ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.06.2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2354/2006

HOTĂRÂRE
26.06.2006
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2354/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 104 din 15 aprilie

2005, Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, a

admis în parte acțiunea în pretenții formulată de reclamanta O.M.N., în

contradictoriu cu pârâta D.S.B., a obligat pârâta la plata sumei de 71.851.147

lei cu titlu de debit și 181.252.969 lei cu titlu de dobândă legală, precum și

la dobânzile legale ce vor fi calculate până la achitarea efectivă a debitului.

S-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul

a reținut că la data de 30 octombrie 2003, între părți s-a încheiat contractul

de administrare nr. 10969, potrivit căruia D.S.B., prin O.S.N. se obliga să

administreze în regim silvic, în baza Legii nr. 26/1996, Legii nr. 141/1999 și

a altor reglementări, suprafața de 1360 ha fond forestier aparținând reclamantei O.M.N. În baza acestui contract și potrivit înscrisurilor depuse la dosar

pârâta a valorificat cantitatea de 1973 m.c. masă lemnoasă, încheind în acest sens contract de vânzare – cumpărare a masei lemnoase pe picior în urma

licitației cu societatea F.G., realizând venituri în sumă de 1.069.802.774 lei.

Din această sumă urmau a fi scăzute cheltuielile directe efectuate cu paza, așa

cum rezultă din raportul de expertiză în sumă de 19.084.691 lei și cheltuielile

indirecte reprezentând 30 % din cheltuielile directe recunoscute de D.S., în

sumă de 5.725.407 lei, în total 24.810.098 lei.

S-a mai reținut că pârâta, invocând

bugetul de venituri și cheltuieli a susținut că din suma datorată urmează a fi

scăzute cheltuielile cu întreținerea drumurilor forestiere, ori aceste

cheltuieli nu pot fi reținute în sarcina reclamantei, câtă vreme pârâta a

primit sumele respective de la buget, așa cum rezultă din evidențele contabile,

iar pe de altă parte, reclamanta nu este agent economic ci organizație

nonprofit și în raport cu prevederile art. 17/1 din O.G. nr. 96/1998 până la

punerea în posesie conform Legii 1/2000, toate lucrările se execută din

fondurile R.N.P.

Procedura de eliberare a titlului de

proprietate a fost efectuată în cursul anului 2004, rezultând că suma ce

urmează a fi plătită reclamantei este de 1.044.992.676 lei, din care se vor

deduce sumele plătite după începerea procesului.

S-a reținut că nu pot fi avute în

vedere sumele specificate de către pârâtă cu titlu de compensare, deoarece nu

există nici un document legal întocmit în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel ambele părți. Reclamanta a solicitat admiterea apelului și

schimbarea în parte a sentinței, în sensul de a obliga pârâta la plata

integrală a cheltuielilor de judecată, dat fiind faptul că achitarea sumelor

datorate s-a produs după punerea în întârziere și după promovarea acțiunii.

Pârâta R.N.P. a declarat recurs

împotriva aceleiași hotărâri, calificat de către Curtea de Apel Ploiești

„Apel”, prin care a solicitat admiterea acestuia, desființarea sentinței

atacate și pe fond respingerea acțiunii formulate de reclamantă.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia nr. 257 din 11 octombrie 2005, a admis apelul declarat de reclamanta O.M.N., a schimbat în parte sentința nr. 104 din 15 aprilie 2005 pronunțată

de Tribunalul Bacău, în sensul că, a obligat pârâta și la plata sumei de

23.468.245 lei cheltuieli de judecată.

A respins, prin aceeași decizie

apelul declarat de pârâta R.N.P.R. – D.S.B., ca nefondat.

În considerentele acestei decizii,

instanța de apel a reținut, cu privire la apelul declarat de reclamantă că

achitarea unor sume de către pârâtă s-a efectuat după punerea în întârziere

prin executorul judecătoresc respectiv la data de 30 iunie 2004, și după

introducerea acțiunii (5 octombrie 2004) astfel că instanța de fond trebuia să

acorde reclamantei cheltuielile de judecată în întregime.

Cât privește apelul declarat de

pârâtă, instanța a reținut că primul motiv de apel este nefondat, deoarece

actul de control intervenit de D.G.F.P. Buzău nu se referă la perioada și

situația contractului încheiat cu reclamanta, iar regimul fiscal este greșit,

așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de P.M. Reclamanta, fiind o

organizație non profit nu i se poate aplica reținerea de 10 % din valoarea

masei lemnoase vândute pe picior ca și în cazul agenților economici cu

activitate de exploatare forestieră și/sau de preluare a lemnului. Normele

legale în materie stabilesc și împrejurarea că până la punerea efectivă în

posesie nu se pot opri cheltuielile referitoare la drumuri și alte lucrări

tehnice pentru terenuri care urmau să fie retrocedate.

Referitor la critica privind

compensarea convențională, Curtea de Apel Ploiești a înlăturat-o, de asemenea,

ca nefondată, având în vedere că sumele pretinse nu au fost dovedite, astfel că

bine a procedat instanța de fond în pronunțarea soluției atacate.

În ceea ce privește impozitul pe

care l-ar datora apelanta pârâtă statului, instanța de control judiciar a

reținut că în măsura în care aceasta nu era ordonator de credite, nu avea

posibilitatea legală de a opri acest impozit, pentru care nu a făcut dovada că

l-ar fi virat.

La data de 30 noiembrie 2005, pârâta

R.N.P. – R. – D.S.B. a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel,

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 – 9, așa cum a precizat oral la

termenul de judecată din data de 16 iunie 2006, arătând că din eroare au fost

indicate prin cererea de recurs art. 282 și urm. C. proc. civ.

Criticile formulate de pârâtă în

recurs sunt identice cu cele formulate în apel și vizează greșita aplicare a

legii în raport de contractul de administrare încheiat între părți și a

regimului fiscal aplicabil acestuia.

Astfel, pârâta susține că acest

contract urmează regimul fiscal al administratorului, cum de altfel s-a

pronunțat și raportul întocmit de D.G.F.P. Buzău, care a precizat că „toate

taxele și impozitele au fost calculate și virate corect către bugetul de stat,

bugetele locale și fondurile speciale”, conform Legii nr. 414/2002.

În acest context, recurenta arată că

fondul de drumuri a fost constituit, reținut și virat conform H.G. nr. 1168/2002

modificat prin H.G. nr. 1136/2003; că reclamanta nu a produs nici o dovadă

privind repartizarea unei cote de masă lemnoasă pentru anul 2003; că instanțele

au interpretat greșit unele probe, cu neobservarea prevederilor art. 2 lit. a)

și art. 3 alin. (5) din actul normativ mai sus arătat, care reglementează

strict modul de constituire și proveniența acestui fond și nu virarea sumelor la D.S.

De asemenea, se susține că, chiar

dacă reclamanta este o organizație non profit, acest aspect nu are nici o

legătură cu modul de constituire și virare a taxelor, impozitelor și fondurilor

speciale, obligațiile părților decurgând din contractul de administrare nr. 10969

din 30 octombrie 2003, cu obligațiile și drepturile reglementate de legile în

vigoare, aspecte ignorate de instanțele de judecată.

Cât privește operațiunea de

compensare între părți, recurenta susține că este pe deplin dovedită prin

adresa 867 din 18 februarie 2004, parafată de reclamantă și înaintată la D.S.B. la aceeași dată, iar potrivit calculelor pârâtei suma în discuție este de 91.500.000

lei, aferentă anului 2003, astfel că această sumă este recunoscută de către

reclamantă și deci scăzută din sumele obținute din exploatarea și valorificarea

masei lemnoase.

O ultimă critică formulată de

recurentă vizează respingerea concluziilor expertizei ce stabilește în sarcina

acesteia plata unei sume de 47.583.487 lei fără o motivare corectă și explicită

a acestei soluții, confundând, în opinia recurentei statutul organizației non

profit cu cel al obligativității achitării obligațiilor bugetare pentru

activități purtătoare de taxe și impozite ceea ce este și în cazul în speță.

Pentru aceste motive, recurenta a

solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârilor atacate, iar pe fond

respingerea acțiunii reclamantei.

Recursul este nefondat și va fi

respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu privire la critica formulată de

pârâtă referitor la fondul de drumuri, reglementat de H.G. 1168/2002, astfel

cum a fost modificat prin H.G. 1136/2003, Curtea constată că este nefondată

având în vedere prevederile art. 3 alin. (5) din H.G. nr. 1168/2002, care face

trimitere la art. 2 lit. a) din același act normativ și din care rezultă că se

poate reține 10 % din valoarea masei lemnoase vândute pe picior pentru agenții

economici cu activitate de exploatare forestieră și/sau de preluare a lemnului,

ceea ce nu este cazul reclamantei, aceasta fiind o organizație non profit.

Pe de altă parte, art. 17

1

din Legea nr. 75/2002 stabilește că până la punerea în posesie nu se pot opri

cheltuielile referitoare la drumuri și acele lucrări tehnice pentru bunuri care

urmează a fi retrocedate. Ori, în speță, corect s-a stabilit că procedura de

eliberare a titlului de proprietate s-a efectuat în cursul anului 2004.

Critica privind compensarea

convențională este de asemenea nefondată, bine instanțele de judecată au reținut

că susținerea recurentei nu a fost dovedită cu înscrisuri legale, întocmite în

acest sens.

Cât privește afirmația recurentei în

sensul că înlăturarea concluziilor expertizei efectuate de expertul desemnat de

tribunal nu este motivată clar și explicit de către instanța de apel, Curtea

apreciază că este nefondată. Instanța poate omologa sau nu un raport de

expertiză, care în fond reprezintă o probă ce urmează a fi coroborată cu

altele, în cazul de față și-a însușit explicit punctul de vedere al expertului

desemnat de reclamantă, apreciind că acesta este cel corect de altfel,

neformulând obiecțiuni se presupune că a achiesat la concluziile acolo

exprimate.

Așa fiind, urmează ca în temeiul art.

312 C. proc. civ., să se respingă recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâta

R.N.P. – R. RA București, prin D.S.B., împotriva deciziei nr. 257 din 11

octombrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 iunie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-03-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1173/2007
sistarea tăierilor și valorificarea resurselor lemnoase de pe suprafața de 6.300 ha. pădure ce urma a se retroceda reclamantei. Rejudecând apelul, în fond după casare, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ
ÎCCJ 2010-02-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 536/2010
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, astfel cum a fost precizată, reclamanta A.D.S. București a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se
ÎCCJ 2005-03-18
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1924/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 mai 2003, reclamanta P.C.L. a chemat în judecată pe pârâta SC I. SRL Bistrița, pentru a fi obligată la plata sumei de 105.
ÎCCJ 2003-04-15
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2312/2003
reclamanta-recurentă a depus și procesul-verbal din 20 august 1999, privind restituirea parcelei nr. 453, cu mențiunea că este curățat de resturi în exploatare. Împotriva deciziei nr. 5589 din 3 octombrie 2002, pronunțată de Curtea Supremă
ÎCCJ 2006-02-15
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 634/2006
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 175/ C, pronunțată la data de 19 noiembrie 2004, în dosarul nr. 537/C/2004, Tribunalul Comercial Argeș, a admis acțiunea fo
Sursă