprietatea părții vătămate C.D.V. de imașul public, inculpații

frați L.S. și L.D., precum și tatăl lor, martorul L.C., ce se duceau cu căruța să

adune lucruri vechi, s-au întâlnit cu partea vătămată C.D. și C.V., fiul său,

ce se îndreptau spre proprietatea lor pentru a dărâma niște construcții unde

fuseseră semnalați hoți. Soția părții vătămate păștea vitele la oarecare

depărtare. L.S. rămăsese în urma celorlalți pentru a bea apă dintr-o fântână de

pe proprietatea C. La plecare (respectiv sărirea gardului spre șosea) a fost

surprins de partea vătămată care i-a pus întrebări cu privire la ce văzuse. Inculpatul

l-a amenințat cu un cuțit, moment în care fiul lui C. l-a lovit pe inculpat cu

coasa, al cărei mâner de lemn s-a rupt. În acest timp s-au apropiat și L.D. și

L.C. îngrijorați de cele petrecute și de L.S. care se îndepărtase în fugă de

locul evenimentului.

Instanța de fond a înlăturat

apărările inculpatului L.S., care a atacat cu cuțitul anterior momentului

amenințării și lovirii cu coasa, ceea ce exclude starea de legitimă apărare, nu

era în situația unui atac iminent, precum și pe aceea a scuzei provocării,

deoarece el a declanșat incidentul (nu e normal să circule pe proprietatea

altuia escaladând gardul și dacă o faci și există o explicație, o dai, nu arăți

cuțitul).

Instanța de fond nu a

reținut în sarcina inculpatului L.D. vreo infracțiune (faptă + vinovăție),

acesta în momentul înjunghierii părții vătămate aflându-se mai departe, la

apropierea sa evenimentul fiind consumat. Împrejurarea că s-au dat două

lovituri cu cuțitul nu înseamnă că inculpații și-au dat unul altuia cuțitul ca

să dea fiecare câte o lovitură, ca într-un ritual.

De altfel, partea vătămată

nu știe cine l-a înjunghiat a doua oară, inculpatul L.S. nu-și amintește câte

lovituri a dat, iar martorii i-au văzut doar împreună, la un moment dat.

S-a apreciat că dacă ar

exista un dubiu, acesta potrivit legii, profită inculpatului. Starea de fapt a

fost reținută conform probelor administrate cu acte, raport medico-legal, declarațiile

inculpaților și martorilor.

Constatând întrunite

elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, instrument

vulnerant apt să cauzeze decesul, zona atacată, vitală, s-a pus viața în

pericol, instanța l-a condamnat pe inculpat, ținând seama de comportarea

anterioară, starea de minorat, gradul redus de instruire ce a determinat,

datorită spaimei, un comportament neadecvat, sinceritatea și regretul manifestat,

prin reținerea de circumstanțe atenuante.

Curtea de Apel Suceava, secția

penală, prin decizia penală nr. 2, pronunțată la data de 9 februarie 2005, în

dosarul penal nr. 6/MF/2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava prin care se ceruse condamnarea

inculpatului L.D. și majorarea pedepsei inculpatului L.S.

Împotriva acestei decizii, Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București, în termen legal, a declarat recurs,

formulând aceleiași critici ca în apel, cu referire la dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen. S-a cerut condamnarea ambilor inculpați

și aplicarea unor pedepse mai aspre.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, examinând decizia atacată și sentința, în raport de criticile

formulate, probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză,

constată că recursul parchetului nu este fondat.

Instanțele au pronunțat hotărâri

legale și temeinice, bine motivate, care au avut în vedere toate aspectele.

În privința inculpatului L.D.,

nu s-au făcut probe care să înlăture prezumția legală de nevinovăție,

dimpotrivă există dovezi care înlătură orice dubiu: nimeni nu l-a văzut lovind

cu cuțitul, în momentul declanșării conflictului era la distanță, nu avusese

nici o altercație cu nimeni și fiindcă nu-și explica ce se întâmplă, s-a

apropiat de locul faptei.

În ceea ce privește

majorarea pedepsei inculpatului L.S., nimic n-o justifică. Față de comportarea

sa atât înainte cât și după comiterea infracțiunii, bună, de atitudinea

inculpatului, nivelul intelectual, potrivit gradului de instruire redus, stării

de minorat, împrejurărilor obiective, de natură a-i induce starea de temere (chiar

nejustificată), instanța de fond a reținut circumstanțe atenuante. Corect a

apreciat că față de cum se prezintă, inculpatului îi este suficientă o perioadă

redusă de privare de libertate pentru o reală reeducare.

De altfel, dacă partea

vătămată nu ar fi avut o atitudine care să-l înfricoșeze, este greu de crezut

că inculpatul ar fi avut o reacție violentă.

Evident incidentul putea fi

evitat de oricare dintre cei doi, inculpatul nu avea de ce se teme și chiar

dacă legal nu s-a putut reține starea de provocare în temeiul art. 736, nu

înseamnă că aspectul e fără efect, în limita art. 72 C. pen.

Pentru aceste considerente,

recursul fiind nefondat, urmează a fi respins, în conformitate cu dispozițiile art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce prevenția la zi

conform art. 88 C. pen.

Onorariul pentru apărarea

din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva

deciziei penale nr. 2 din 9 februarie 2005 a Curții de Apel Suceava, privind pe

intimații inculpați L.D. și L.S.

Deduce din pedeapsă timpul

reținerii și arestării preventive a inculpatului L.S. de la 16 iunie 2004 la 5

aprilie 2005.

Onorariul, în sumă de câte

400.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpaților, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 aprilie 2005.