ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6992/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Tribunalul Hunedoara, prin sentința

civilă nr. 434 din 18 iunie 2003, a respins ca neîntemeiată acțiunea

reclamantei R.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, pentru daune morale în sumă de 500 milioane lei.

Pentru a da această hotărâre, prima

instanță a reținut că reclamanta este sora lui R.M., care a fost condamnat prin

sentința penală nr. 1813/1958 de fostul Tribunal Militar al Regiunii a III-a

Cluj, la pedeapsa cu moartea și confiscarea totală a averii personale pentru

crima de insurecție armată.

Ulterior, prin decizia nr. 75 din 15

decembrie 1997 a Curții Supreme de Justiție s-a admis recursul în anulare, s-au

casat hotărârile din 1958 în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art.

10 lit. d) C. proc. pen., M.R. fiind achitat și înlăturându-se măsura

confiscării averii.

Apelul declarat de reclamanta R.L.

împotriva sentinței nr. 434/2003 a fost respins ca nefondat prin decizia nr.

418/A/2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

Decizia susamintită a fost atacată

cu recurs de reclamanta R.L., iar decizia nr. 5530 din 23 iunie 2005 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a

casat acea decizie, trimițându-se cauza spre rejudecarea apelului aceleiași

instanțe, cu motivarea că s-a încălcat principiul disponibilității în procesul

civil.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel

Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 28/A din 26 ianuarie 2006, a respins ca

nefondat apelul.

Instanța de apel a reținut că

reclamanta a arătat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 504-505 C.

proc. pen.

Astfel, s-a constatat că în mod

judicios instanța de fond a reținut neîndeplinirea condițiilor prevăzute de

art. 505 C. proc. pen., conform cărora acțiunea pentru recuperarea

prejudiciului poate fi pornită de persoana îndreptățită, iar după decesul

acesteia, continuată sau formulată de cei ce se aflau în întreținerea sa.

Or, reclamanta nu a depus dovezi din

care să rezulte o atare împrejurare, la data condamnării fratelui său ea având

24 de ani, fiind deci majoră și întreținându-se singură.

S-a mai reținut și că cererea este

tardivă, în contextul în care hotărârea de achitare o reprezintă decizia penală

nr. 75 din 15 decembrie 1997 a Curții Supreme de Justiție, completul de 9

judecători, acțiunea putând fi promovată cel mai târziu în termen de 1 an,

respectiv până la 15 decembrie 1998, ori ea a fost înregistrată la 5 mai 2003.

Această decizie a fost atacată cu

recurs de reclamantă, care a invocat, în esență, greșita interpretare și

aplicare a textelor legale, faptul că instanța i-a respins cererea prin care a

solicitat daune morale într-o sumă modestă, pentru un prejudiciu ce i-a fost

adus personal, printr-o eroare judiciară constatată.

Ea a arătat, cu privire la excepția

de tardivitate a formulării acțiunii, că hotărârea de achitare nu i-a fost

comunicată și nici nu a fost publicată.

În ceea ce privește lipsa calității

sale procesuale active, reclamanta a precizat că este unica moștenitoare a

fratelui său, el neavând alți urmași nici pe linie directă și nici colaterală.

Recursul urmează a fi respins ca

nefondat.

Cu toate că este corectă susținerea

reclamantei în ceea ce privește excepția de tardivitate, în sensul că greșit

instanța de apel a reținut tardivitatea introducerii acțiunii față de data hotărârii

de achitare, respectiv decizia nr. 75 din 15 decembrie 1997 a Curții Supreme de

Justiție, deoarece ea nu a fost parte în proces și nu s-a făcut dovada

comunicării ei, acesta nu este un motiv care să conducă la casarea deciziei

atacate, întrucât instanța de apel a analizat cauza și sub aspectul

îndreptățirii la daune morale.

Astfel, potrivit prevederilor art.

504 și art. 505 C. proc. pen., orice persoană care a fost condamnată definitiv

are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma

rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârșit fapta

imputată ori că acea faptă nu există și acțiunea pentru repararea pagubei poate

fi pornită de persoana îndreptățită potrivit art. 504, iar după moartea

acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în

întreținerea sa.

Așa cum în mod judicios a reținut

curtea de apel, ca și instanța de fond, reclamanta nu a produs dovezi din care

să rezulte că s-ar fi aflat în întreținerea fratelui său, la data condamnării

lui ea având 24 ani și se întreținerea singură, fiind majoră.

Astfel, nu sunt întrunite cerințele

prevăzute de textele de lege menționate.

În consecință, recursul se va

respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat ce

reclamanta R.L. împotriva deciziei nr. 28/A din 26 ianuarie 2006 pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 14 septembrie 2006.