Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.05.2005
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2880/2005

HOTĂRÂRE
13.05.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2880/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată reclamanta SC B.P. SA, sucursala Sălaj, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B.T. sucursala Sălaj și C. Sălaj întoarcerea executării silite, restabilirea situației anterioare și distribuirea prețului. În motivarea cererii a arătat că în baza sentinței civile nr. 11/1999, s-a pornit executarea silită împotriva sa iar, ulterior, prin decizia civilă nr. 207/2000 a Curții de Apel Cluj s-au anulat formele de executare silită. Prin sentința civilă nr. 419 din 5 februarie 2004, Judecătoria Zalău a respins cererea ca nefondată reținând că titlul executoriu ce face obiectul executării este în ființă.

În acest sens s-a avut în vedere sentința civilă nr. 11/1999, prin care s-a admis cererea creditoarei pârâte B.T. și s-a încuviințat vânzarea la licitație publică a bunurilor mobile aduse în gaj de debitoare, sentință menținută prin decizia civilă nr. 2795/2001 a Curții Supreme de Justiție, prin care s-a admis recursul, s-a casat decizia Curții de Apel Cluj și s-a respins apelul declarat de opozanta C. Sălaj, împotriva sentinței nr. 11/1999. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta și prin decizia civilă nr. 302 din 11 mai 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins apelul, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere obiectul acțiunii, dispozițiile art. 404 1 C. proc.

civ. și faptul că așa cum a reținut și instanța de fond, sentința civilă nr. 11/1999 a Tribunalului Sălaj, nu a fost desființată pentru a putea fi astfel incident textul de lege precizat. Reclamanta a făcut recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că instanța de apel nu a analizat motivele de apel care vizau nepronunțarea instanței de fond asupra ceea ce s-a cerut prin cererea introductivă, respectiv întoarcerea executării ca urmare a anulării formelor de executare, așa cum este reglementată de art. 404 1 teza a II a C. proc. civ. Recursul este fondat. Potrivit art. 404 1 C. proc. civ., în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare acesteia, art. 404 2 alin. (1)-(3) C. proc.

civ., prevăzând modalitatea și instanța competentă să se pronunțe asupra cererii. Reclamanta prin cererea introductivă a solicitat întoarcerea executării, repunerea în situația anterioară și distribuirea prețului realizată în baza sentinței civile nr. 11/1999, pentru că s-a desființat executarea silită, situație reglementată de teza a II-a a articolului 404 1 C. proc. civ., iar instanța de fond nu s-a pronunțat, după cum nici instanța de apel analizând apelul nu a cenzurat hotărârea în limitele devoluțiunii sub aspectul criticat, ceea ce echivalează cu o nepronunțare pe fond. Așa fiind, având în vedere dispozițiile art. 314 C. proc. civ., potrivit cărora Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite, în raport cu obiectul dedus judecății, coroborând dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., cu cele ale art. 297 C. proc. civ., pentru motivele de recurs găsite întemeiate și care se încadrează în art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa decizia și se va trimite cauza Curții de Apel pentru rejudecarea apelului.

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC B.P. SA, sucursala Sălaj, împotriva deciziei civile nr. 302 din 11 mai 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Casează decizia și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului reclamantei. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 mai 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-01-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 197/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la data de 16 iunie 2004, reclamanta SC U.P.I. SRL Bobota, în contradictoriu cu pârâta SC M.C. SRL Z
ÎCCJ 2005-05-27
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3237/2005
, care a criticat această hotărâre judecătorească sub aspectul că în mod greșit a fost stabilită competența în favoarea Tribunalului Cluj, secția civilă, deoarece urmăritorul este o societate comercială, aflată în reorganizare judiciară și
ÎCCJ 2006-02-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 422/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 2521/2004 la Tribunalul Sălaj, secția civilă, reclamanta SC N. SA, a chemat în judecată pârâta SC
ÎCCJ 2005-09-30
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4401/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 mai 2004 SC M.C. SRL, a solicitat încuviințarea executării silite prin oricare din formele de executare asupra bun
ÎCCJ 2008-06-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2342/2008
u, secția comercială și de contencios administrativ, (fila 43). Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este însă întemeiat și urmează a fi admis întrucât, cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă