ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7348/2005

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 20 februarie 2004,

reclamanții V.C. și C.V. l-au chemat în judecată pe pârâtul B.N., pentru ca

prin sentința ce instanța o va pronunța să se constate „inexistența dreptului

pârâtului de a cere restituirea de către reclamanți a unui împrumut de 7.410

dolari SUA și constatarea nulității absolute a convenției din 15 iulie 1996,

pentru lipsa totală a consimțământului reclamantului”.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 111 C. proc. civ., art. 948, art. 953 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 2014 din 19

martie 2004, Judecătoria sectorului 2 și-a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

Astfel, a admis excepția

necompetenței sale teritoriale invocată de pârâtul B.N., apreciind că

domiciliul acestuia se află pe raza teritorială a sectorului 3 București și că

sunt incidente prevederile art. 5 C. proc. civ., potrivit cu care „cererea se

face la instanța domiciliului pârâtului”.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 3 București sub nr. 5717/2004, iar prin sentința civilă

nr. 7688 pronunțată la 6 octombrie 2004 a fost respinsă ca neîntemeiată

acțiunea și obligați reclamanții la 8.000.000 lei, cheltuieli de judecată către

pârâtul B.N.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanții V.C. și C.V., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin decizia nr. 514 de la 25 martie

2005, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și-a declinat competența

în favoarea Tribunalului București.

Pentru a se dezinvesti, a reținut în

considerentele deciziei, că hotărârea instanței de fond nu este susceptibilă de

apel, ci de recurs, iar acesta trebuie soluționat în temeiul art. 299 alin. (3)

C. proc. civ. de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea

de fond.

Înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 1821/2005, la rându-i, și

această instanță și-a declinat competența materială, prin decizia nr. 1094/R de

la 20 iunie 2005.

Pentru a decide astfel asupra

dezinvestirii sale, tribunalul a apreciat că sentința judecătoriei este

susceptibilă de apel, nefiind incidente în cauza dedusă judecății, prevederile

art. 282

1

C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea

nr. 195/2004, dar instanța competentă a soluționa apelul este Curtea de Apel

București și constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis cauza

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel învestită, pe calea

regulatorului de competență, Înalta Curte va stabili în favoarea Tribunalului

București competența soluționării apelului pentru considerentele ce succed.

Judecătoria, în primă instanță a

fost învestită de către reclamanți la data de 20 februarie 2004 cu soluționarea

unei acțiuni prin care s-a solicitat a se constata: inexistența dreptului

pârâtului de a cere restituirea unui împrumut de 7.410 dolari SUA și nulitatea

absolută pentru lipsa consimțământului a convenției intervenită între părți la

15 iulie 1996.

Este de precizat că operațiunea de

calificare a cererii de chemare în judecată, în privința obiectului și a cauzei

juridice revine reclamantului și că, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

„în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse

judecății”, cu respectarea principiului disponibilității ce caracterizează

procesul civil și sunt ținuți a se pronunța numai în limitele învestirii

circumscrisă cadrului procesual fixat de reclamanți.

Reclamanții și-au întemeiat în drept

acțiunea pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., potrivit cu care „partea care

are interes poată să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței

unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea

dreptului”.

În acest cadru procesual, în care nu

se tinde la realizarea dreptului, ci numai la „constatarea inexistenței unui

drept”, acțiunea nu poate fi valorificată sub aspect patrimonial, ea neavând

acest caracter și, pe cale de consecință, nu sunt aplicabile în cauză

prevederile art. 282

1

C. proc. civ.

Ca atare, calea de atac este apelul

care se judecă de tribunal și potrivit dispozițiilor Legii nr. 219/2005 de

imediată aplicare, în raport de prevederile art. 2 pct. 2 C. proc. civ.,

tribunalele judecă, ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva

hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

În consecință, Înalta Curte de

Casație și Justiție va stabili în favoarea Tribunalului București, competența

soluționării apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește în favoarea Tribunalului

București, competența soluționării apelului declarat de reclamanții V.C. și

C.V. împotriva sentinței civile nr. 7688 din 6 octombrie 2004 pronunțată de

Judecătoria sectorului 3 București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 29 septembrie 2005.