ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 306/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 306/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 11 februarie 2004, Judecătoria Buftea a încuviințat executarea silită imobiliară la cererea formulată de creditoarea B.R.D. G.S.G. SA București, împotriva debitoarei SC P.T. SA. Apelul declarat de debitoare împotriva încheierii mai sus citate a fost respins prin decizia nr. 311 din 16 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Împotriva acestei decizii a declarat recurs aceeași debitoare. Din oficiu, Înalta Curte a invocat excepția de necompetență materială a acestei instanțe în soluționarea pricinii, în raport de prevederile Legii nr. 219/2005, privind aprobarea O.U.G.
nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă. Astfel, potrivit noilor reglementări intervenite prin adoptarea legii mai sus citate, prin care se aduc modificări Codului de procedură civilă, privind căile de atac și competența de soluționare a acestora în materia executării silite, norme imperative de imediată și strictă aplicare, Curtea constată că potrivit art. 2 pct. 3 C. proc. civ., tribunalul judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care potrivit noii legi nu mai sunt supuse apelului (în speță art. 373 1 C. proc. civ.). Față de cele ce preced, Curtea va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare a recursului, Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de debitoarea SC P.T. SA, împotriva deciziei nr. 311 din 16 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Casează decizia atacată și trimite cauza Tribunalului București, ca instanță de recurs. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.