ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3257/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 210 din 27 februarie 2001, pronunțată în dosarul nr. 3666/2000 al Tribunalului București, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul C.E.I. în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primarul General, V.V. și G.V., dispunându-se obligarea pârâților să îi lase reclamantului în deplină proprietate și pașnică posesie imobilul situat în București. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, cauza înregistrându-se pe rolul Curții de Apel București sub nr. 2415/2001. Prin încheierea din data de 7 septembrie 200, instanța a dispus suspendarea soluționării cauzei, conform art. 47 din Legea nr. 10/2001.

Totodată, pârâții V.V. și G.V. au formulat apel și împotriva încheierii din data de 6 noiembrie 2002, prin care li s-a respins cererea din 18 octombrie 2001 privind îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea din 5 septembrie 2000. Prin decizia nr. 169/A din 10 martie 2003, pronunțată în dosarul nr. 3310/2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții V.V. și G.V. împotriva încheierii din data de 6 noiembrie 2002. Împotriva acestei hotărâri, V.V. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 6 și 7 C. proc.civ., care a fost respinsă prin decizia nr. 2107 din 13 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. 2103/2003.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 116/2004, contestatorul V.V. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 169 din 19 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și a deciziei nr. 2107 din 13 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații G.V., C.E. și Municipiul București prin Primarul General. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 261 din 29 martie 2004, a respins ca nefondată contestația în anulare. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că nu sunt întrunite cerințele art. 317 și art. 318 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul, care susține că hotărârea atacată, prin care i s-a respins contestația în anulare, este dată cu încălcarea art. 320 C. proc.

civ. și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În esență, contestatorul arată că decizia civilă nr. 169 din 19 martie 2003, „tolerează și ascunde” nejudecarea de către judecătorul cauzei a cererii nr. 3666 din 18 octombrie 2001. Totodată, arată că, deși prin decizia civilă nr. 2107 din 13 octombrie 2003, s-a recunoscut admisibilitatea cererii de revizuire, aceasta a fost respinsă abuziv și dictatorial. Contestatorul mai învederează că din dosarul cauzei lipsesc dovezile privind îndreptățirea fostului proprietar C.E. la retrocedarea în natură a imobilului. Recursul va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Critica privitoare la greșita aplicare a dispozițiilor invocate de recurent, face posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., însă acest text nu este incident în cauză, deoarece prevederile art. 317, art. 318 C. proc. civ. au fost corect aplicate. Dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ. arată în mod expres și limitativ motivele pentru care hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare. Contestatorul, în dosarul nr. 116/2004 al Curții de Apel București, în care s-a pronunțat hotărârea atacată, a susținut că procedurile de judecare a apelului și a cererii de revizuire au fost viciate și nu întrunesc cerințele legii. Din actele dosarului, rezultă că recurentul a fost citat pentru ziua când s-a judecat apelul, respectiv cererea de revizuire, la adresa declarată din Str. P.N., București, dovezile de îndeplinire a procedurilor de citare, aflate la fila 52 a dosarului nr. 3310/2002 al Curții de Apel București, respectiv la fila 35 din dosarul nr. 2103/2003 al Curții de Apel București, fiind întocmite cu respectarea prevederile legale.

Drept urmare, în mod corect s-a reținut prin decizia atacată că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 317 C. proc. civ. Corect s-a reținut și faptul că, în sensul art. 318 C. proc. civ., noțiunea de greșeală materială presupune o greșeală de procedură esențială și nu greșeli de judecată. De altfel, dispozițiile art. 318 C. proc. civ. sunt inaplicabile, deoarece decizia civilă nr. 169/2003 atacată cu contestație în anulare, a fost pronunțată de Curtea de A pel București ca instanță de apel, iar revizuirea a privit această hotărâre, dată în apel. Celelalte critici formulate de recurent prin declarația de recurs și cererile ulterioare, vizând fondul litigiului și nu soluția respingerii contestației în anulare pentru neîndeplinirea cerințelor art. 317, art. 318 C. proc.

civ., nu fac posibilă încadrarea în prevederile art. 304 C. proc. civ. Pentru considerentele ce preced, se va respinge recursul declarat de contestator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de contestatorul V.C.V. împotriva deciziei civile nr. 261 din 29 martie 2004 a Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 21 aprilie 2005.