ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 634/2006

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 175/ C, pronunțată la data de 19 noiembrie 2004, în dosarul nr. 537/C/2004, Tribunalul Comercial Argeș, a admis acțiunea formulată de reclamanta, O.M.B. împotriva pârâtei R.N.P.R., prin D.S.P., astfel cum a fost precizată, cu consecința obligării pârâtei să plătească reclamantei suma de 1.689.976.684 lei, din care 1.665.271.430 lei, reprezintă despăgubiri civile și suma de 24.705.254 lei, reprezintă penalități de întârziere și suma de 41.551.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Spre a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâta, valorificând, nejustificat, suprafața de pădure proprietatea reclamantei, a livrat SC E.G.C.

SRL masă lemnoasă din producția anului 2001 aflată pe picior; lemn de foc și pomi de c răciun din specia molid, încasând, cu titlu de profit al acestor livrări, sumele evidențiate în facturile pe care le-a întocmit, a căror valoare reactualizată este de 1.665.271.430 lei, conform expertizei contabile efectuată în cauză și, de asemenea, penalități pentru întârzierea în plată în cuantum de 24.705.254 lei. Secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Pitești, prin decizia nr. 71/ A-C, pronunțată la data de 4 mai 2005, în dosarul nr. 269/A/COM/2005, a admis apelul formulat de pârâtă împotriva menționatei sentințe pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a înlăturat obligarea pârâtei la plata sumei de 24.705.254 lei, reprezentând penalități de întârziere, menținând restul dispozițiilor acestei hotărâri.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 973 C. civ. și faptul că intimata reclamantă nu este parte în contractul încheiat de apelanta pârâtă cu SC E.G.C. SRL, apreciind, nefondate, criticile vizând cuantumul despăgubirilor la plata cărora a fost obligată, întrucât expertiza contabilă, efectuată în apel, având ca obiectiv verificarea cheltuielilor efectuate de D.S.A., pentru administrarea pădurii în litigiu, nu confirmă că sumele indicate de apelantă cu acest titlu se încadrează în categoria lucrărilor tehnico-silvice, menționate de art. 17 din Legea nr. 75/2002, iar cheltuielile de constituire a fondului de conservare și regenerare a pădurii, în procent de 20 % din valoarea masei lemnoase vândute pe picior, având în vedere prevederile art. 39 lit. a) și b) din Legea nr. 26/1996, vânzările din tăieri la ras, conform contractului, nu fac obiectul reconstituirii acestui fond.

Împotriva deciziei pronunțată în apel au formulat recurs atât intimata reclamantă cât și apelanta pârâtă. Este de observat că recurenta reclamantă, O.M.B. nu a indicat și dezvoltat nici unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar prin criticile formulate, ce se constituie într-o succesiune de afirmații ce vizează fondul cauzei, nu a precizat relevanța pe care acestea o au față de decizia atacată, conform cerințelor precizatului text legal, raportat la art. 299 C. proc. civ. Așa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., conform art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se sprijină și dezvoltarea lor și cum recurenta reclamantă nu s-a conformat acestor exigențe legale, Înalta Curte, având în vedere, deopotrivă și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constată nulitatea cererii sale de recurs. Recurenta pârâtă, R.N.P.R., prin D.S.P., a invocat în susținerea cererii sale de recurs motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., arătând, în esență, în motivarea recursului că instanța de apel, menținând dispozițiile instanței de fond cu privire la cuantumul sumei acordată reclamantei cu titlu de despăgubiri, a nesocotit apărarea sa referitoare la diminuarea sumei pe care a încasat-o din livrările de masă lemnoasă către SC E.G.C.

SRL, cu 20 %, fond de conservare, critică ce, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, motivele invocate, prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., nefiind dezvoltate, conform cerințelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., spre a putea fi analizate, iar critica vizând greșita interpretare a probelor administrate de către instanța de apel, ne mai putând fi valorificată pe calea recursului prin modificarea adusă art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Recursul apelantei pârâte este nefondat. Astfel, cu spre a putea obține modificarea unei decizii în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., trebuie ca instanța să nu se fi pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, iar acestea să fi fost hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și cum instanța de apel s-a pronunțat asupra apărării apelantei pârâte referitoare la constituirea fondului de conservare astfel cum rezultă din considerentele deciziei atacate se constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute de precizatul text legal a fi întrunite cumulativ. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat, în cauză, de intimata pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta O.M.B., împotriva deciziei nr. 71 din 4 mai 2005 a Curții de Apel București. Respinge recursul declarat de pârâta R.N.P.R. – D.S.P., împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 15 februarie 2006.