ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5916/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor de la dosar, constata următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19

noiembrie 2001, reclamantul G.M. a chemat în judecată SC B.I.E. SRL solicitând ca

instanța să o oblige a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie

terenul în suprafață de 453 mp din București, fostă parcela 138.

În motivarea cererii, reclamantul

arată că după mai multe succesiuni deschise rând pe rând, a rămas unicul

moștenitor al tatălui său G.N.G., care a cumpărat terenul în litigiu prin

contractul autentificat sub numărul 16489/1932 intabulat în C.F. sub nr. 5097/1940.

La 22 ianuarie 2003, reclamantul a

acționat în judecată și municipiul București prin Primarul Genera, pentru ca

hotărârea să-i fie opozabilă, deoarece din adresa Direcției Patrimoniului și

Evidența Proprietății, imobilul figura în proprietatea statului, fiind preluat

de acesta fără titlu.

În cuprinsul cererii, reclamantul a

arătat că în temeiul Legii nr. 10/2001 a notificat Primăriei Municipiului

București restituirea terenului preluat de stat abuziv.

Prin sentința nr. 1140 din 8 iulie 2002, Tribunalul București, secția a

IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului G.M. iar pe fond a respins acțiunea în revendicare formulată de

acesta împotriva SC B.I.E. SRL și a municipiului București prin Primarul

General.

În considerentele menționatei sentințe, instanța a reținut că

reclamantul nu și-a probat calitatea de proprietar al terenului revendicat,

deoarece parcela 138 din actul de vânzare cumpărare al autorului său nu este

una și aceeași cu terenul revendicat din București. Dimpotrivă, din adresa nr. 15009

din 6 decembrie 2001 Direcția Impozite și Taxe a sectorului 1 București, reiese

că terenul din strada F. care figurează în actul de vânzare cumpărare al

autorului reclamantului, în suprafață de 430 mp, a fost transformat în parc.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 32 din

30 ianuarie 2003- a respins ca nefondat apelul declarat de G.M., concluzionând

că tribunalul a admis eronat excepția lipsei legitimării procesuale active a

reclamantului, motivat de faptul că acesta nu și-a probat dreptul de

proprietate asupra terenului revendicat.

Așa cum a rezultat din adresa nr. 4717 din 7 iunie 2001 a Primăriei municipiului

București, terenul revendicat figura conform evidențelor existente la nivelul

anului 1986 în proprietatea statului, iar reclamantul nu a probat retrocedarea

terenului prin hotărâre judecătorească ori prin procedura administrativă

prevăzută de Legea nr. 10/2001. De altfel, chiar reclamantul a precizat în

acțiunea completatoare că s-a adresat Primăriei municipiului București în

temeiul Legii nr. 10/2001 prin notificarea nr. 995/2001, înregistrată sub

numărul 10840 din 8 octombrie 2001, procedură care nu a fost finalizată.

Instanța de apel a mai reținut că reclamantul nu a probat că terenul

revendicat, situat în strada F., București este unul și același cu acela din

București, deținut în proprietate de societatea pârâtă.

În recursul declarat, împotriva deciziei nr. 32 din 30 ianuarie 2003 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, G.M. invocă nulitățile

prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. sub următoarele

aspecte:

- instanțele au interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând atât

natura cât și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, întrucât

chiar dacă nu ar fi existat identitate între terenul revendicat și cel deținut

de societatea pârâtă, respingerea acțiunii trebuia să se facă pentru eventuala

lipsă a calității pasive a pârâtei și nu pentru lipsa legitimării active,

astfel încât din acest punct de vedere hotărârile atacate cuprind motive

străine de natura pricinii.

- suprafețele și vecinătățile terenului revendicat sunt identice cu

acelea din originalul contractului de vânzare cumpărare al lui G.N.G.,

autentificat sub numărul 16489/1932, cu planurile iar adresa terenului

menționată în act, concordă cu modificările adreselor poștale intervenite pe

parcursul anilor.

- dreptul de proprietate asupra terenului litigios nu figura în

patrimoniul lui D.G., iar sentința nr. 134 din 22 ianuarie 1996 Judecătoriei

sector 1 prin care se pretinde că acesta ar fi revendicat terenul nu-i este opozabilă

reclamantului, deoarece nu se sprijină pe o pretinsă transmisiune a

proprietății.

- Hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și stranie de natura

pricinii, atâta vreme cât instanța de apel consideră că reclamantul nu și-a

probat dreptul de proprietate, raportându-se la o adresă a Primăriei

Municipiului București, Direcția Patrimoniului și Evidența Proprietății, deși

prin completarea cererii de chemare în judecată a fost revendicat terenul și de

la Municipiului București, care nu a probat trecerea legală a terenului în

proprietatea sa.

La dosar exista suficiente acte, respectiv contractul de vânzare

cumpărare autentificat la nr. 16489/1932 și procesul verbal din 20 februarie

1948 privitor la terenul de 1344,75 mp din strada I.T., care atestă dreptul de

proprietate al autorilor reclamantului și al acestuia din urmă asupra terenului

revendicat din strada T., unul și același cu adresa poștală C.D. pe care terenul

l-a avut până în 1997.

Instanța a înfrânt și principiul prevăzut de art.129 C. proc. civ. deoarece

nu a administrat proba cu expertiză topo pentru stabilirea identității dintre

terenul pentru care reclamantul deține titlul de proprietate și acela predat de

societatea pârâtă, posesie care nu este fondată pe un titlu valabil.

Recursul este nefondat.

Corect instanța de fond și apoi aceea de apel au reținut lipsa calității

procedurale active a reclamantului, deoarece acesta nu și-a probat calitatea de

unic moștenitor al titularului contractului de vânzare cumpărare autentificat

sub nr. 16489/1992. Declarația dată în fața unui notar din Austria în sensul că

ar fi unicul moștenitor al autorului său G.N.G., nu poate fi asimilată cu un

certificat de moștenitor care să-l legitimeze procesual. La aceasta se adaugă

și faptul că reclamantul nu și-a probat titlul de proprietate. Atât prin

acțiunea completatoare cât și prin adresa nr. 4714 din 7 iunie 2001 a Primăriei

municipiului București, Direcția Patrimoniului și Evidența Proprietății, se

menționează că terenul revendicat figura în evidențele de la nivelul anului

1986 în proprietatea statului. Reclamantul nu a probat revendicarea acestui

teren de la stat, iar procedura administrativă de care acesta a uzat în temeiul

Legii nr. 10/2001 nu a fost finalizată, așa cum chiar reclamantul recunoaște

prin acțiunea completatoare.

Reclamantul nu a probat identitatea obiectului material, respectiv că

terenul revendicat este acela al cărui proprietar este SC B.I.E. SRL în temeiul

contractului de vânzare cumpărare, autentificat la nr. 2367 din 17 august 1999

și intabulat în C.F. conform încheierii nr. 1140 din 24 august 1999 a Judecătoriei

sectorului 1 București.

Toate aceste aspecte concură la concluzia la care instanțele au ajuns,

aceea a lipsei legitimării procesuale active a reclamantului, datorită lipsei

titlului de proprietate și a lipsei de identitate a obiectului material

revendicat.

De altfel, terenul revendicat figurând în evidențele anului 1986,

proprietate de stat și reclamantul neobținând încă retrocedarea acestuia, din

care motiv a și recurs la procedura administrativă instituită de Legea nr. 10/2001,

procedura care încă nu s-a finalizat, el nu are încă un titlu de proprietate pe

care instanța să fie în măsură a-l compara cu acela al societății pârâte.

Pe de altă parte, vecinătățile terenului menționate de reclamant în

motive de recurs nu sunt probate cu planul terenului anexă la contractul de

vânzare cumpărare autentificat sub nr. 16489/1932, pentru a putea fi comparat

cu planul proprietății societății pârâte.

Este adevărat, așa cum rezultă din conținutul adresei nr. 2307/2004, a

Primăriei municipiului București, Direcția Patrimoniului și Evidența

Proprietății că strada F. identificată cu parcela 138 „Parcul Principele Carol”

a purtat această denumire la nivelul anului 1943 și ca ulterior în anul 1948

și-a schimbat adresa poștală în C.D., după care în anul 1997 i-a fost atribuită

adresa de strada T. Aceasta nu probează hotărâtor că terenul revendicat de

reclamant și menționat în contractul de vânzare cumpărare autentificat la nr. 16489/1932

mai exista în patrimoniul lui G.N.G. la data deschiderii succesiunii pentru al

transmite succesorilor și al legitima astfel pe reclamant în calitate de

proprietar. Procesul verbal de impunere a lui G.N.G. din 20 februarie 1948 al Secției

Financiare sector 1 București, evidențiază că din terenurile deținute de acesta

în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 16489/1932 rămăsese doar o

suprafață de 1344,75 mp, compusă din parcela 165, 164 și 139. Prin contractele

autentice nr. 11927/1939 și nr.26541/1961 acesta înstrăinase suprafața de 453

mp aferentă parcelei 138 revendicată de reclamantul G.M. și parcela 163 cu suprafața

de 371,15 mp.

Vânzarea parcelei nr. 138 poate explica și dispozițiunile sentinței nr.

9138/1996 a Judecătoriei sectorului 1 București, în temeiul căreia D.G. a fost

repus în dreptul de proprietate asupra terenului din C.D., vândut apoi succesiv

și aflat în prezent în posesia societății pârâte. În baza contractului de

vânzare cumpărare, autentificat sub numărul nr. 2367 din 17 august 1999 de BNP S.M.P.

Nejustificat se susține în motivarea recursului încălcarea dispozițiilor

art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., referitoare la neexaminarea

legalității titlului societății pârâte, în afara faptului că instanța de fond

nu a fost investită cu un atare capăt de cerere, soluționarea cauzei pe

excepțiile de fond mai sus arătate, făcea de prisos o atare examinare.

Expertiza topo a fost corect respinsă, de vreme ce reclamantul G.M. nu

și-a probat legitimarea procesuală, cauza fiind soluționată pe această

excepție.

Pentru cele de mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ.,

recursul se privește ca nefondat și va fi respins.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. reclamantul G.M. va fi obligat la

30.000.000 lei cheltuieli de judecată, solicitate și probate cu chitanța

1974275, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.M. împotriva

deciziei civile nr. 32 din 30 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Obligă recurentul G.M. la 30 milioane cheltuieli de judecată față de

intimata SC B.I.E. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iulie 2005.