ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5363/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5363/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6943 din 25
mai 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost admisă
acțiunea SC C. SA București și în contradictoriu cu SC S.G.P. SRL București a
fost constatată nulitatea absolută a contractului de prestări servicii, pază și
protecție din 30 mai 2003.
Cererea de intervenție principală și
accesorie formulată de SC S.G.S. SRL în cadrul aceluiași litigiu a fost
respinsă în principiu prin încheierea din 4 mai 2004.
În esență, s-a reținut în
argumentarea soluției date că deși pârâta a dobândit personalitate juridică la
12 iunie 2002, la acea dată nu deținea autorizația eliberată de I.G.P., așa cum
prevăd dispozițiile Legii nr. 18/1996 și art. 21 din O.U.G. nr. 161/2000, ca de
altfel nici la data încheierii contractului cu reclamanta, autorizație obținută
abia la 26 august 2003, motiv pentru care s-a apreciat că în lipsa acestei
autorizații legale necesare capacității sale specializate pentru prestarea
serviciilor de pază și protecție, contractul încheiat la 30 mai 2003 este nul
absolut, fiind încălcat principiul specialității capacității de folosință a
pârâtei, conform art. 34 din decretul nr. 31/1954.
Apelurile declarate de pârâtă și de
intervenientă împotriva acestei sentințe au fost admise prin decizia comercială
nr. 748 din 10 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,
fiind schimbată atât încheierea din 4 mai 2004 cât și sentința de fond, în
sensul admiterii în principiu a cererii de intervenție, iar urmare admiterii și
apelului pârâtei și a cererii de intervenție, acțiunea reclamantei a fost
respinsă ca nefondată.
Instanța de apel a apreciat că din
moment ce pârâta era înregistrată la R.C. în momentul încheierii contractului,
ea avea capacitate de folosință și de exerciții (art. 33 și art. 34 din decretul
nr. 31/1954).
Chiar dacă ea nu avea autorizația I.G.P.,
pentru prestarea serviciilor de pază și protecție, autorizație prevăzută în
Legea nr. 18/1996, s-a apreciat că normele acestei legi speciale n-au fost
încălcate din moment ce aceste servicii de pază și protecție au fost prestate
de intervenientă, care poseda aceste autorizații, și care, la rândul său,
încheiase cu pârâta contract în acest sens, chiar în aceeași zi în care
reclamanta contractase cu pârâta aceste servicii.
Încheierea celor două contracte în
aceeași zi prezumă și achiesarea reclamantei la executarea serviciilor de către
intervenientă, mai ales că, ulterior, reclamanta a profitat de aceste servicii
fără nici o obiecțiune și a semnat fișele de execuție, de personal și chiar a
achitat parte din contravaloarea prestațiilor.
Întrucât reclamanta a beneficiat de
aceste servicii, iar contractul nici nu mai este în derulare, fiind reziliat de
părți în 30 octombrie 2003, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată.
Nemulțumită de această decizie
reclamanta a declarat recurs solicitând casarea ei pentru netemeinicie și
nelegalitate, invocându-se motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.
civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs
se arată că decizia din apel a fost dată cu încălcarea legii și cu aplicarea ei
greșită, respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ. și art. 977 C.
civ., reținându-se greșit că n-au fost încălcate dispozițiile Legii nr.
18/1996, serviciile fiind efectuate de intervenienta SC S.G.S. SRL, în baza
contractului din 30 mai 2003.
Ori, în speță, reclamanta a invocat
nulitatea absolută a contractului din 30 mai 2003, contract prin care pârâta
și-a asumat personal prestarea serviciilor de pază și protecție, fiind deci un
contract încheiat intuitu personae, nicidecum în numele unui terț, nefiindu-i
adusă la cunoștință încheierea contractului între ea și intervenientă.
Cum la data încheierii contractului
pârâta nu avea autorizația I.G.P. prevăzută în art. 21 din O.U.G. nr. 161/2002,
contractul este lovit de nulitate absolută fiind încălcat principiul
specialității capacității de folosință a pârâtei, principiul prevăzut în art. 34
din decretul nr. 31/1954, nulitate ce nu poate fi acoperită în nici un mod.
Chiar dacă ulterior pârâta a obținut
această autorizație, cum ea nu exista la momentul încheierii contractului, acest
contract este nul absolut.
Împrejurarea că acest contract ar fi
fost reziliat de părți la 30 octombrie 2003, după cum a susținut pârâta în
apel, este lipsită de relevanță, deoarece rezilierea produce efecte pentru
viitor, în timp ce nulitatea absolută produce efecte retroactiv, din chiar
momentul încheierii actului.
De asemenea, recurenta apreciază că
în mod greșit a fost admisă cererea de intervenție în interes propriu câtă
vreme intervenienta nu a emis nici o pretenție împotriva reclamantei.
Prin cea de-a doua critică recurenta
apreciază că decizia recurată cuprinde motive contradictorii și străine de
natura pricinii, instanța făcând referire implicit la nulitatea absolută a
contractului atunci când analizează această nulitate prin prisma beneficierii
și acceptării serviciilor din partea reclamantei.
Argumentarea soluției din apel pe
contractul încheiat între pârâtă și intervenientă este străină de natura
pricinii, instanța fiind investită cu nulitatea absolută a contractului
încheiat între reclamantă și pârâtă, acțiune în care deși nu s-a formulat nici
o cerere de repunere a părților în situația anterioară, instanța o analizează
în contextul acceptării și achitării serviciilor așa încât și sub acest aspect
decizia conține elemente străine de natura pricinii.
În concluzie, se solicită
respingerea apelurilor și păstrarea soluției de fond.
Recursul este întemeiat pentru
considerentele ce se vor arăta:
Din contractul din 30 mai 2003
(dosar fond) rezultă că pârâta SC S.G.P. SRL a încheiat contractul cu
reclamanta în calitate de „prestator” al serviciilor de pază și securitate
pentru obiectiv, din obligațiile asumate de pârâtă, stipulate în art. 4 din
contract, rezultând că serviciile contractate vor fi prestate personal.
Din nici una dintre clauzele
contractului nu rezultă că serviciile contractate ar urma să fie prestate de o
altă societate.
În consecință, chiar dacă în aceeași
zi pârâta încheie cu intervenienta contractul pentru prestarea serviciilor,
intervenienta având avizul I.G.P., pentru prestarea acestor servicii, această
împrejurare nu influențează cu nimic legalitatea și valabilitatea contractului
dintre reclamantă și pârâtă, față de acest contract reclamanta fiind terț.
De reținut că aceeași persoană
fizică a semnat pentru pârâtă, ca reprezentant al ei, contractul cu reclamanta,
iar în contractul încheiat cu intervenienta respectiva persoană semnează ca
reprezentant al intervenientei și nu al pârâtei, împrejurare care însă nu
complinește în nici un mod lipsa cerințelor legale ale contractului încheiat cu
reclamanta.
Instanța de apel reține în mod
greșit legătura indisolubilă dintre cele două contracte, deoarece ea fusese
investită numai cu analizarea legalității contractului încheiat între
reclamantă și pârâtă, față de cel de-al doilea contract reclamanta fiind terț.
În consecință, chiar dacă pârâta era
înmatriculată la O.R.C. și avea personalitate juridică, ea a încheiat
contractul cu reclamanta fără a avea autorizația specială I.G.P., pentru
prestarea serviciilor de pază și protecție, stipulată expres în art. 21 din O.U.G.
nr. 161/2000, deci cu încălcarea principiului specialității capacității de
folosință a pârâtei, așa încât, conform art. 34 din decretul nr. 31/1954 actul
juridic încheiat este lovit de nulitate absolută.
Chiar dacă pârâta a obținut ulterior
încheierii contractului această autorizație, această nulitate nu poate fi
acoperită în nici un mod, ea trebuind apreciată la momentul încheierii contractului,
așa încât aprecierile instanței de apel în legătură cu acceptarea serviciilor
de către reclamantă este străină de natura cauzei și greșită, chiar și sub
aspectul rezilierii contractului în octombrie 2003, deoarece efectele
rezilierii sunt total diferite de efectele nulității absolute invocate de
reclamantă.
În consecință, criticile recurentei
sunt întemeiate, instanța de apel făcând o greșită aplicare a legii și reținând
în argumentarea soluției motive străine de natura pricinii, așa încât, curtea
urmează a admite recursul declarat și în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.
civ., coroborat cu art. 312 C. proc. civ., să dispună modificarea deciziei din
apel în sensul respingerii ca nefondate a apelurilor pârâtei și intervenientei
declarate împotriva sentinței civile nr. 6943 din 25 mai 2004 a Tribunalului
București, sentință legală și temeinică ce urmează a fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamanta SC C. SA București, prin administrator judiciar SC O. SRL București,
împotriva deciziei nr. 748 din 10 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția
a VI-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondate
apelurile declarate de pârâta SC S.G.P. SRL București și de intervenienta SC S.G.S.
SRL București, împotriva sentinței nr. 6943 din 25 mai 2004 a Tribunalului
București, secția a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică,
astăzi 10 noiembrie 2005.