ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 434/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 654 din 30 martie 2005, Judecătoria Câmpina a admis în parte acțiunea formulată de C.A. și C.I.R. împotriva pârâților S.F., S.P., Z.Ș.L. și Z.A. pe care i-a obligat să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie, terenurile în suprafață de 100,31 mp și respectiv 141,02 mp astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză topometrică efectuat în cauză. A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind demolarea construcțiilor edificate de pârâți pe terenul reclamantelor. A admis cererea de chemare în garanție și în consecință a obligat chemata în garanție să plătească pârâților S.F.

și S.P. suma de 1003 Euro și pârâților Z.Ș. și Z.A., suma de 1410 Euro, cu titlu de despăgubiri, pentru suprafețele revendicate, în echivalent în lei, la data plății. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții S.F. și P., Z.Ș. și A. Prin încheierea din 17 octombrie 2005 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, în raport de dispozițiile art. 242 pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei, constatând lipsa nejustificată a părților. La 21 octombrie 2005, pârâții S.F. și S.P. au atacat cu recurs această încheiere, în motivarea căreia au susținut în esență că deși, înaintea termenului stabilit au depus o declarație autentificată în care se arată că renunță la apel, instanța nu a ținut seama de aceasta și a suspendat judecata.

Se mai arată că nu mai are interes în susținerea apelului, întrucât litigiul s-a stins prin tranzacție. La termenul fixat în recurs, 17 ianuarie 2006, recurenții pârâți, reiterând susținerile mai sus expuse, au arătat că renunță la judecata recursului declarat împotriva încheierii din 17 octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. În acord cu dispozițiile art. 246 alin. (1) C. proc. civ., renunțarea la judecată este un act unilateral și de dispoziție prin care partea, având capacitatea de a dispune, își manifestă expres voința de a se desista de la judecată. Renunțarea la judecată se poate produce în orice moment procesual, înfățișându-se ca un act unilateral, în principiu necondiționat de voința altui participant procesual, exceptând restricția impusă de art. 246 alin. (4) C. proc.

civ. Așa fiind, instanța va lua act de retragerea recursului declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Ia act de retragerea recursului formulat de pârâții S.F. și S.P. împotriva încheierii din 17 octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești. Obligă recurenții la suma de 500 RON cheltuieli de judecată către intimații reclamanți C.I.R. și C.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2006.