ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6256/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 16 decembrie 2003,

reclamanta R.N.E. a chemat în judecată pe pârâții B.G., T.T. și T.M., pentru ca

prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să constate

perfectă vânzarea-cumpărarea autoturismului Dacia 1300, încheiată între B.G. și

T.M. în anul 2000. Totodată, reclamanta a solicitat ca, prin aceeași hotărâre,

instanța de judecată să constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a

autoturismului menționat, încheiat la data de 24 aprilie 2001 între B.G. și T.T.

În motivarea cererii reclamanta a

arătat că a fost căsătorită cu T.M.

În timpul căsătoriei, în anul 2000, T.M.

a cumpărat de la pârâtul B.G. autoturismul menționat, încheind un act de

vânzare-cumpărare sub semnătură privată.

Cu această ocazie, vânzătorul a predat

cumpărătorului actele mașinii, iar acesta din urmă a achitat prețul convenit.

Trecerea autoturismului pe numele

cumpărătorului urma să aibă loc în anul următor.

În urma procesului de partaj a

bunurilor comune, autoturismul menționat a fost considerat bun comun și a

intrat în lotul pârâtului T.M.

Prin aceeași hotărâre, pârâtul a

fost obligat să plătească reclamantei o sultă și cheltuieli de judecată.

Pentru a recupera sumele de bani

cuvenite, reclamanta a procedat la executarea silită a titlului executor.

Pârâta T.T., mama pârâtului T.M., a

formulat contestație la executare, susținând că autoturismul este proprietatea

sa, afirmație în sprijinul căreia a depus un contract de vânzare-cumpărare,

pentru același autoturism, încheiat în anul 2001 cu pârâtul B.G. Or, acesta din

urmă, urmare vânzării bunului în anul 2000, pârâtul B.G. nu mai avea calitate

de proprietar, situație cunoscută de pârâta T.T., care a încheiat acest din

urmă contract numai în scopul de a face imposibilă executarea silită pornită

împotriva fiului său, pârâtul T.M.

Prin sentința nr. 233 din 23 martie

2004, Judecătoria Buhuși a admis acțiunea, a constatat perfectă

vânzarea-cumpărarea încheiată la data de 26 noiembrie 2000 între pârâtul T.M.,

în calitate de cumpărător și pârâtul B.G., în calitate de vânzător, având ca

obiect autoturismul Dacia 1300, pentru prețul de 8.000.000 lei, a constatat nu

contractul de vânzare-cumpărare din 24 aprilie 2001, încheiat între pârâtul B.G.,

în calitate de vânzător și pârâta T.T., în calitate de cumpărător, având ca

obiect același autoturism și a dispus repunerea părților în situația

anterioară.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că reclamanta și pârâtul T.M. s-au căsătorit la data de 11

noiembrie 2000.

Căsătoria a fost desfăcută prin

sentința nr. 3374 din 30 mai 2001 a Judecătoriei Bacău.

Între pârâtul T.M. și pârâtul B.G. s-a

încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru autoturismul menționat.

La data de 24 aprilie 2001, în timp

ce pe rolul Judecătoriei Bacău se afla partajul bunurilor comune ale foștilor

soți T., pârâții T.T. și B.G. au încheiat un alt contract de vânzare-cumpărare

privind același autoturism.

La data menționată pârâtul B.G. nu

mai avea calitatea de proprietar al autoturismului.

Or, vânzarea unui bun de către un

neproprietar se sancționează cu nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare.

Mai mult, prin încheierea de

admitere în principiu din 4 aprilie 2002, instanța a reținut că autoturismul

menționat este bun dobândit în timpul căsătoriei.

În baza probatoriului administrat

instanța a reținut că prețul autoturismului a fost achitat din banii rămași de

la nuntă.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 12197/2002

a Judecătoriei Bacău, autoturismul a fost atribuit lotului pârâtului T.M., care

a fost obligat la plata unei sulte.

Împotriva hotărârii primei instanțe

pârâta T.T. a declarat apel.

Aceasta a susținut că instanța de

fond a stabilit eronat situația de fapt și a aplicat greșit legea, cu referire

la art. 972 C. civ.

Curtea de Apel Bacău, secția civilă,

prin decizia nr. 1306 din 7 octombrie 2004, a respins apelul ca nefondat.

În motivarea acestei hotărâri,

instanța de control judiciara reținut că, în toamna anului 2000, B.G. a vândut

numitului T.M. un autoturism Dacia 1300.

Deși apelanta a susținut, prin

întâmpinarea depusă la judecarea în fond a cauzei, că autoturismul a fost

achiziționat înainte de căsătoria fiului său cu reclamanta, prin sentința nr. 12197

din 19 decembrie 2002, Judecătoria Bacău a stabilit că autoturismul este bun

comun și l-a reținut la masa de partaj a soților T.

Hotărârea de partaj este definitivă.

Este adevărat că sentința nu este

opozabilă apelantei-pârâte, da este opozabilă părților și, cum apelanta nu a

dovedit că este proprietara autoturismului, aceasta nu poate pretinde a i se

recunoaște calitatea de dobânditor al autoturismului.

De altfel, din coroborarea

declarației și interogatoriul vânzătorului cu actele aflate la dosar, rezultă

că înstrăinarea nu s-a făcut în favoarea apelantei-pârâte, ci a pârâtului T.M.

Apelanta nu se poate prevala de

dispozițiile art. 972 C. civ., întrucât din probatoriul administrat nu a

rezultat că aceasta posedă cu bună credință autoturismul.

Apelanta a intrat în posesia

bunului, de la fiul său, după partajarea autoturismului, în scopul de a-l

sustrage de la executarea silită începută la cererea reclamantei.

În acest scop a încheiat și actul de

vânzare-cumpărare din 24 aprilie 2004, așa cum rezultă din declarațiile

martorilor audiați în cauză.

Prin urmare, a apreciat instanța de

control judiciar, prima instanță a stabilit corect situația de fapt și a făcut

o corectă aplicare a legii.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

pârâta T.T. a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

S-a susținut că instanța de apel a

interpretat greșit actele deduse judecății, cu referire la contractul de

vânzare-cumpărare încheiat de către aceasta cu pârâtul B.G. și hotărârea

judecătorească de partaj.

Totodată, instanța a aplicat greșit

legea, cu referire la art. 972 C. civ.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Pârâtul T.M. are calitatea de

debitor al reclamantei R.E., cu referire la sulta și cheltuielile de judecată

stabilite în sarcina acesteia prin încheierea de admitere în principiu din data

de 3 aprilie 2002, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 6372/2001,

respectiv sentința nr. 12197 din 19 decembrie 2002.

La declanșarea procedurii de

executare silită a creanței, reclamanta a constatat diminuarea patrimoniului

pârâtului, prin scoaterea din acesta a autoturismului în modul arătat, ceea ce

este de natură a determina insolvabilitatea, cel puțin parțială, a debitorului

său.

Sesizată cu acțiunea în nulitate

formulată de reclamantă, instanța de fond a avut a examina dacă actul de

vânzare-cumpărare a cărui constatare a nulității se cere a fost unul real sau

fictiv, încheiat în fraudarea drepturilor sale.

Or, probele administrate în prezenta

cauză, concordante cu cele administrate în procesul de partajare a bunurilor

comune, concordante, au stabilit cert caracterul autoturismului de fost bun

comun.

Prin urmare, în mod judicios a

reținut prima instanță lipsa calității de proprietar a pârâtului B.G., la data

încheierii celui de al doilea contract de vânzare-cumpărare, privind același

bun.

Totodată, din probatoriul

administrat a rezultat neîndeplinirea condiției privind posesia de bună

credință a autoturismului, cu referire la pârâta T.T.

Așa fiind, se constată că prima

instanță a stabilit exact starea de fapt, soluția pronunțată este susținută de

materialul probator administrat, iar legea a fost corect aplicată.

Prin urmare, respingând apelul și

menținând hotărârea primei instanțe, instanța de control judiciar a pronunțat o

soluție legală și temeinică, nesupusă cazurilor de modificare prevăzute de art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., invocate de pârâta T.T. în recurs.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta

T.T. împotriva deciziei nr.1306 din 7 octombrie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția

civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iulie 2005.