ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5268/2005

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 343 din 1

aprilie 2003, Tribunalul București a admis acțiunea formulată de reclamanții G.E.

și H.S. și a obligat pârâta Primăria municipiului București, prin Primar

General să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie

imobilul situat în București.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că la dosar au fost depuse actele de vânzare-cumpărare

care dovedesc că imobilul revendicat a aparținut autorului reclamanților, G.A.T.,

precum și faptul că nu s-a făcut dovada că reclamanta H.S. ar fi renunțat la

succesiunea defunctului lor autor, așa cum prevăd dispozițiile Legii nr.

36/1995.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat apel pârâtul Municipiul București, prin Primar General criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 455 din 6

octombrie 2003, Curtea de Apel București a admis apelul și, în consecință, a

schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea reclamanților

ca neîntemeiată.

În considerentele hotărârii, instanța a reținut că

din probele administrate de reclamanți nu rezultă identitatea între imobilul-teren,

trecut în actele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 15727/1936 și nr.

15728/1936, situat în str. L, nr. 66 și imobilul revendicat de aceștia, situat

în str. L., nr. 38,

compus

din două apartamente și teren,

precum și faptul că reclamanții nu și-au dovedit nici calitatea lor de unici

succesori ai autorului T.G.

S-a mai reținut că reclamanții nu au

dovedit prin probele administrate titlul lor de proprietate asupra imobilului

revendicat și faptul că imobilul nu este în totalitate în posesia pârâtei.

Împotriva deciziei pronunțată de

instanța de apel a declarat recurs reclamantul G.E., întemeindu-și motivarea pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

În esență, recurentul a criticat

decizia sub aspectul faptului că în mod nejustificat instanța de apel nu a

coroborat actele de vânzare-cumpărare depuse la dosar cu celelalte probe

administrate în cauză care dovedeau că str. L., nr. 38 a purtat anterior nr.

66, 64 și respectiv 44.

S-a mai susținut că certificatul de

calitate de succesor, precum și declarația autentică dată la 23 iunie 2000 de

numitul A.T., dovedesc că reclamanții sunt unicii moștenitori ai autorului lor

decedat, imobilul revendicat fiind proprietatea acestuia.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce vor urma:

Reclamanții G.E. și H.S. au

revendicat prin acțiunea introductivă un imobil situat în București, str. L.

nr. 38, dobândit în proprietate de autorul lor comun G.A.T. prin actele de

vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 15727 din 8 mai 1936 și nr. 15728 din 8

mai 1936.

Din actele de vânzare-cumpărare

menționate anterior se reține că autorul reclamanților a dobândit dreptul de

proprietate asupra unui imobil (teren) situat în str. L., nr. 66 (fost 64, fost

44).

Instanța de apel a sesizat lipsa de

identitate dintre imobilul revendicat în acțiunea introductivă (situat în str. L.,

nr. 38) și imobilul trecut în actele de vânzare-cumpărare din anul 1936 (situat

în str. L., nr. 66), apreciind că raportul de expertiză întocmit de instanța de

fond nu poate fi reținut, chiar dacă a concluzionat în sensul identității între

imobile, întrucât expertul a avut acces doar parțial în apartamentul ocupat de

chiriași, nu și în cel ocupat în prezent de proprietari conform Legii nr.

112/1995.

În mod corect instanța de apel a

sesizat această lipsă de identitate între imobilul revendicat și cel dobândit

în proprietate de autorul reclamanților, limitându-se însă a soluționa cauza

doar pe această simplă constatare, fără a intra în cercetarea fondului

pricinii, cu alte cuvinte, fără a lămuri neconcordanțele pe care ea însăși le-a

avut în vedere.

Prin urmare, nefiind lămurită

situația de fapt cu privire la imobilul revendicat, se impune casarea deciziei pronunțată

de instanța de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță,

urmând ca aceasta să administreze orice probe necesare identificării imobilului

revendicat, inclusiv refacerea raportului de expertiză întocmit la instanța de

fond sau, eventual, să dispună efectuarea unei noi expertize care să aibă în

vedere toate elementele de identificare ale imobilului.

Având în vedere aceste considerente

și ținând seama de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 313 C.

proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantul G.E., se va casa

decizia Curții de Apel București și se va trimite cauza spre rejudecare la

aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de G.E. împotriva

deciziei nr. 455/A din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare Curții de apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2005.