Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.12.2005
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7060/2005

HOTĂRÂRE
14.12.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7060/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 62/ F din 11 octombrie 2005, Curtea de Apel Pitești a respins, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petiționarul D.C., împotriva rezoluției nr. 11/P/2005 din 5 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la 200 lei cheltuieli judiciare. S-a reținut că, la data de 5 decembrie 2003, petentul D.C. a formulat plângere penală împotriva primarului orașului Pitești, T.P., pentru săvârșirea de către acesta a infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., constând în retragerea în mod abuziv, în anul 2000, a autorizației de funcționare a asociației familiale pe care o deținea.

Cercetarea penală în cauza penală nr. 4052/P/2003 înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești a fost efectuată de intimatul R.S., subcomisar în cadrul Poliției municipiului Pitești. Propunerea acestuia ca în cauză să nu se înceapă urmărirea penală față de P.T., pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., a fost verificată și confirmată de procurorul R.N.O. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești care, prin rezoluția nr. 4052/P/2003 din 5 februarie 2004, a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor întrucât primăria poate dispune cu privire la terenurile proprietate publică, astfel că suspendarea tuturor activităților de comerț stradal desfășurate într-un astfel de loc este legală.

Plângerea formulată de persoana vătămată D.C. împotriva rezoluției de neurmărire penală a fost respinsă de judecătorul A.G. prin sentința penală nr. 2165 din 13 octombrie 2004, dispusă în dosarul 4943/2004 al Judecătoriei Pitești. Împotriva celor trei intimați, R.S., R.N.O. și A.G., petentul D.C. a formulat plângere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de încredere contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen., și favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. Prin rezoluția nr. 11/P/2005 din 5 aprilie 2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei trei făptuitori pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen.

Plângerea formulată de petent împotriva acestei soluții penale, potrivit dispozițiilor art. 275art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești prin rezoluția nr. 939/15 iunie 2005. Instanța de fond, investită potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., cu plângerea petiționarului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, a apreciat ca legală și temeinică soluția dispusă de procuror. Curtea de Apel Pitești a constatat că intimații și-au îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, potrivit dispozițiilor legale în materie, neexistând dovezi de săvârșire a faptelor penale sesizate.

Petiționarul D.C. a declarat recurs în termen legal împotriva hotărârii instanței de fond, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței penale atacate și tragerea la răspundere penală a făptuitorilor pentru infracțiunile săvârșite. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat. Instanța de fond a verificat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constatând în mod just că aceasta este legală și temeinică. Făptuitorii, în calitatea pe care au avut-o de subcomisar de poliție, procuror și judecător, au instrumentat și soluționat cauza penală cu care au fost investiți potrivit dispozițiilor legale, îndeplinindu-și corect toate atribuțiile de serviciu și fără a vătăma interesele legale ale vreunei persoane.

Prin modul în care au aplicat dispozițiile Codului penal și Codului de procedură penală privind administrarea și interpretarea materialului probator în cauză, făptuitorii au urmărit numai respectarea legii, iar nu favorizarea vreunei părți în rezolvarea cauzei. Așa fiind, și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat. Recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.C. împotriva sentinței penale nr. 62/ F din 11 octombrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția penală. Obligă petiționarul la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 decembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-01-13
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 235/2005
exercitarea atribuțiilor ce decurg din funcțiile publice a încălcat cu bună știință toate probele administrate în cauză, pronunțând o decizie abuzivă și nelegală. Curtea de Apel Pitești, prin sentința penală nr. 100/ F din 2 noiembrie 2004,
ÎCCJ 2005-09-30
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7426/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 29 octombrie 2002 S.G.D. a chemat în judecată pe S.N.P. P. SA, sucursala P.C. Pitești, și S.N.P.P. SA cerând obligarea pârâților să-i restituie
ÎCCJ 2003-08-14
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3279/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2 din 27 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală, a fost respinsă plângerea formulată de C.R. împotriva rezol
ÎCCJ 2005-01-05
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6613/2005
Examinând recursul de față, constată: Prin sentința penală nr. 48/ F din 23 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționarul P.I., împotriva rezoluției din 29 decembrie 2004 e
ÎCCJ 2006-02-06
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 767/2006
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 65/ F din 20 octombrie 2005, Curtea de Apel Pitești, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de L.A., L.L. și F.E.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă