ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5914/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă următoarele: Prin decizia 1505 A din 22 noiembrie 2004 Curtea de Apel București, secția VII-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de debitoarea G.M. împotriva încheierii din 12 august 2004 prin care Judecătoria sectorului 1 București a încuviințat executarea silită a deciziei civile nr. 186 din 5 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția III-a civilă, și sentința civilă 1013 din 5 octombrie 2000 a Tribunalului București, secția III-a civilă.

Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut că persoana care a semnat cererile de punere în executare a hotărârilor judecătorești, avea calitatea de reprezentant al creditoarei L.V., în temeiul procurei speciale autentificată la Consulatul Român din New York, depusă la 29 iulie 2004, și care se conforma dispozițiunilor art. 13 din Legea 36/1995 și acelora din convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 la care România a aderat prin Ordonanța 66/1999. Deasemeni instanța de apel a concluzionat că în aplicarea dispozițiunilor art. 43 alin. (2) C. proc. civ., creditoarea a mai depus la dosar o procură specială autentificată la Consiliul General al României la New York cu nr. 3739 din 29 octombrie 2004 prin care ratifică toate actele de executare întocmite de mandatorii săi enumerați în procură.

Instanța de apel a înlăturat ca neîntemeiate criticile referitoare la omisiunile din dispozitivul deciziei ce se execută, privind nedeterminarea cantitativă și calitativă a bunurilor impuse executării, motivat de faptul că acestea pot fi înlăturate în cadrul unei contestații la executare și în nici un caz în faza încuviințării executării. În recursul declarat împotriva deciziei nr. 1505/A din 22 noiembrie 2004 G.M. invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține în esență, în cadrul unei ample argumentări, că în mod greșit instanța a soluționat excepția lipsei calității de reprezentant al creditoarei L.V. a persoanei care în numele acestuia a semnat cererea adresată executorului judecătoresc deoarece înscrisurile, inclusiv acelea care consfințesc declarația de ratificare a actelor efectuate de mandator nu îndeplinesc cerințele de autentificare prevăzute de lege.

Procura din 28 octombrie 2004 a fost autentificată cu încălcarea competenței prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 deoarece creditoarea L.V. are cetățenie americană. La fel și cele patru înscrisuri întitulate „procură specială” prin care au fost mandatate persoane ce au profesia de avocați nu reprezintă „procuri” potrivit legii avocaților, în înțelesul art. 68 alin. (1) teza II C. proc. civ. și împuterniciri avocațiale. Față de cele expuse, G.M. a solicitat admiterea recursului casarea deciziei și încheierii de încuviințarea executorie și admiterea excepției privind lipsa calității de reprezentant al avocatei G.A. cu consecința respingerii cererii de încuviințarea executorie. Recursul este nefondat.

În temeiul art. 373 1 C. proc. civ., cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc dacă legea nu dispune astfel. Executorul judecătoresc nu solicită încuviințarea executorie de către instanța de executare, căreia îi va înainta în copie, cererea creditorului urmăritor și titlul executoriu. Instanța încuviințează executarea silită prin excluderea dată în camera de consiliu fără citarea părților. După încuviințarea cererii instanța va alcătui un dosar privind executarea, la care executorul judecătoresc este delegat să depună câte un exemplar, al fiecărui act al executării, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia. În accepțiunea art. 373 1 C. proc. civ.

încuviințarea executorie ca de altfel întreaga procedură a executării are un caracter necontencios, instanța examinând doar aspectele de ordin formal, care nu pun în discuție stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană în speță, recurenta tinde, prin excepția lipsei calității de mandator al persoanei ce a semnat cererea adresată executorului judecătoresc să paralizeze executarea, punând astfel în discuție valorificarea dreptului creditoarei L.V. Împotriva executării silite înseși precum și împotriva oricărui act de executare, cei interesați sau vătămați prin executare pot face conform art. 399 C. proc. civ. contestație la executare. Numai în cadrul acestei proceduri contencioase a contestației la executare G.M.

poate pune în discuție existența și valabilitatea mandatului acordat de L.V. în vederea punerii în executare a titlurilor și în nici un caz în cadrul procedurii necontencioase a încuviințării executorii. Așadar, în mod corect prin decizia 1505 A din 22 noiembrie 2004 Curtea de apel București, secția VII-a civilă, a confirmat măsura încuviințării executării, dar nu pentru considerentele avute în vedere în motivarea deciziei cu care a analizat și concluzionat asupra valabilității mandatului acordat de creditoarea L.V., deoarece instanța aflându-se în cadrul unei procedurii necontencioase, fără citarea părților nu putea să facă o atare verificare. Pentru considerentele expuse mai sus în temeiul art. 312 C. proc.

civ. recursul de față va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul declarat de G.M. împotriva deciziei nr. 1505/A din 22 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 iulie 2005.