ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5914/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, rezultă următoarele:

Prin decizia 1505 A din 22 noiembrie

2004 Curtea de Apel București, secția VII-a civilă, a respins ca nefondat

apelul declarat de debitoarea G.M. împotriva încheierii din 12 august 2004 prin

care Judecătoria sectorului 1 București a încuviințat executarea silită a

deciziei civile nr. 186 din 5 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția

III-a civilă, și sentința civilă 1013 din 5 octombrie 2000 a Tribunalului

București, secția III-a civilă.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de apel a reținut că persoana care a semnat cererile de punere în

executare a hotărârilor judecătorești, avea calitatea de reprezentant al

creditoarei L.V., în temeiul procurei speciale autentificată la Consulatul

Român din New York, depusă la 29 iulie 2004, și care se conforma

dispozițiunilor art. 13 din Legea 36/1995 și acelora din convenția de la Haga

din 5 octombrie 1961 la care România a aderat prin Ordonanța 66/1999. Deasemeni

instanța de apel a concluzionat că în aplicarea dispozițiunilor art. 43 alin. (2)

C. proc. civ., creditoarea a mai depus la dosar o procură specială

autentificată la Consiliul General al României la New York cu nr. 3739 din 29

octombrie 2004 prin care ratifică toate actele de executare întocmite de

mandatorii săi enumerați în procură. Instanța de apel a înlăturat ca

neîntemeiate criticile referitoare la omisiunile din dispozitivul deciziei ce

se execută, privind nedeterminarea cantitativă și calitativă a bunurilor impuse

executării, motivat de faptul că acestea pot fi înlăturate în cadrul unei

contestații la executare și în nici un caz în faza încuviințării executării.

În recursul declarat împotriva

deciziei nr. 1505/A din 22 noiembrie 2004 G.M. invocând nulitatea prevăzută de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține în esență, în cadrul unei ample

argumentări, că în mod greșit instanța a soluționat excepția lipsei calității

de reprezentant al creditoarei L.V. a persoanei care în numele acestuia a

semnat cererea adresată executorului judecătoresc deoarece înscrisurile,

inclusiv acelea care consfințesc declarația de ratificare a actelor efectuate de

mandator nu îndeplinesc cerințele de autentificare prevăzute de lege.

Procura din 28 octombrie 2004 a fost

autentificată cu încălcarea competenței prevăzută de art. 13 alin. (2) din

Legea nr. 36/1995 deoarece creditoarea L.V. are cetățenie americană. La fel și

cele patru înscrisuri întitulate „procură specială” prin care au fost mandatate

persoane ce au profesia de avocați nu reprezintă „procuri” potrivit legii avocaților,

în înțelesul art. 68 alin. (1) teza II C. proc. civ. și împuterniciri

avocațiale.

Față de cele expuse, G.M. a

solicitat admiterea recursului casarea deciziei și încheierii de încuviințarea

executorie și admiterea excepției privind lipsa calității de reprezentant al

avocatei G.A. cu consecința respingerii cererii de încuviințarea executorie.

Recursul este nefondat.

În temeiul art. 373

1

C.

proc. civ., cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc

dacă legea nu dispune astfel. Executorul judecătoresc nu solicită încuviințarea

executorie de către instanța de executare, căreia îi va înainta în copie,

cererea creditorului urmăritor și titlul executoriu.

Instanța încuviințează executarea

silită prin excluderea dată în camera de consiliu fără citarea părților.

După încuviințarea cererii instanța

va alcătui un dosar privind executarea, la care executorul judecătoresc este

delegat să depună câte un exemplar, al fiecărui act al executării, în termen de

48 de ore de la efectuarea acestuia.

În accepțiunea art. 373

1

C.

proc. civ. încuviințarea executorie ca de altfel întreaga procedură a

executării are un caracter necontencios, instanța examinând doar aspectele de

ordin formal, care nu pun în discuție stabilirea unui drept potrivnic față de o

altă persoană în speță, recurenta tinde, prin excepția lipsei calității de

mandator al persoanei ce a semnat cererea adresată executorului judecătoresc să

paralizeze executarea, punând astfel în discuție valorificarea dreptului

creditoarei L.V.

Împotriva executării silite înseși

precum și împotriva oricărui act de executare, cei interesați sau vătămați prin

executare pot face conform art. 399 C. proc. civ. contestație la executare.

Numai în cadrul acestei proceduri

contencioase a contestației la executare G.M. poate pune în discuție existența

și valabilitatea mandatului acordat de L.V. în vederea punerii în executare a

titlurilor și în nici un caz în cadrul procedurii necontencioase a

încuviințării executorii.

Așadar, în mod corect prin decizia

1505 A din 22 noiembrie 2004 Curtea de apel București, secția VII-a civilă, a confirmat

măsura încuviințării executării, dar nu pentru considerentele avute în vedere

în motivarea deciziei cu care a analizat și concluzionat asupra valabilității

mandatului acordat de creditoarea L.V., deoarece instanța aflându-se în cadrul

unei procedurii necontencioase, fără citarea părților nu putea să facă o atare

verificare.

Pentru considerentele expuse mai sus

în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul de față va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul

declarat de G.M. împotriva deciziei nr. 1505/A din 22 noiembrie 2004 a Curții

de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 iulie 2005.