Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.04.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2632/2005

HOTĂRÂRE
04.04.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2632/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Deva reclamanta M.V. a chemat în judecată pârâtul A.T. pentru a se constata că acestea este proprietarul tractorului marca U 650 seria motor 555262 și seria șasiu 133027. În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâtul a dobândit tractorul în baza unui contract de schimb încheiat cu numitul T.I. în luna august 1999. Prin sentința civilă nr. 2668 din 31 octombrie 2003 Judecătoria Deva a respins cererea reținând că din factura fiscală seria 0663703, fără număr și dată rezultă că numitul A.D., are calitate de cumpărător în convenție, iar pârâtul A.T. are doar calitatea de delegat. La interogatoriul luat din oficiu a negat că ar fi proprietarul tractorului.

S-a mai reținut că există autoritate de lucru judecat sub aspectul efectuării schimbului de tractoare ce a fost reținut și prin sentința civilă nr. 1000/2002 a Judecătoriei Lipova rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 189/2003 a Tribunalului Arad. S-a apreciat că nu există autoritate de lucru judecat în ce privește calitatea de proprietar a pârâtului asupra tractorului U 650 întrucât nu sunt îndeplinite condițiile acestei excepții sub aspectul obiectului, cauzei și părților din proces. Acțiunea reclamantei nu poate fi admisă întrucât partea poate cere realizarea dreptului. S-a mai apreciat că acest tractor, fiind în posesia pârâtului din anul 1999 putea face obiectul dosarului execuțional nr. 686/2001.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta susținând că executarea silită asupra tractorului nu poate fi efectuată deoarece s-a întocmit o factură fiscală pe numele fiului pârâtului, act care împiedică executarea silită asupra tractorului. Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia civilă nr. 428 A din 19 martie 2004 a admis apelul și a schimbat în tot sentința în sensul admiterii acțiunii reclamantei reținând că schimbul de tractoare este confirmat de înscrisurile depuse la dosar la filele 3-5 și de declarația martorului G.F.

care a luat de la pârât tractorul U 445 și l-a dus la numitul T.I., aducând la pârât tractorul U 650. În aceste condiții apare evident că înscrisul intitulat „factură fiscală” (fila 10), în care este menționat drept cumpărător A.D., a fost întocmit pro cauza, la data efectuării schimbului de tractoare pârâtul fiind conștient că datorează despăgubiri civile reclamantei în urma accidentului de circulație ce a avut loc în anul 1996, soldat cu decesul mamei reclamantei, accident de care pârâtul s-a făcut vinovat în exclusivitate. Potrivit art. 1909 C. civ., lucrurile mișcătoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fără să fie nevoie de vreo curgere de timp, iar potrivit art. 1406 C. civ., schimbul se face prin exprimarea consimțământului, ca și vânzarea, aceste texte de lege conducând la concluzia că pârâtul A.T.

a devenit proprietarul tractorului din momentul efectuării schimbului. Reclamanta are interesul să se constate că pârâtul este proprietarul tractorului pentru ca procedura de executare silită declanșată în vederea recuperării creanței sale de la pârât să poarte și asupra tractorului în litigiu. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul solicitând casarea acesteia în temeiul art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.

pentru următoarele motive: - prin decizia penală nr. 322/2000 a Curții de Apel Alba Iulia s-a stabilit că pârâtul datorează reclamantei suma de 70.702.917 lei, suma a fost achitată aproape în întregime, în prezent creanța se ridică la suma de 10.000.000 lei; - pentru a executa silit creanța reclamanta urmărește și un tractor marca U 650 asupra căruia nu a fost înființat sechestrul judiciar întrucât utilajul aparține fiului recurentului, A.D.; - prin sentința civilă nr.1000/2000 Judecătoria Lipova a stabilit că recurentul nu este proprietarul tractorului marca U 650. Recursul este nefondat. Contractul de schimb este un contract translativ de proprietate guvernat de regulile prevăzute pentru contractul de vânzare-cumpărare.

Potrivit art. 1295 C. civ., care reglementează contractul de vânzare, transferul bunului schimbat, în cazul de față tractorul seria U 650, a operat la momentul realizării acordului de voință, respectiv la data încheierii angajamentului între A.T. și T.I.. Ca atare, pârâtul intimat a devenit proprietarul tractorului în litigiu din luna august 1999. Factura fiscală existentă la fila 10 a dosarului de fond prin care se tinde a se dovedi că adevăratul proprietar al tractorului este fiul intimatului, A.D., nu are nici o relevanță în cauză întrucât nu întrunește condițiile esențiale de validitate, neavând dată și număr. De altfel, această factură a fost emisă de societatea U., desființată în anul 1994, după cum reiese din declarația martorului T.I.

(fila 36 a dosarului de fond). Așa fiind, se constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, iar recursul va fi respins ca nefondat.

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul A.T. împotriva deciziei nr. 428 A din 19 martie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-03
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1659/2005
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul T.P. a chemat în judecată pe pârâții M.B.I. și R.I.C., solicitând să se constate că a dobândit prin cumpărare, consemnată într-un act su
ÎCCJ 2005-06-28
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3960/2005
itând sumele solicitate conform înscrisurilor de la dosar, acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., s-a apreciat ca întemeiată. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 19 din 4 februarie 2005, a respins ca nefondat ap
ÎCCJ 2005-10-13
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4691/2005
art. 166 C. proc. civ., a reținut faptul că atât prin acțiunea reconvențională formulată în dosarul nr. 4948/com/2002 a Tribunalului Timiș cât și prin cererea de față, reclamantul a urmărit realizarea aceluiași drept, respectiv obligarea SC
ÎCCJ 2015-03-26
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1391/2015
stanței, este astfel îndreptățită suspiciunea organului fiscal vizând nepărăsirea teritoriului țării a utilajelor respective, și, mai mult decât atât, față de circumstanțele reale ale cauzei, însăși executarea silită apare ca fiind simulată
ÎCCJ 2005-01-25
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 446/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 23 august 2002, reclamanții S.M. și S.Ș. au chemat în judecată pe pârâtul S.S., solicitând să se constate caracterul simulat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă