ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5826/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Buzău sub nr. 1264 din 24 septembrie 2004 Biroul executorului

judecătoresc P.A. a solicitat încuviințarea executării silite a sentinței

pronunțate în dosarul nr. 3029/98 al Tribunalului teritorial Regensburg

Germania la data de 19 ianuarie 1999, la cererea creditoarei D.A.G., cu sediul

social în Germania și cu domiciliul ales în România.

Prin încheierea pronunțată în camera

de consiliu la data de 11 octombrie 2004 de Tribunalul Buzău, secția civilă,

s-a admis excepția formulată de intimata SC L.F. SA Buzău și s-a constatat

prescris dreptul de a cere executarea silită.

În motivarea încheierii, tribunalul

a reținut că sentința a cărei executare se solicită a fost recunoscută prin

sentința civilă nr. 636 din 20 octombrie 1999 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția

comercială, și încuviințată executarea prin sentința civilă nr. 774 din 28

iulie 2000 a Tribunalului Buzău. S-a reținut însă că îndeplinirea de către

creditoare a acestor proceduri prevăzute de Legea nr. 105/1992, de recunoaștere

a sentinței și de încuviințare a executării nu constituie acte de natură a

suspenda sau a întrerupe cursul prescripției, conform art. 405

1

și

respectiv art. 405

2

C. proc. civ.

Creditoarea SC D.A.G. a declarat

apel împotriva încheierii sus-menționate susținând că aceasta este nelegală

întrucât în mod greșit a considerat că dreptul de a cere executarea sentinței

s-a născut la data pronunțării sentinței, respectiv 19 ianuarie 1999 și s-a

împlinit 3 ani mai târziu, fără a se ține seama de îndeplinirea procedurii de

exequatur, cererea de încuviințare silită fiind formulată înlăuntrul termenului

de prescripție de 3 ani.

Prin decizia civilă nr. 286 din 1

martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, s-a admis

apelul și s-a schimbat în parte încheierea în sensul că s-a admis cererea

formulată de Biroul executorului judecătoresc P.A. și s-a încuviințat

executarea silită a sentinței pronunțate la 19 ianuarie 1999 de Tribunalul din

Regensburg în dosarul nr. 3029/1998, recunoscută prin sentința civilă nr. 636

din 20 octombrie 1999 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția comercială, și

încuviințată executarea prin sentința civilă nr. 774 din 28 iulie 2000

pronunțată de Tribunalul Buzău.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a

reținut că tribunalul a încălcat normele procedurale civile, în sensul că a

soluționat cererea de încuviințare a executării silite în procedura

contencioasă și că a soluționat aspecte ce puteau fi invocate numai pe calea

contestației la executare și nicidecum în procedura necontencioasă de

încuviințare a executării silite.

În termen legal, debitoarea SC L.F. Buzău

a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel pe care o critică ca

fiind nelegală, pentru interpretarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 105/1992

și prevederilor art. 373 pct. 2 C. proc. civ., instanța competentă, ca fiind

judecătoria în opinia recurentei și prescrierea dreptului de a cere executarea

silită.

Ca temei de drept s-au indicat

prevederile art. 3 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.

Intimata-creditoare a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Verificând legalitatea deciziei

recurate în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale aplicabile,

se constată că recursul de față este nefondat pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

Obiectul dedus judecății îl

constituie cererea de încuviințare a executării unei hotărâri judecătorești

pronunțate în străinătate, iar potrivit dispozițiilor art. 374 alin. (3) C.

proc. civ., o astfel de executare se face potrivit legii speciale, respectiv

Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept

internațional privat și Legea nr. 187/2003 privind competența de jurisdicție,

recunoașterea și executarea în România a hotărârilor în materie civilă și

comună pronunțate în statele membre ale Uniunii Europene.

Prin art. 41 din Legea nr. 187/2003

se prevede expres că punerea în executare a unor astfel de hotărâri este de

competența tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau sediul

partea împotriva căreia se solicită executarea, o astfel de executare

încadrându-se în excepțiile prevăzute de art. 373 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ.

Ca atare, instanța de apel a reținut

în mod corect că tribunalul este instanța competentă a încuviința executarea

silită în cauză.

Cealaltă critică formulată prin

motivele de recurs trebuie analizată prin prisma instituției exequaturului.

O hotărâre străină nu poate avea

autoritate de lucru judecat și forță executorie câtă vreme nu se obține

recunoașterea efectelor acesteia pe teritoriul României și nu este încuviințată

executarea silită, prin îndeplinirea procedurii specifice în sensul

prevederilor Legii nr. 105/1992.

În speță, s-a obținut recunoașterea

sentinței străine, prin sentința civilă nr. 636/1999 pronunțată de Tribunalul

Buzău iar prin sentința civilă nr. 774/2000 pronunțată de aceeași instanță s-a

încuviințat executarea respectivei hotărâri.

Dreptul de a cere executarea silită

se naște pentru creditor numai după îndeplinirea procedurii exequaturului, respectiv

de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus încuviințarea

executării silite și nu data când a rămas definitivă sentința străină.

Creditoarea a solicitat executarea

creanței înlăuntrul termenului de prescripție prevăzut de art. 405 C. proc.

civ., formându-se inițial dosarul de executare nr. 50/2001, cât și dosarele nr.

117/2003 și 255/2004, pentru executarea aceleiași creanțe.

Față de toate considerentele expuse,

Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul în cauză, în conformitate cu

prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de SC L.F. Buzău împotriva deciziei nr. 286 din 1 martie 2005 a Curții

de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2005.