ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2500/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mureș la 9 ianuarie 2003, reclamanții K.O.U. și M.U., prin mandatar K.M., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Sighișoara, anularea dispozițiilor nr. 610 din 29 noiembrie 2002 și nr. 613 din 3 decembrie 2002, cu consecința restituirii în natură a următoarelor spații din imobilul situat în Sighișoara, înscris în C.F. Sighișoara, nr.top.

951 și 952. - spațiul compus din sala de vânzare în suprafață de 60 mp, situat în corpul A și aflat în administrarea SC APT Sighișoara; - un apartament din corpul B, aflat în administrarea SC ATT Sighișoara; - un apartament situat în corpul C, aflat în administrarea SC ATT Sighișoara; În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea antecesorilor lor, fiind naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 (cota de 7/8), respectiv a Ordinului Ministerului Finanțelor (cota de 1/8), după care a fost partajat în mai multe spații, unele cu destinație de locuință și altele cu destinație comercială.

Prin sentința civilă nr. 455 din 30 mai 2003, Tribunalul Mureș a admis acțiunea reclamanților, a anulat dispozițiile nr. 610 și 613/2002 emise de Primarul Municipiului Sighișoara și a dispus restituirea în natură a spațiului comercial situat la parterul corpului B, a corpurilor B și C, cu destinație de locuință și a terenului în suprafață de 404 mp, cu mențiunea că reclamantului K.O.U. îi revine cota de ⅔, iar reclamantei M.U. îi revine cota de ⅓ atât din construcții, cât și din teren. S-a dispus înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate, conform raportului de expertiză tehnică întocmit de ing. I.N. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului prin preluarea cotei de ⅛ de la K.K.E., la data de 28 februarie 1950 în baza unui Ordin al Ministerului de Finanțe, iar cotele celorlalți coproprietari, K.A., K.O.

și K.M., au fost preluate la 15 iunie 1963 în baza Decretului nr. 92/1950. S-a apreciat că reclamanții, care au formulat notificări în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, reclamantul fiind succesor al defunctului K.O., în calitate de nepot de fiu, iar al defunctului K.K.E., în calitate de colateral de gradul IV, conform art. 663 C. civ., iar reclamanta este fiica fostei proprietare, K.M. S-a reținut că Dispozițiile nr. 610 din 29 noiembrie 2002 și nr. 613 din 3 decembrie 2002, prin care pârâta a respins cererile reclamanților pentru restituirea părții din imobil care nu a fost înstrăinată, corespunzătoare cotei de 3/8, sunt nelegale.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel Primăria Municipiului Sighișoara, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul respingerii acțiunii ca nefondate. S-a susținut că nu s-a ținut seama că reclamanții nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 2 din Legea nr. 10/2001, reclamantul având o cotă de doar ⅛ și nu s-a făcut dovada titlului sub care a fost deposedat K.K.E. Prin dispoziția nr. 613/2002, apelanta a propus restituirea în natură a apartamentelor care alcătuiesc corpul B și C din imobil cu plata unei sulte care urma să se stabilească ulterior în situația în care reclamanții optau pentru această modalitate de despăgubire, însă instanța nu a stabilit cine va trebui să plătească suma calculată la 7.630.000 lei.

S-a considerat că dispoziția nr. 610/2002 nu putea fi anulată întrucât reclamanții au arătat că nu doresc restituirea în natură a ceea ce s-a vândut și nu au solicitat prin acțiunea formulată, acordarea de despăgubiri în raport de valoarea reală a imobilului. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, prin decizia nr. 179/A din 2 decembrie 2003, a admis apelul pârâtei Primăria Municipiului Sighișoara și a schimbat în parte sentința în sensul că a respins acțiunea în ce privește anularea Dispoziției nr. 610 din 29 noiembrie 2002, emisă de Primarul Municipiului Sighișoara, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Prin considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că prin dispoziția nr. 610 din 29 noiembrie 2002 s-a respins cererea de restituire în natură a apartamentelor 1, 2 și 3 precum și a pivniței din corpul A și magaziei din corpul C din construcțiile situate în P., menționându-se că pentru apartamentele respective notificarea va fi înaintată Prefecturii județului Mureș, în vederea acordării de despăgubiri. Cu toate acestea Tribunalul Mureș, prin sentința apelată a anulat și dispoziția menționată, fără a observa că prin aceasta nu s-a soluționat în fond notificarea reclamanților ci s-a prevăzut doar că pentru spațiile nerestituite se va emite o altă dispoziție, fapt ce s-a și întâmplat, fiind emisă dispoziția nr. 613 din 3 decembrie 2002. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs la 11 februarie 2004 pârâta Primăria Municipiului Sighișoara, prin primar, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ. Prin motivele de recurs, pârâta a susținut că reclamanții nu au făcut dovada titlului sub care a fost deposedat autorul iar, K.K.E., respectiv Ordinului Ministrului de Finanțe nr. 52 249/1949 și a motivelor pentru care cota de ⅛ din imobil a trecut în proprietatea statului în baza acestui ordin, apărut anterior Decretul nr. 92/1950. S-a susținut că, din prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001 nu rezultă că modalitatea de preluare a imobilului în baza ordinului invocat s-ar include în prevederile acestei legi. Cea de a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat greșita menținere de care instanța de apel a dispozițiilor sentinței prin care s-au restituit în natură spațiul comercial de la parterul corpului A și corpurile B și C, în condițiile în care cota reclamanților din întregul imobil este de doar 2/8, și fiind o cotă ideală nu se poate aprecia ce parte se cuvine a fi restituită în natură reclamanților.

Prin cel de al treilea motive de recurs, pârâta a arătat că instanța a omis a se pronunța cu privire la toate cererile cu care a fost investită, nestabilind cine trebuie să plătească și cui suma de 7.630.000 lei și ce reprezintă această sumă. Intimații au formulat la 22 martie 2005 întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. În faza recursului nu s-au administrat probe noi. Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, raportat la criticile invocate de pârâta-recurentă, Înalta Curte de Casație și Justiție va aprecia că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente: Imobilul înscris în C.F. Sighișoara, nr. top. 951, 952, situat în str. H. a constituit, așa cum corect a reținut prima instanță, un singur corp de proprietate, aparținând lui K.A.

în cotă de 4/8 și K.H., K.K.E. și K.O. în cote de câte 1/8 părți. Reclamanții au făcut dovada proprietății asupra întregului imobil, preluat abuziv în proprietatea statului; cota de 7/8 în baza Decretului nr. 92/1950, iar cota de ⅛ în baza Ordinului Ministrului de Finanțe nr. 52 249/1949, prin preluare de la K.K.E., astfel cum rezultă din extrasul de C.F. Susținerea recurentei în sensul că pot face obiectul restituirii numai imobilele preluate în temeiul Decretului nr. 92/1950 este eronată. În realitate, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, fac obiectul restituirii imobilele preluate abuziv în proprietatea statului în perioada 1945–1989, iar nu numai după anul 1950, cum susține recurenta.

În situația inexistenței unei reglementări legale care să reprezinte temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului, nu se poate reține că preluarea în temeiul unui Ordin al Ministrului Finanțelor reprezintă un titlu valabil al statului, care să excludă aplicarea prevederilor art. 2 din Legea nr. 10/2001. Critica formulată prin cel de al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondată. Prin expertiza tehnică efectuată în cauză, la care pârâta nu a formulat obiecțiuni, astfel cum rezultă din petiția depusă la instanța de fond la 20 mai 2003, s-a stabilit că valoarea întregului imobil este de 1.999.040.000 lei, valoarea construcțiilor și 513.460.000 lei, terenul în suprafață de 1077 mp, din care valoarea cotei de 3/8 este de 749.640.000 lei.

Imobilul a fost dezmembrat ulterior preluării de la autorii reclamanților în 3 corpuri, corpul A, compus din 3 apartamente, înstrăinate în baza Legii nr. 4/1973 și a Legii nr. 112/1995, spațiul cu altă destinație și apartamentele din corpurile B și C, care pot fi restituite în natură. Sub aspectul măsurilor reparatorii ce se acordă persoanelor îndreptățite, Legea nr. 10/2001 a instituit principiul restituirii în natură art. 7 alin. (2). Prin notificare reclamanții nu au solicitat despăgubiri pentru spațiile înstrăinate de stat conform Legii nr. 4/1973 și Legii nr. 112/1995 și care reprezintă circa 5/8 din întregul imobil, astfel încât în mod corect s-a apreciat că spațiile neînstrăinate pot fi restituite în natură.

Critica formulată prin cel de-al treilea motiv de recurs vizând nepronunțarea instanței asupra tuturor cererilor cu care a fost investită este nefondată. Prin sentința nr. 455 din 30 mai 2003, prima instanță s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost investită, această soluție fiind menținută în parte, mai puțin în ceea ce privește dispoziția referitoare la contestația formulată împotriva Dispoziției nr. 610 din 29 noiembrie 2002, emisă de Primarul Municipiului Sighișoara, contestație ce a fost respinsă. De altfel, ulterior modificării pct. 6 al art. 304 prin O.U.G. nr. 138/2000(art. I pct. III), nepronunțarea asupra tuturor capetelor de cerere nu mai constituie motiv de recurs, existând posibilitatea completării hotărârii conform procedurii prevăzută de art. 281 2 C. proc.

civ., atunci când instanța a omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu. Față de aceste considerente, se va aprecia că decizia recurată este legală și temeinică și se va respinge recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Sighișoara împotriva deciziei civile nr. 179/A din 2 decembrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2006.