ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6379/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6379/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 30 din 4 aprilie 2005 a Curții de Apel Craiova a respins plângerea formulată de petentul S.E.C. împotriva rezoluției nr. 4589/II/2 din 4 octombrie 2004 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, menținând soluția din rezoluția atacată. S-a constatat că prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, secția urmărire penală, nr. 292/ P din 14 septembrie 2004, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.I., comisar de poliție, șeful Biroului de Poliție Bechet și N.N., agent șef de poliție, șeful Postului de Poliție Daneți pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen., neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen., și favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.
S-a reținut, în fapt, că petiționarul a formulat plângere penală prin care a sesizat că intimații D.I. și N.N. alături de ceilalți lucrători de poliție din cadrul Biroului de Poliție Bechet și Postului de Poliție Daneți, persoane pe care nu le-a indicat, în mod abuziv nu au efectuat cercetări împotriva unor făptuitori pe care petiționarul i-a indicat ca fiind autorii unor fapte de natură penală, favorizându-i astfel pe aceștia. Din actele premergătoare care s-au efectuat în cauză s-a reținut că petiționarul S.E.C. are în proprietate pe raza comunei Daneți, o casă și un teren agricol și a formulat mai multe plângeri adresate Postului de poliție Daneți, cât și I.P.J. Dolj și Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova referitoare la săvârșirea unor fapte de furt, distrugere de bunuri și acte de violență îndreptate împotriva sa.
Se menționează în considerentele rezoluției de neîncepere a urmăririi penale că în urma verificărilor efectuate a rezultat că în toate cauzele sesizate de petent s-au efectuat cercetări, dosarele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunerile corespunzătoare, existând însă și cazuri în care nu au fost identificați autorii, fiind înregistrate la A.N. S-a mai reținut că o parte din sesizările făcute de petent se referă la fapte imaginare sau care au mai fost soluționate. Față de aceste considerente, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați (ofițeri și subofițeri de poliție) sub aspectul infracțiunilor imputate.
Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere petiționarul solicitând infirmarea acesteia și continuarea cercetărilor, iar prin rezoluția nr. 4589 din 4 octombrie 2004 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a respins ca neîntemeiată plângerea petentului, apreciind că nu se impune infirmarea rezoluției atacate. Petiționarul a formulat plângere în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., pe care Curtea de Apel Craiova a respins-o, ca neîntemeiată, constatându-se că în cauză nu există indicii că intimații ar fi săvârșit vreuna din infracțiunile menționate în plângere, astfel că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică.
Hotărârea Curții de Apel Craiova a fost atacată cu recurs de petiționar care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie și deși a solicitat și i-au fost acordate mai multe termene de judecată pentru a fi prezent în instanță, acesta nu s-a prezentat și nu a formulat motive de recurs. Înalta Curte, examinând din oficiu hotărârea atacată, respectiv actele și lucrările de la dosar, în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că hotărârea primei instanțe prin care s-a respins plângerea formulată de petiționar este corectă, neexistând temeiuri pentru casarea acesteia. Astfel, din actele existente la dosar rezultă că plângerile și sesizările formulate de petiționar și depuse la Postul de poliție al comunei Daneți au fost soluționate, unele chiar de către intimatul N.N., ca de altfel și cele depuse la Biroul de Poliție Bechet, iar modul de soluționare a fost comunicat în condițiile legii, petiționarului.
Ca atare, în mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus prin rezoluția atacată neînceperea urmăririi penale față de intimați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, neglijență în serviciu și favorizarea infractorului, cu motivarea că nu există elemente care să contureze comiterea vreunei fapte penale, iar prima instanță a menținut această rezoluție. Pentru aceste considerente recursul declarat de petiționar apare ca nefondat, astfel că Înalta Curte îl va respinge, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul S.E.C. împotriva sentinței penale nr. 30 din 4 aprilie 2005 a Curții de Apel Craiova. Obligă petiționarul la plata sumei de 60 lei (600.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 noiembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.