- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 10 noiembrie 2005
Decizia nr. 5394/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 30 mai 2005, reclamanta M.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă, Solidaritate și Familie Gorj - Comisia județeană de acordare a drepturilor prevăzute de Decretul - lege nr. 118/1990, eliberarea unei copii de pe memoriul depus la Prefectura Gorj, în anul 1998, privind aplicarea prevederilor Decretului - lege nr. 118/1990. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 282 din 30 iunie 2005, a luat act de renunțarea reclamantei, la judecata acțiunii. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta M.E., susținând, în esență, că greșit instanța a reținut că înțelege să renunțe la judecata cererii de chemare în judecată.
Recursul urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta. Din practicaua și considerentele sentinței atacate, rezultă că reclamanta, prezentă personal la termenul din 30 iunie 2005, și-a manifestat expres voința de a nu mai continua procesul început. Deși în recursul declarat în cauză, reclamanta a susținut că nu a înțeles să renunțe, intenția sa fiind aceea de a continua judecata, nu a depus nici o dovadă în sensul celor arătate. De altfel, din examinarea actelor dosarului, se constată că recurentei-reclamante i-au fost acordate drepturile prevăzute de Decretul - lege nr. 118/1990, prin decizia nr. 19 din 8 septembrie 2005, eliberată de Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Gorj.
Față de cele ce preced, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de M.E. împotriva sentinței nr. 282 din 30 iunie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2005.