ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6061/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 19 aprilie 1999,

reclamantul N.T. a chemat în judecată pe pârâtele SC P.T. SRL București și A. 1,

solicitând obligarea primei pârâte la plata sumei de 5.000.000 dolari SUA și a

celei de a doua pârâte la plata sumei de 45.000 dolari SUA.

La data de 24 iunie 1999,

reclamantul a renunțat la judecată față de pârâta A. 1.

În motivarea cererii, astfel cum a

fost restrânsă, s-a arătat că la data de 2 ianuarie 1998, pârâta SC P.T. SRL

București a transmis plecarea doamnei M.M.U. în America de Sud și Antarctica,

utilizând imagini filmate de reclamant cu ocazia expedițiilor acestuia la Polul

Nord și în Groenlanda de Nord–Vest din anul 1995, fără acordul său,

producându-i un prejudiciu de 50.000 dolari SUA.

Prin sentința civilă nr. 12324 din

23 septembrie 1999, Judecătoria sectorului 2 București a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința nr. 823 din 30 iunie

2000, Tribunalul București, secția a III–a civilă, a respins ca neîntemeiată

cererea reclamantului.

Curtea de Apel București, secția a

III–a civilă, prin decizia nr. 29/A din 22 ianuarie 2001, a admis apelul

declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe, pe care a schimbat-o

în tot, în sensul că a admis în parte cererea acestuia și a obligat-o pe pârâta

SC P.T. SRL București să-i plătească reclamantului suma de 5.000 dolari SUA sau

contravaloarea acestei sume la data executării hotărârii.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că filmul documentar realizat de reclamant cu

prilejul expediției efectuată în anul 1995 la Polul Nord, ale cărui imagini au

fost difuzate de pârâtă, este un film documentar științific ce are caracterul

unei opere științifice audiovizuale, așa cum este ea definită de art. 64 din

Legea nr. 8/1996, apreciind că pârâta a încălcat dispoziția art. 13 lit. h) din

lege, deoarece a transmis publicului filmul, fără a avea acordul reclamantului,

singurul care avea dreptul distinct și exclusiv de a autoriza difuzarea.

Prin decizia nr. 2412 din 16

ianuarie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis recursul

declarat de pârâta SC P.T. SRL București împotriva deciziei date în apel, pe

care a casat-o, trimițând cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Curtea Supremă de Justiție a reținut

că instanța de apel, în baza rolului activ, trebuia să dispună efectuarea unei

expertize din care să rezulte în ce măsură imaginile filmate de reclamant și

difuzate de pârâtă au caracterul de operă științifică în sensul prevederilor

Legii nr. 8/1996.

Cauza s-a înregistrat pe rolul

Curții de Apel București sub nr. 2867/2002, instanța dispunând efectuarea

expertizei de specialitate pentru stabilirea caracterului de operă științifică

a imaginilor filmate de către reclamant la Polul Nord.

Prin decizia nr. 493/A din 29

octombrie 2003, Curtea de Apel București, secția a III–a civilă, a admis apelul

declarat de reclamantul N.T. Gheorghe împotriva sentinței tribunalului, pe care

a schimbat-o în tot, în sensul că a admis acțiunea restrânsă a reclamantului,

dispunând obligarea pârâtei să-i plătească acestuia suma de 10.000 dolari SUA

cu titlu de despăgubiri.

Curtea a constatat imposibilitatea

efectuării expertizei dispuse de instanța superioară, față de răspunsurile

Biroului Local pentru Expertize Judiciare și al Oficiului Român pentru

Drepturile de Autor, în sensul că nu dispune de experți în domeniu, precum și

de adresa Institutului Național de expertize Criminalistice, prin care s-a

comunicat instanței că stabilirea caracterului de operă științifică nu

constituie obiectul expertizei și ca atare, nu este de competența acestui

institut să desemneze experți în domeniu.

Prin adresa din 20 octombrie 2003, Oficiul

Român pentru Drepturile de Autor a comunicat instanței că în înțelesul art. 64

din Legea nr. 8/1996, imaginile filmate sunt asimilate operelor audiovizuale

care constituie obiect al dreptului de autor, conform art. 7 lit. e) din lege.

În raport de probele administrate în

dosar, instanța a reținut că pârâta a difuzat pe post imaginile filmate de

reclamant fără consimțământul acestuia, că imaginile în litigiu reprezintă o

operă audiovizuală în sensul art. 64 din Legea nr. 8/1996, reclamantul fiind

singurul care poate consimți la utilizarea operei de către alții, conform art.

12 și 13 din lege.

Totodată, instanța a reținut că

folosirea de către pârâtă a acestor imagini, fără consimțământul reclamantului,

îi creează acestuia un prejudiciu atât material cât și moral, stabilind

cuantumul despăgubirilor în raport de valoarea științifică deosebită a

imaginilor difuzate, de durata difuzării acestora de aproximativ un minut și în

considerarea renumelui științific al reclamantului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susține pârâta că materialul filmat

este calificat de instanță drept operă științifică, fără însă a arăta în ce

constă caracterul științific al respectivului material.

Totodată, se învederează că în mod

greșit instanța a apreciat că materialul filmat în discuție se încadrează în

prevederile art. 64 din Legea nr. 8/1996, care trebuie interpretate prin

raportare la articolele următoare ale legii.

Pârâta mai arată că nu vede în ce

mod ar fi fost afectat, prin difuzarea imaginilor în discuție, renumele

științific al reclamantului și, deci, ce legătură a stabilit instanța între

acesta și pretinsul prejudiciu.

Ulterior, invocând prevederile art.

304 pct. 6 C. proc. civ., pârâta a susținut că prin hotărârea atacată, Curtea

de Apel București a obligat-o la plata unei sume mai mari decât cea la care

fusese obligată prin hotărârea pronunțată inițial în cauză, atacată numai de

aceasta cu recurs.

Deși tardiv formulat, având în

vedere prevederile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza și

motivul de ordine publică invocat de pârâtă.

Recursul va fi admis, în limitele

care urmează.

Contrar susținerilor pârâtei,

instanța de apel a calificat imaginile filmate de reclamant ca operă

audiovizuală în sensul art. 64 din Legea nr. 8/1996 și nu ca operă științifică.

Cât privește susținerea potrivit căreia

în mod greșit instanța ar fi reținut că imaginile se încadrează în prevederile

art. 64 din Legea nr. 8/1996, care contrazice prima susținere a pârâtei, este

de observat că instanța de apel, reținând caracterul de operă audiovizuală a

imaginilor filmate de reclamant, a apreciat în mod corect că în cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 12 și art. 13 din lege, care prevăd drepturile

patrimoniale ale autorului, inclusiv acela de a consimți la utilizarea operei

de către alții și de transmitere a operei prin fir, prin cablu, prin fibră

optică, prin orice alt procedeu.

Or, așa cum a reținut instanța de

apel, folosirea de către pârâtă a imaginilor fără consimțământul reclamantului,

i-a creat acestuia un prejudiciu moral și material.

Drept urmare, criticile potrivit

cărora materialul filmat de reclamant nu beneficiază de protecția Legii nr. 8/1996,

se vădesc nefondate.

Deși pârâta a invocat prevederile

art. 304 pct. 6 C. proc. civ., critica privind înrăutățirea situației în propria

cale de atac se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 din același cod,

fiind de altfel întemeiată.

Prin decizia nr. 29 A din 22

ianuarie 2001, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul

declarat de reclamantul N.T. împotriva sentinței nr. 823 din 30 iunie 2000 a

Tribunalului București, secția a III–a civilă, pe care a schimbat-o în tot, în

sensul că a admis în parte cererea sa, obligând-o pe pârâta SC P.T. SRL

București să-i plătească reclamantului suma de 5000 dolari SUA sau

contravaloarea acestei sume la data executării hotărârii.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs numai pârâta, ce a fost admis prin decizia nr. 2412/2001 a Curții

Supreme de Justiție, secția civilă, care a casat hotărârea, trimițând cauza

aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Rejudecând apelul, Curtea de Apel

București, secția a III–a civilă, prin decizia nr. 493 A din 29 octombrie 2003,

a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 823/2001 a

Tribunalului București, secția a III–a civilă, pe care a schimbat-o în tot în

sensul că a admis acțiunea reclamantului, dispunând obligarea pârâtei să-i

plătească acestuia suma de 10.000 lei dolari SUA.

Din cele de mai sus rezultă că,

urmare a admiterii recursului declarat numai de SC P.T. SRL București, cu

prilejul rejudecării apelului, curtea de apel a obligat-o pe aceasta să achite

reclamantului o sumă mai mare decât cea stabilită prin hotărârea casată.

Cum principiul

non reformatio in

pejus

potrivit căruia părții nu i se poate crea în propria cale de atac o

situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată vizează nu numai

soluționarea propriu-zisă a căii de atac ci și faza rejudecării fondului după

casare, pentru considerentele mai înainte arătate, Înalta Curte va admite

recursul declarat de pârâtă, va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul

că va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 5.000 dolari SUA, cu

titlu de despăgubiri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

SC P.T. SRL împotriva deciziei civile nr. 493/A din 29 octombrie 2003 a Curții

de Apel București.

Modifică în parte hotărârea atacată,

în sensul că obligă pârâta SC P.T. SRL să plătească reclamantului N.T.G. suma

de 5.000 dolari SUA, cu titlu de despăgubiri.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2005.