ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2915/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 mai 2002 pe rolul Tribunalului Mureș, reclamanții K.E., N.R.(născută K.) și K.F., au chemat în judecată pe pârâții Primăria Tg. Mureș și Prefectura județului Mureș pentru anularea Dispoziției nr. 619 din 24 aprilie 2002 emisă de Primăria Municipiului Tg. Mureș așa cum a fost rectificată prin Dispoziția nr. 672 din 8 mai 2002, admiterea cererilor lor și obligarea pârâților să le restituie în natură suprafața de teren de 2049 mp sau, dacă acest lucru nu este posibil, acordarea de despăgubiri. Prin dispoziția 619 din 24 aprilie 2002 s-a respins notificarea reclamanților privind restituirea în natură a imobilului din Tg.

Mureș, în suprafață totală de 2049 pentru că nu s-a dovedit calitatea acestora de moștenitori ai fostului proprietar și pentru că terenul e considerat domeniu public fiind ocupat cu terasă, blocuri, restaurant, teatru de vară, cinematograful Arte. Prin dispoziția art. 672 din 8 mai 2002 s-a dispus rectificarea numelui cuprins în prima decizie din K., în N.R. cum se numește în prezent această reclamantă. Tribunalul Mureș prin sentința civilă nr. 48 din 27 ianuarie 2003 a admis acțiunea, a anulat dispoziția nr. 619/2002 rectificată prin dispoziția nr. 672/2002 și a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților a suprafeței de teren de 598 mp înscrisă în C.F. Tg. Mureș identificată în raportul de expertiză E.E.

Prin aceeași sentință s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor pentru terenul de 1572 mp nerestituit în natură (1.013.940.000 lei) și pe construcțiile de pe acest teren demolate, ulterior naționalizării în sumă de 2.900.000.000 lei. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că imobilul revendicat provine din suprafață teren de 2.049 mp și construcții: casă cu etaj, casă parter și atelier foto. Casa era compusă din 2 magazii și depozite aferente la parter (196 mp) și 2 apartamente de câte 3 camere și dependințe la etaj (196 mp). În continuarea acestei clădiri mai era o casă parter cu 4 camere și dependințe (79,20 mp) și un atelier foto cu mai multe camere.

Aceste construcții ridicate în perioada 1890-1900 și evaluate la 2.900.000.000 lei au fost demolate. Pe locul rămas după demolare, conform expertizei efectuate în cauză, doar o suprafață de 593 mp este liberă de construcții, pe restul fiind, o terasă betonată, o punte cu copertină și trotuar și nu blocuri de locuințe, teatru de vară, cinema Arta și căi de acces cum se arată în planul de sistematizare. Instanța, față de dovezile prezentate în legătură cu rudenia reclamanților cu autorul lor și de situația concretă de pe teren, au considerat că decizia de respingere este anulabilă. În temeiul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 suprafața de teren rămasă liberă se restituie în natură iar pentru restul de suprafață ocupată se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent.

Primăria era obligată, potrivit art. 24 pct. 1 și 2 din lege, să facă o ofertă de restituire prin echivalent. S-a mai considerat, în raport de procedura prevăzută de art. 36 din Legea nr. 10/2001, că Prefectura are calitate procesuală în cauză pentru rațiuni de opozabilitate. Curtea de Apel Târgu-Mureș prin decizia nr. 161/A din 7 noiembrie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamanților precum și cererea de intervenție formulată de L.M., L.A. și M.M. în favoarea Primăriei Târgu-Mureș. Au fost admise apelurile declarate de Primăria Tg. Mureș și Prefectura județului Mureș. În motivarea acestei decizii Curtea a reținut că după apariția Legii nr. 10/2001 reclamanții au notificat în termen legal atât Primăria cât și Prefectura pentru restituirea terenului în natură (2049 mp) și acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate.

S-a reținut în raport de data respingerii notificărilor 24 aprilie 2002 și 8 mai 2002, abia ulterior, la 21 mai 2002 reclamanților li s-a eliberat certificatul de moștenitor prin care își dovedesc calitatea de succesori. S-a considerat că apelurile Primăriei și Prefecturii sunt întemeiate numai sub aspectul greșitei obligări la plata cheltuielilor de judecată, considerându-se că reclamanții au fost în culpă procesuală prin dovedirea ulterioară a calității lor de moștenitor. Ca urmare a fost înlăturată obligația de la plată a sumei de 8.818.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cât privește intervenția s-a constatat că pe terenul în litigiu se află o berărie administrată de acești intervenienți care posedă terenul de peste 30 ani și sunt cumpărători de bună credință.

S-a considerat că demolarea berăriei nu ar fi nici utilă nici economică. Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat în termen legal recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Reclamanții au criticat soluția ca nelegală și netemeinică pentru că s-a respins în mod nejustificat apelul lor în legătură cu împrejurarea că pentru suprafața de teren de 1035 mp pe care funcționează o berărie s-au dispus măsuri reparatorii. S-a arătat că pentru întreaga suprafață de teren menționată, de 2165 mp figura proprietar Statul Român și ca atare potrivit art. 1, art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001 li se cuvenea restituirea în întregime și nu numai o parte. Cât privește folosința asupra terenului pe care se află berăria, reclamanții au susținut că s-a reținut o situație inexactă și s-a localizat greșit acest teren care nu e administrat de intervenienții care, de altfel, nu au nici titlu asupra lui.

S-a mai invocat că singurul loc de trecere spre terenul ce li s-a restituit în natură este prin berăria în discuție. Recursul este fondat și se va admite pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurările de fapt ce au fost deplin stabilite. Se constată că în cauză împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite, instanțele nu s-au preocupat suficient în a identifica bunul revendicat. Reclamanții au solicitat prin petitul acțiunii 2049 mp iar expertul E.E. a constatat o suprafață de 2165 mp fără să delimiteze suprafața solicitată în cea constatată faptic.

În cadrul suprafeței de teren revendicată, nedelimitată în terenul faptic, se află o porțiune controversată, pe care se găsește o berărie, fără să se poată determina din probele administrate care este întinderea, unde este aceasta amplasată și care îi este statutul juridic. Pentru această porțiune a existat o cerere de intervenție a unor persoane fizice care a fost respinsă de instanța de apel, dar cu privire la care, în întâmpinare, pârâta Primăria Tg. Mureș a afirmat că aparține unei persoane juridice. Un alt aspect nelămurit este aceea al accesului reclamanților spre terenul ce li s-a restituit în natură, liber de construcții. Expertul a concluzionat că singurul loc de trecere spre terenul care se cuvine reclamanților este „numai prin gangul existent sub blocul de locuințe, prin curtea blocului și prin incinta berăriei, cu pricina”.

Nu s-au administrat probe nici pentru a constata dacă în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în sensul de a se vedea natura construcției reprezentată de berărie și dacă aceasta este sau nu autorizată. Aceste elemente semnalate și în apelul reclamantului nu au fost verificate de instanța de apel. Având în vedere situația mai sus expusă, în temeiul art. 313 C. proc. civ. se va admite recursul reclamanților și se va trimite cauza curții de apel pentru rejudecarea apelului. Cu ocazia rejudecării apelului instanța de trimitere ar urma să dispună completarea probelor în vederea identificării întinderii și localizării terenului revendicat, statului de fapt și de drept al berăriei urmând a avea în vedere și modalitățile practice de acces ale persoanelor îndreptățite la terenul restituit.

În raport de lămurirea acestor aspecte ar urma să se facă o corectă aplicare a măsurilor de restituire ce se impun potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții K.E., N.R. și K.F. împotriva deciziei civile nr. 161 A din 7 noiembrie 2003 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2005.