ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7348/2005

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 20 februarie 2004, reclamanții V.C. și C.V. l-au chemat în judecată pe pârâtul B.N., pentru ca prin sentința ce instanța o va pronunța să se constate „inexistența dreptului pârâtului de a cere restituirea de către reclamanți a unui împrumut de 7.410 dolari SUA și constatarea nulității absolute a convenției din 15 iulie 1996, pentru lipsa totală a consimțământului reclamantului”. În drept au fost invocate dispozițiile art. 111 C. proc. civ., art. 948, art. 953 și urm. C. civ. Prin sentința civilă nr. 2014 din 19 martie 2004, Judecătoria sectorului 2 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

Astfel, a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată de pârâtul B.N., apreciind că domiciliul acestuia se află pe raza teritorială a sectorului 3 București și că sunt incidente prevederile art. 5 C. proc. civ., potrivit cu care „cererea se face la instanța domiciliului pârâtului”. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București sub nr. 5717/2004, iar prin sentința civilă nr. 7688 pronunțată la 6 octombrie 2004 a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea și obligați reclamanții la 8.000.000 lei, cheltuieli de judecată către pârâtul B.N. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții V.C. și C.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 514 de la 25 martie 2005, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București.

Pentru a se dezinvesti, a reținut în considerentele deciziei, că hotărârea instanței de fond nu este susceptibilă de apel, ci de recurs, iar acesta trebuie soluționat în temeiul art. 299 alin. (3) C. proc. civ. de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea de fond. Înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 1821/2005, la rându-i, și această instanță și-a declinat competența materială, prin decizia nr. 1094/R de la 20 iunie 2005. Pentru a decide astfel asupra dezinvestirii sale, tribunalul a apreciat că sentința judecătoriei este susceptibilă de apel, nefiind incidente în cauza dedusă judecății, prevederile art. 282 1 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 195/2004, dar instanța competentă a soluționa apelul este Curtea de Apel București și constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel învestită, pe calea regulatorului de competență, Înalta Curte va stabili în favoarea Tribunalului București competența soluționării apelului pentru considerentele ce succed. Judecătoria, în primă instanță a fost învestită de către reclamanți la data de 20 februarie 2004 cu soluționarea unei acțiuni prin care s-a solicitat a se constata: inexistența dreptului pârâtului de a cere restituirea unui împrumut de 7.410 dolari SUA și nulitatea absolută pentru lipsa consimțământului a convenției intervenită între părți la 15 iulie 1996. Este de precizat că operațiunea de calificare a cererii de chemare în judecată, în privința obiectului și a cauzei juridice revine reclamantului și că, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”, cu respectarea principiului disponibilității ce caracterizează procesul civil și sunt ținuți a se pronunța numai în limitele învestirii circumscrisă cadrului procesual fixat de reclamanți. Reclamanții și-au întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., potrivit cu care „partea care are interes poată să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”. În acest cadru procesual, în care nu se tinde la realizarea dreptului, ci numai la „constatarea inexistenței unui drept”, acțiunea nu poate fi valorificată sub aspect patrimonial, ea neavând acest caracter și, pe cale de consecință, nu sunt aplicabile în cauză prevederile art. 282 1 C. proc.

civ. Ca atare, calea de atac este apelul care se judecă de tribunal și potrivit dispozițiilor Legii nr. 219/2005 de imediată aplicare, în raport de prevederile art. 2 pct. 2 C. proc. civ., tribunalele judecă, ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în favoarea Tribunalului București, competența soluționării apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Stabilește în favoarea Tribunalului București, competența soluționării apelului declarat de reclamanții V.C. și C.V. împotriva sentinței civile nr. 7688 din 6 octombrie 2004 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 29 septembrie 2005.