ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3208/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 30 septembrie 2002, reclamanta A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.) a chemat în

judecată pârâții A.A. și SC D. SA Deva, solicitând ca în baza sentinței civile

ce se va pronunța pârâtul A.A. să fie obligat la executarea obligației

contractuale din contractul de vânzare cumpărare acțiuni din 26 ianuarie 2000,

în sensul de a asigura plata de către SC D. SA a datoriilor acesteia către F.P.S.

precum și la plata de daune interese cominatorii în cuantum de 1.000.000 lei pe

zi întârziere în executarea obligației de a determina societatea să plătească

dividendele datorate.

Pârâtele au formulat cerere

reconvențională, pârâtul A.A., solicitând plata sumei de 200 milioane lei,

reprezentând despăgubiri civile pentru diminuarea valorii acțiunilor deținute

de SC D. SA Deva, iar aceasta din urmă solicitând obligarea reclamantei la

plata sumei de 5 miliarde lei, reprezentând contravaloarea imobilului situat în

Deva, Piața Unirii, motivat de faptul că a fost chemat în judecată de către o

terță persoană care în baza Legii nr. 10/2001 solicită restituirea unui imobil

aflat la acea dată în patrimoniul societății.

Tribunalul Hunedoara prin sentința

civilă nr. 641 din 11 martie 2004, a respins acțiunea și cererile

reconvenționale ca nefondate.

În motivarea soluției, instanța de

fond a reținut că acțiunea reclamantei are ca obiect nerespectarea obligației

de a face, în speță nefiind îndeplinite condițiile legale pentru antrenarea

răspunderii contractuale.

S-a reținut și lipsa calității

procesuale pasive a pârâtei SC D. SA întrucât contractul a fost încheiat cu

altă persoană, iar obligația prevăzută la pct. 8.7 lit. c) nu-i este opozabilă.

Cererea reconvențională formulată de

pârâtul A.A. a fost respinsă întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii

procedurii prealabile a concilierii, iar cea formulată de SC D. SA anulată ca

netimbrată.

Împotriva soluției instanței de fond

a formulat apel reclamanta, criticile vizând faptul că acțiunea formulată are

ca temei neexecutarea unor obligații contractuale născute sub imperiul legii

comerciale astfel că fiind o obligație de a face se impune executarea acesteia

cât și plata daunelor cominatorii.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 162 din 24

mai 2004 a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că în speță obligația contractuală

asumată de intimatul pârât A.A. este obligație de a face „intuitu personae”

nesusceptibilă de executare silită, creditorul având posibilitatea să treacă la

desființarea contractului datorită neexecutării culpabile din partea

debitorului, fie să solicite despăgubiri pentru prejudiciul produs.

Cu petiția înregistrată la data de

20 iulie 2004, reclamanta a declarat recurs, criticile vizând aspecte de nelegalitate

fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că instanțele au aplicat

greșit dispozițiile legale față de clauza survenită în contractul încheiat.

Astfel obligația asumată de

cumpărător este o obligație de a face respectiv de a determina societatea

privatizată să-și plătească datoriile pe perioada stipulată în contract.

Întrucât debitorul și-a asumat o

obligație care implică faptul personal al acestuia se justifică aplicarea

dispozițiilor art. 1073 C. civ. și nu art. 1075 C. civ., cum au reținut

instanțele.

Recursul este nefondat.

Clauza stipulată în contractul de

vânzare cumpărare acțiuni la art. 8.7 lit. c) este o obligație de a face

respectiv cumpărătorul să determine societatea comercială privatizată să

plătească datoriile și daunele pe perioada stipulată în contract.

Întrucât debitorul și-a asumat o

obligație care implică faptul personal, fiind o obligație „intuitu personae”,

ce a fost avută în vedere la nașterea raportului obligațional, justificat

instanțele au reținut că această obligație nu poate fi considerată ca fiind

realizată decât prin executarea de bună voie din partea debitorului.

Față de cele arătate criticile

formulate urmează a fi înlăturate în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 1075

C. civ., potrivit cărora „orice obligație de a face sau de a nu face” se

schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului”.

În aceste condiții văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 162 din 24 mai 2004,

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 27 mai 2005.