ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2915/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 29 mai 2002 pe rolul Tribunalului Mureș, reclamanții

K.E., N.R.(născută K.) și K.F., au

chemat în judecată pe pârâții Primăria Tg. Mureș și Prefectura județului Mureș

pentru anularea Dispoziției nr. 619 din 24 aprilie 2002 emisă de Primăria

Municipiului Tg. Mureș așa cum a fost rectificată prin Dispoziția nr. 672 din 8

mai 2002, admiterea cererilor lor și obligarea pârâților să le restituie în

natură suprafața de teren de 2049 mp sau, dacă acest lucru nu este posibil,

acordarea de despăgubiri.

Prin

dispoziția 619 din 24 aprilie 2002 s-a respins notificarea reclamanților

privind restituirea în natură a imobilului din Tg. Mureș, în suprafață totală

de 2049 pentru că nu s-a dovedit calitatea acestora de moștenitori ai fostului

proprietar și pentru că terenul e considerat domeniu public fiind ocupat cu

terasă, blocuri, restaurant, teatru de vară, cinematograful Arte.

Prin

dispoziția art. 672 din 8 mai 2002 s-a dispus rectificarea numelui cuprins în

prima decizie din K., în N.R. cum se numește în prezent această reclamantă.

Tribunalul

Mureș prin sentința civilă nr. 48 din 27 ianuarie 2003 a admis acțiunea, a

anulat dispoziția nr. 619/2002 rectificată prin dispoziția nr. 672/2002 și a

dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților a suprafeței de teren de

598 mp înscrisă în C.F. Tg. Mureș identificată în raportul de expertiză E.E.

Prin

aceeași sentință s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze

de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor pentru terenul

de 1572 mp nerestituit în natură (1.013.940.000 lei) și pe construcțiile de pe

acest teren demolate, ulterior naționalizării în sumă de 2.900.000.000 lei.

Pentru

a pronunța această soluție instanța a reținut că imobilul revendicat provine

din suprafață teren de 2.049 mp și construcții: casă cu etaj, casă parter și

atelier foto. Casa era compusă din 2 magazii și depozite aferente la parter

(196 mp) și 2 apartamente de câte 3 camere și dependințe la etaj (196 mp). În

continuarea acestei clădiri mai era o casă parter cu 4 camere și dependințe

(79,20 mp) și un atelier foto cu mai multe camere. Aceste construcții ridicate

în perioada 1890-1900 și evaluate la 2.900.000.000 lei au fost demolate. Pe

locul rămas după demolare, conform expertizei efectuate în cauză, doar o

suprafață de 593 mp este liberă de construcții, pe restul fiind, o terasă

betonată, o punte cu copertină și trotuar și nu blocuri de locuințe, teatru de

vară, cinema Arta și căi de acces cum se arată în planul de sistematizare.

Instanța,

față de dovezile prezentate în legătură cu rudenia reclamanților cu autorul lor

și de situația concretă de pe teren, au considerat că decizia de respingere

este anulabilă. În temeiul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 suprafața de

teren rămasă liberă se restituie în natură iar pentru restul de suprafață

ocupată se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent. Primăria era obligată,

potrivit art. 24 pct. 1 și 2 din lege, să facă o ofertă de restituire prin

echivalent. S-a mai considerat, în raport de procedura prevăzută de art. 36 din

Legea nr. 10/2001, că Prefectura are calitate procesuală în cauză pentru

rațiuni de opozabilitate.

Curtea

de Apel Târgu-Mureș prin decizia nr. 161/A din 7 noiembrie 2003 a respins ca

nefondat apelul reclamanților precum și cererea de intervenție formulată de L.M.,

L.A. și M.M. în favoarea Primăriei Târgu-Mureș. Au fost admise apelurile

declarate de Primăria Tg. Mureș și Prefectura județului Mureș.

În

motivarea acestei decizii Curtea a reținut că după apariția Legii nr. 10/2001

reclamanții au notificat în termen legal atât Primăria cât și Prefectura pentru

restituirea terenului în natură (2049 mp) și acordarea de despăgubiri pentru

construcțiile demolate.

S-a

reținut în raport de data respingerii notificărilor 24 aprilie 2002 și 8 mai 2002,

abia ulterior, la 21 mai 2002 reclamanților li s-a eliberat certificatul de

moștenitor prin care își dovedesc calitatea de succesori.

S-a

considerat că apelurile Primăriei și Prefecturii sunt întemeiate numai sub

aspectul greșitei obligări la plata cheltuielilor de judecată, considerându-se

că reclamanții au fost în culpă procesuală prin dovedirea ulterioară a

calității lor de moștenitor. Ca urmare a fost înlăturată obligația de la plată

a sumei de 8.818.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cât

privește intervenția s-a constatat că pe terenul în litigiu se află o berărie

administrată de acești intervenienți care posedă terenul de peste 30 ani și

sunt cumpărători de bună credință. S-a considerat că demolarea berăriei nu ar

fi nici utilă nici economică.

Împotriva

acestei decizii reclamanții au declarat în termen legal recurs invocând

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Reclamanții

au criticat soluția ca nelegală și netemeinică pentru că s-a respins în mod

nejustificat apelul lor în legătură cu împrejurarea că pentru suprafața de

teren de 1035 mp pe care funcționează o berărie s-au dispus măsuri reparatorii.

S-a arătat că pentru întreaga suprafață de teren menționată, de 2165 mp figura

proprietar Statul Român și ca atare potrivit art. 1, art. 7 și art. 9 din Legea

nr. 10/2001 li se cuvenea restituirea în întregime și nu numai o parte. Cât

privește folosința asupra terenului pe care se află berăria, reclamanții au

susținut că s-a reținut o situație inexactă și s-a localizat greșit acest teren

care nu e administrat de intervenienții care, de altfel, nu au nici titlu

asupra lui. S-a mai invocat că singurul loc de trecere spre terenul ce li s-a

restituit în natură este prin berăria în discuție.

Recursul

este fondat și se va admite pentru considerentele ce urmează.

Potrivit

art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra

fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în

scopul aplicării corecte a legii la împrejurările de fapt ce au fost deplin

stabilite.

Se

constată că în cauză împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite,

instanțele nu s-au preocupat suficient în a identifica bunul revendicat.

Reclamanții

au solicitat prin petitul acțiunii 2049 mp

iar expertul

E.E.

a constatat o suprafață de 2165 mp fără să delimiteze suprafața solicitată în

cea constatată faptic. În cadrul suprafeței de teren revendicată, nedelimitată

în terenul faptic, se află o porțiune controversată, pe care se găsește o

berărie, fără să se poată determina din probele administrate care este întinderea,

unde este aceasta amplasată și care îi este statutul juridic. Pentru această

porțiune a existat o cerere de intervenție a unor persoane fizice care a fost

respinsă de instanța de apel, dar cu privire la care, în întâmpinare, pârâta

Primăria Tg. Mureș a afirmat că aparține unei persoane juridice.

Un

alt aspect nelămurit este aceea al accesului reclamanților spre terenul ce li

s-a restituit în natură, liber de construcții. Expertul a concluzionat că

singurul loc de trecere spre terenul care se cuvine reclamanților este „numai

prin gangul existent sub blocul de locuințe, prin curtea blocului și prin

incinta berăriei, cu pricina”.

Nu

s-au administrat probe nici pentru a constata dacă în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în sensul de a se vedea

natura construcției reprezentată de berărie și dacă aceasta este sau nu

autorizată.

Aceste

elemente semnalate și în apelul reclamantului nu au fost verificate de instanța

de apel.

Având

în vedere situația mai sus expusă, în temeiul art. 313 C. proc. civ. se va

admite recursul reclamanților și se va trimite cauza curții de apel pentru

rejudecarea apelului.

Cu

ocazia rejudecării apelului instanța de trimitere ar urma să dispună

completarea probelor în vederea identificării întinderii și localizării

terenului revendicat, statului de fapt și de drept al berăriei urmând a avea în

vedere și modalitățile practice de acces ale persoanelor îndreptățite la

terenul restituit. În raport de lămurirea acestor aspecte ar urma să se facă o

corectă aplicare a măsurilor de restituire ce se impun potrivit dispozițiilor

Legii nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții K.E.,

N.R. și K.F. împotriva deciziei civile nr. 161 A din 7 noiembrie 2003 a Curții

de Apel Tg. Mureș, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2005.