ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5888/2005

Asupra recursurilor civile de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 1 aprilie

2003, reclamanții O.M., O.T. și P.E. au chemat în judecată pe I.H., I.D., I.O. și

B.H., solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 42.750.000 lei,

reprezentând contravaloarea recoltei culese în mod abuziv, în septembrie 2002,

de pe terenul proprietatea reclamanților.

Soluționând cauza în primă instanță

Judecătoria Târgoviște, prin sentința civilă nr. 2817 din 15 septembrie 2003, a

admis acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului B.N., pe care l-a

obligat să le achite acestora suma de 42.750.000 lei, reprezentând

contravaloarea cantității de 4725 kg fructe, culese de pe terenul situat în

punctul „Grind”.

A respins acțiunea formulată

împotriva pârâților I.H., I.D., I.O.

Hotărârea primei instanțe, s-a dat

cu drept de apel, în termen de 15 zile de la comunicare.

Apelul declarat de pârâtul B.N. a

fost admis de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, care, prin decizia nr. 165

din 27 ianuarie 2004 a schimbat în parte sentința și a redus cuantumul pretențiilor

la suma de 30.100.000 lei, conform expertizei B.F., efectuată în cauză.

A menținut restul dispozițiilor

sentinței.

A anulat ca netimbrat apelul

declarat de reclamanții O.M., O.T. și P.E.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs atât reclamanții O.M., O.T. și P.E. cât și pârâtul B.N.,

invocându-se aspecte ce țin de interpretarea greșită a probelor administrate

cât și a actelor deduse judecății, critici ce se încadrează temeiului prevăzut

de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Recursurile sunt fondate, urmând a

fi admise, însă, în limita considerentelor ce succed:

Potrivit art. 282

1

C.

proc. civ, înaintea modificării sale prin dispozițiile art. I pct. 4 din Legea

nr. 195 din 25 mai 2004, nu sunt supuse apelului, hotărârile judecătorești date

în primă instanță, în cererile introduse pe cale principală privind pensii de

întreținere, obligație de plată a unei sume de bani sau de predare a unui bun

mobil ,în valoare de până la 200 milioane lei inclusiv, acțiunile posesorii....etc.

Textul a fost introdus prin O.U.G.

nr. 138/2000 și era în vigoare la data pronunțării hotărârii primei instanțe,

respectiv la 15 septembrie 2003.

Ca atare, cum obiectul litigiului

l-a constituit obligația de plată a unei sume de bani în valoare de sub 200

milioane lei, hotărârea pronunțată de prima instanță, nu era supusă apelului.

Tot astfel, prin dispozițiile art. I

pct. 5 din Legea nr. 195 din 25 mai 2004 „pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă” s-a statuat că,

în situațiile în care încheierile sau alte hotărâri pronunțate de instanțele

judecătorești sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este

de competența instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea în

cauză.

În consecință, în mod greșit

hotărârea primei instanțe s-a dat cu drept de apel iar curtea de apel a

soluționat această cale de atac, deși la data sesizării sale, textul indicat

mai sus, intrase de mult în vigoare.

În considerarea celor ce preced

recursurile se vor admite iar cauza va fi trimisă spre soluționare, instanței

competente.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamanții O.M., O.T.

și P.E. și de pârâtul B.N. împotriva deciziei nr. 165 din 27 ianuarie 2004 a

Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza

Tribunalului Dâmbovița, ca instanță de recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iulie 2005.