ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6061/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 19 aprilie 1999, reclamantul N.T. a chemat în judecată pe pârâtele SC P.T. SRL București și A. 1, solicitând obligarea primei pârâte la plata sumei de 5.000.000 dolari SUA și a celei de a doua pârâte la plata sumei de 45.000 dolari SUA. La data de 24 iunie 1999, reclamantul a renunțat la judecată față de pârâta A. 1. În motivarea cererii, astfel cum a fost restrânsă, s-a arătat că la data de 2 ianuarie 1998, pârâta SC P.T. SRL București a transmis plecarea doamnei M.M.U. în America de Sud și Antarctica, utilizând imagini filmate de reclamant cu ocazia expedițiilor acestuia la Polul Nord și în Groenlanda de Nord–Vest din anul 1995, fără acordul său, producându-i un prejudiciu de 50.000 dolari SUA.

Prin sentința civilă nr. 12324 din 23 septembrie 1999, Judecătoria sectorului 2 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Prin sentința nr. 823 din 30 iunie 2000, Tribunalul București, secția a III–a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului. Curtea de Apel București, secția a III–a civilă, prin decizia nr. 29/A din 22 ianuarie 2001, a admis apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis în parte cererea acestuia și a obligat-o pe pârâta SC P.T. SRL București să-i plătească reclamantului suma de 5.000 dolari SUA sau contravaloarea acestei sume la data executării hotărârii.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că filmul documentar realizat de reclamant cu prilejul expediției efectuată în anul 1995 la Polul Nord, ale cărui imagini au fost difuzate de pârâtă, este un film documentar științific ce are caracterul unei opere științifice audiovizuale, așa cum este ea definită de art. 64 din Legea nr. 8/1996, apreciind că pârâta a încălcat dispoziția art. 13 lit. h) din lege, deoarece a transmis publicului filmul, fără a avea acordul reclamantului, singurul care avea dreptul distinct și exclusiv de a autoriza difuzarea. Prin decizia nr. 2412 din 16 ianuarie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis recursul declarat de pârâta SC P.T. SRL București împotriva deciziei date în apel, pe care a casat-o, trimițând cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Curtea Supremă de Justiție a reținut că instanța de apel, în baza rolului activ, trebuia să dispună efectuarea unei expertize din care să rezulte în ce măsură imaginile filmate de reclamant și difuzate de pârâtă au caracterul de operă științifică în sensul prevederilor Legii nr. 8/1996. Cauza s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București sub nr. 2867/2002, instanța dispunând efectuarea expertizei de specialitate pentru stabilirea caracterului de operă științifică a imaginilor filmate de către reclamant la Polul Nord. Prin decizia nr. 493/A din 29 octombrie 2003, Curtea de Apel București, secția a III–a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul N.T. Gheorghe împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis acțiunea restrânsă a reclamantului, dispunând obligarea pârâtei să-i plătească acestuia suma de 10.000 dolari SUA cu titlu de despăgubiri.

Curtea a constatat imposibilitatea efectuării expertizei dispuse de instanța superioară, față de răspunsurile Biroului Local pentru Expertize Judiciare și al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, în sensul că nu dispune de experți în domeniu, precum și de adresa Institutului Național de expertize Criminalistice, prin care s-a comunicat instanței că stabilirea caracterului de operă științifică nu constituie obiectul expertizei și ca atare, nu este de competența acestui institut să desemneze experți în domeniu. Prin adresa din 20 octombrie 2003, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a comunicat instanței că în înțelesul art. 64 din Legea nr. 8/1996, imaginile filmate sunt asimilate operelor audiovizuale care constituie obiect al dreptului de autor, conform art. 7 lit. e) din lege.

În raport de probele administrate în dosar, instanța a reținut că pârâta a difuzat pe post imaginile filmate de reclamant fără consimțământul acestuia, că imaginile în litigiu reprezintă o operă audiovizuală în sensul art. 64 din Legea nr. 8/1996, reclamantul fiind singurul care poate consimți la utilizarea operei de către alții, conform art. 12 și 13 din lege. Totodată, instanța a reținut că folosirea de către pârâtă a acestor imagini, fără consimțământul reclamantului, îi creează acestuia un prejudiciu atât material cât și moral, stabilind cuantumul despăgubirilor în raport de valoarea științifică deosebită a imaginilor difuzate, de durata difuzării acestora de aproximativ un minut și în considerarea renumelui științific al reclamantului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Susține pârâta că materialul filmat este calificat de instanță drept operă științifică, fără însă a arăta în ce constă caracterul științific al respectivului material. Totodată, se învederează că în mod greșit instanța a apreciat că materialul filmat în discuție se încadrează în prevederile art. 64 din Legea nr. 8/1996, care trebuie interpretate prin raportare la articolele următoare ale legii. Pârâta mai arată că nu vede în ce mod ar fi fost afectat, prin difuzarea imaginilor în discuție, renumele științific al reclamantului și, deci, ce legătură a stabilit instanța între acesta și pretinsul prejudiciu.

Ulterior, invocând prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., pârâta a susținut că prin hotărârea atacată, Curtea de Apel București a obligat-o la plata unei sume mai mari decât cea la care fusese obligată prin hotărârea pronunțată inițial în cauză, atacată numai de aceasta cu recurs. Deși tardiv formulat, având în vedere prevederile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza și motivul de ordine publică invocat de pârâtă. Recursul va fi admis, în limitele care urmează. Contrar susținerilor pârâtei, instanța de apel a calificat imaginile filmate de reclamant ca operă audiovizuală în sensul art. 64 din Legea nr. 8/1996 și nu ca operă științifică.

Cât privește susținerea potrivit căreia în mod greșit instanța ar fi reținut că imaginile se încadrează în prevederile art. 64 din Legea nr. 8/1996, care contrazice prima susținere a pârâtei, este de observat că instanța de apel, reținând caracterul de operă audiovizuală a imaginilor filmate de reclamant, a apreciat în mod corect că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 12 și art. 13 din lege, care prevăd drepturile patrimoniale ale autorului, inclusiv acela de a consimți la utilizarea operei de către alții și de transmitere a operei prin fir, prin cablu, prin fibră optică, prin orice alt procedeu. Or, așa cum a reținut instanța de apel, folosirea de către pârâtă a imaginilor fără consimțământul reclamantului, i-a creat acestuia un prejudiciu moral și material.

Drept urmare, criticile potrivit cărora materialul filmat de reclamant nu beneficiază de protecția Legii nr. 8/1996, se vădesc nefondate. Deși pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., critica privind înrăutățirea situației în propria cale de atac se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 din același cod, fiind de altfel întemeiată. Prin decizia nr. 29 A din 22 ianuarie 2001, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul N.T. împotriva sentinței nr. 823 din 30 iunie 2000 a Tribunalului București, secția a III–a civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis în parte cererea sa, obligând-o pe pârâta SC P.T. SRL București să-i plătească reclamantului suma de 5000 dolari SUA sau contravaloarea acestei sume la data executării hotărârii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs numai pârâta, ce a fost admis prin decizia nr. 2412/2001 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, care a casat hotărârea, trimițând cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Rejudecând apelul, Curtea de Apel București, secția a III–a civilă, prin decizia nr. 493 A din 29 octombrie 2003, a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 823/2001 a Tribunalului București, secția a III–a civilă, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis acțiunea reclamantului, dispunând obligarea pârâtei să-i plătească acestuia suma de 10.000 lei dolari SUA. Din cele de mai sus rezultă că, urmare a admiterii recursului declarat numai de SC P.T.

SRL București, cu prilejul rejudecării apelului, curtea de apel a obligat-o pe aceasta să achite reclamantului o sumă mai mare decât cea stabilită prin hotărârea casată. Cum principiul non reformatio in pejus potrivit căruia părții nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată vizează nu numai soluționarea propriu-zisă a căii de atac ci și faza rejudecării fondului după casare, pentru considerentele mai înainte arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 5.000 dolari SUA, cu titlu de despăgubiri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta SC P.T. SRL împotriva deciziei civile nr. 493/A din 29 octombrie 2003 a Curții de Apel București. Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că obligă pârâta SC P.T. SRL să plătească reclamantului N.T.G. suma de 5.000 dolari SUA, cu titlu de despăgubiri. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2005.