ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5525/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5525/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Teleorman la data de 19 martie 2004, reclamantele C.F.M. și P.M.,

în contradictoriu cu pârâții L.D. și SC C.D. SCS Videle, au solicitat instanței

ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună excluderea pârâtului L.D. din

SC C.D. SCS, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantele

au susținut că pârâtul, în calitate de asociat în cadrul societății menționate,

manifestă o conduită ostilă față de ceilalți asociați și prezintă un dezinteres

total față de activitatea ce se desfășoară în societate.

Mai mult, datorită acestei conduite

necorespunzătoare societatea a fost nevoită să renunțe la două magazine și a

fost împiedicată în obținerea unui credit pentru derularea afacerii.

Pârâtul nu se implică în dezvoltarea

afacerii, refuzând să participe la activitățile specifice acesteia și împiedică

administratorul societății la supravegherea derulării activităților.

Datorită acestor situații,

societatea nu poate înregistra beneficii, în acest mod neputându-și atinge scopul

pentru care a fost înființată.

Tribunalul Teleorman, secția civilă,

prin sentința nr. 519 din 24 mai 2004, a respins ca nefondată acțiunea

reclamantelor.

Prin aceeași sentință, reclamantele

au fost obligate la plata sumei de 6 milioane lei cu titlu de cheltuieli de

judecată către pârâtul L.D.

Instanța de fond a reținut că în

fapt nu s-a făcut dovada existenței unor neînțelegeri grave între asociații

care să împiedice funcționarea societății și care să justifice excluderea

asociatului pârât.

În cauză s-a stabilit, din

probatoriul administrat, că neînțelegerile dintre asociații C.F.M. și L.D. sunt

de altă natură, aceștia finalizând o relație de concubinaj după 15 ani.

Împotriva sentinței de fond au

declarat apel reclamantele C.F.M. și P.M.

Prin decizia nr. 129 din 14

februarie 2005, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca

nefondat apelul reclamantelor, acestea din urmă fiind obligate la plata

cheltuielilor de judecată în cuantum de 5 milioane lei către intimatul L.D.

Instanța de apel a analizat

criticile aduse sentinței de fond care vizau greșit aprecierea materialului

probator administrat în cauză, și a reținut că intimatul și-a respectat

obligațiile ce-i reveneau în calitate de comanditor, administratorul societății

fiind în culpă pentru gestionarea necorespunzătoare a activității.

Dată fiind situația că

neînțelegerile dintre părți nu sunt de natură comercială și nu afectează buna

desfășurare a activității, nu justifică excluderea asociatului, acestea

constituind motive de dizolvare a societății, cu referire la art. 222 lit. e)

din Legea nr. 31/1990, și nu de excludere.

Împotriva deciziei din apel au

declarat recurs pârâta SC C.D. SCS Videle, C.F.M. și P.M. care au invocat

motivele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ. și au solicitat ca în fond, după admiterea recursului, admiterea

acțiunii cu consecința excluderii asociatului L.D.

În dezvoltarea criticilor

recurentele au susținut că în mod greșit instanța de apel a calificat înscrisul

intitulat „întâmpinare” depus de către SC C.D. SCS, aceasta fiind, în realitate

o cerere de aderare la apel pe care instanța a ignorat-o încălcând astfel

dispozițiile art. 138 pct. 4 C. proc. civ.

În mod greșit instanța de apel a

analizat înscrisurile depuse în probațiune, situație ce a condus la pronunțarea

unei soluții netemeinice.

Soluția pronunțată a fost dată cu

încălcarea dispozițiilor art. 165 din Legea nr. 31/1990, în prezent art. 217,

cu referire la motivele de excludere a asociatului, motive specifice unei

societăți în comandită simplă.

În motivarea soluției se face o

confuzie între tipurile de societăți și cauzele ce determină excluderea

asociaților, raportat la temeiurile de drept invocate.

În cauză s-a făcut dovada

neînțelegerilor grave dintre asociați, spargerea obiectelor de inventar,

scandal în locuri publice, violențe fizice asupra administratorului asociat

comanditant, amenințări cu pistolul la adresa acestuia și a familiei.

În fine, recurentele susțin că

dispozițiile art. 217 din Legea nr. 31/1990 republicată sunt dezavuate,

trebuind să i se dea o interpretare europeană primând „votul celorlalți

asociați”, iar potrivit art. 166 alin. (218) din același act normativ,

„legiuitorul nu poate condiționa și limita voința asociaților care au

majoritatea”.

În condițiile în care „animus

societas” este grav afectat, se impune excluderea asociatului vinovat.

Recursul este nefondat pentru considerentele

ce vor fi arătate:

Cu prilejul dezbaterii în fond a

recursului, recurenta reclamantă C.F.M., prin avocat, a menționat expres că

pârâta SC C.D. SCS Videle nu a formulat apel împotriva sentinței de fond,

mențiune inserată în practicaua deciziei.

Astfel, critica referitoare la

calificarea greșită dată de instanța de apel întâmpinării aflate la dosar apel,

va fi înlăturată, față de mențiunea expresă a recurentei reclamante C.F.M.

Provocarea controlului judiciar pe

calea recursului impune instanței de recurs analizarea legalității hotărârilor

pronunțate în cauză, nu și a temeiniciei acestora.

Principiul a fost statuat și prin

Legea nr. 219/2005 de modificare a Codului de procedură civilă, normă ce a

menționat expres cazurile limitative pe care partea interesată le are la

îndemână când solicită reformarea unei hotărâri pe calea recursului, cu

referire la dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Cum recurentele formulează și

critici de netemeinicie, cu privire la interpretarea și analiza defectuoasă a

probatoriului administrat în cauză (înscrisuri, interogator, declarații

martor), probe ce au stat la baza stabilirii situației de fapt, urmează ca

Înalta Curte să le înlăture, acestea neputând face obiectul controlului judiciar

în recurs.

Critica de nelegalitate invocată în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se dovedește a fi nefondată.

Astfel, se constată că în mod corect

instanța de apel a apreciat cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 217 din

Legea nr. 31/1990.

Potrivit normelor impuse prin Legea nr.

31/1990, privind societățile comerciale, cu referire la drepturile și

obligațiile asociaților, societatea în comandită simplă se întemeiază pe

încrederea dintre asociați, comanditorii fiind cei care investesc în societate

și au drept exclusiv de administrare conferit de art. 88 din lege,

comanditanții neavând obligația să participe la activitatea efectivă a

societății.

În mod corect instanțele au stabilit

în cauză că nu se poate reține culpa intimatului L.D. sau neimplicarea acestuia

în administrarea societății, situație ce conduce la constatarea neîndeplinirii

condițiilor expres prevăzute de lege pentru excluderea acestuia.

Mai mult, deși legea nu prevede în

privința societății în comandită simplă o adunare generală a asociaților,

potrivit art. 90 din Legea nr. 31/1990, asupra problemelor esențiale ale

societății, deciziile sunt luate cu votul asociaților ce reprezintă majoritatea

absolută a capitalului social. În speță, s-a constatat că în ultimii 3 ani nu

s-a redactat nici un proces verbal în acest sens, împrejurare ce creează

prezumția că între părți au existat relații apropiate ce nu justificau ținerea

unor evidențe cu privire la deciziile adoptate.

Cazurile de excludere din societate

la care se face referire se confundă cu cazurile de dizolvare prevăzute de art.

222 lit. e) din Legea nr. 31/1990, iar dispozițiile referitoare la art. 217 ce

au fost invocate ca fiind încălcate de către instanța de apel, nu sunt

incidente în speță.

Așadar, nici critica privind

neînțelegerile grave dintre asociați nu se susține în condițiile în care,

astfel cum au fost descrise și, cum în mod corect au stabilit instanțele,

acestea nu au legătură cu desfășurarea activității societății, având o altă

natură.

Susținerea potrivit căreia art. 217

din Legea nr. 31/1990 ar fi în totalitate „dezavuat” nu se susține în

condițiile în care intenția legiuitorului a fost aceea de a limita strict

cazurile în care un asociat poate fi exclus, tocmai pentru a preveni

eventualele abuzuri sau a lăsa loc unor interpretări greșite.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Înalta Curte va da eficiență dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. și

va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C.D.

SCS Videle, C.F.M. și P.M., împotriva deciziei nr. 129 din 14 februarie 2005 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Obligă recurenții la plata sumei de

5.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul L.D.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 17 noiembrie 2005.