ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5530/2005

Asupra

recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 434 din 18 iunie 2003,

Tribunalul Hunedoara a respins cererea reclamantei R.L. prin care a solicitat

obligarea pârâtului Statul român la plata sumei de 500.000.000 lei, cu titlu de

daune morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că,

prin sentința penală nr. 1813 din 22 noiembrie 1958, fratele reclamantei, R.M.,

a fost condamnat la pedeapsa cu moartea și confiscarea totală a averii

personale pentru crimă de insurecție armată.

Prin decizia nr. 75 din 15 decembrie 1997, Curtea

Supremă de Justiție, completul de 9 judecători, a admis recursul în anulare

declarat de procurorul general împotriva sentinței de mai sus și a deciziei nr.

476 din 11 decembrie 1958 a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar, a casat cele

două hotărâri și a achitat, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe mai

mulți inculpați, printre care și fratele reclamantei, înlăturând pedeapsa

complementară a confiscării averii.

Potrivit dispozițiilor art. 504–505 C. proc. pen.,

după moartea persoanei îndreptățite, acțiunea pentru repararea pagubei poate fi

pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa, în termen de un

an de la data la care hotărârea de achitare a devenit definitivă.

Față de cele reținute, tribunalul a constatat că

acțiunea este introdusă cu depășirea termenului prevăzut de lege, de o persoană

care nu îndeplinea condițiile pentru a putea beneficia de despăgubiri.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins prin

decizia civilă nr. 418/A din 7 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia,

care, la fel ca instanța de fond, a constatat că reclamanta nu și-a demonstrat

calitatea procesuală și că acțiunea este tardiv introdusă.

Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de

lege, a declarat recurs reclamanta.

Fără a invoca vreunul din motivele de recurs

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., a arătat că cererea a fost introdusă în

termen, deoarece decizia Curții Supreme nu i-a fost comunicată. Mai arată că

și-a dovedit calitatea procesuală activă, deoarece prejudiciul moral cauzat prin

condamnarea și moartea fratelui a fost direct.

Motivele invocate permit încadrarea în dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și se va privi ca fondat, pentru cele ce se vor

arăta în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, introdusă la

data de 5 mai 2003, reclamanta a chemat în judecată Statul român, solicitând

obligarea acestuia la plata daunelor morale pentru prejudiciul cauzat prin

condamnarea și executarea fratelui, în vârstă de 28 de ani și pentru

sentimentul de persecuție continuă pe care l-a avut, ca soră a unui condamnat

politic.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile

Codului Civil.

Aceasta a fost susținerea constantă a reclamantei

care și în cererea de declarare a apelului a susținut că nu și-a întemeiat pretențiile

pe dispozițiile Codului de procedură penală.

Cadrul procesual, în funcție de care instanțele sunt

chemate să stabilească situația de fapt și să aplice regulile de drept, este

stabilit întotdeauna de reclamant, instanțele neputând schimba subiectele,

obiectul sau cauza acțiunii civile, fără a încălca principiul disponibilității.

În cauză, în mod constant, reclamanta a susținut că

temeiul juridic al cererii sale se regăsește în dispozițiile Codului Civil.

Deși nu invocă un anumit text de lege, din conținutul cererii sale, rezultă că

dispozițiile aplicabile sunt art. 998–999 C. civ.

Așadar, în situația în care reclamantul prezintă în

termeni suficient de clari situația de fapt și pretenția concretă dedusă

judecății, dar omite să indice textul de lege pe care se întemeiază, este

datoria instanțelor să dea o încadrare juridică corectă cererii cu care au fost

sesizate.

Stabilind că în cauză sunt aplicabile dispozițiile

art. 504–505 C. proc. pen., împotriva susținerilor reclamantei care s-a întemeiat

pe dispozițiile Codului Civil, instanțele au încălcat principiul

disponibilității în procesul civil, pronunțând hotărâri nelegale.

Prin urmare, recursul declarat va fi admis, decizia

atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecarea apelului aceleiași

instanțe de apel.

Cu ocazia rejudecării, pentru soluționarea

excepțiilor tardivității și lipsei calității procesuale a reclamantei, se vor

avea în vedere regulile aplicabile în materia răspunderii civile delictuale.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta R.L. împotriva

deciziei civile nr. 418/A din 7 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia și

trimite cauza pentru rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2005.