ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2815/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 653/ R din 9 noiembrie 2005, Tribunalul Bihor, în baza art. 391 C. proc. pen., raportat la art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., a respins contestația în anulare formulată de M.P. împotriva deciziei penale nr. 200/ R din 6 aprilie 2005 a Tribunalului Bihor. În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că petenta nu a făcut dovada incidenței în cauză a unuia din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 369 lit. a) și b) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea, recurs pe care nu l-a motivat. Prin decizia penală nr. 95/ R din 2 februarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 5253/2005, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., a fost respins, ca inadmisibil, recursul penal declarat de contestatoarea M.P. împotriva deciziei penale nr. 653 din 9 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în întregime. A fost obligată recurenta să plătească statului suma de 200 RON, cheltuieli judiciare în recurs. Pentru a decide astfel, instanța de recurs, a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 și art. 385 14 C. proc. pen., sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen., recursul este inadmisibil. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 389 C. proc. pen., contestația în anulare pentru cauzele prevăzute de art. 386 lit. a) - c) se introduce la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, iar potrivit dispozițiilor art. 392 alin. (4) C. proc.

pen., sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului. Contestatoarea a exercitat calea extraordinară de atac a contestației în anulare împotriva deciziei penale nr. 200/R/2005 a Tribunalului Bihor, pronunțată de această instanță ca instanță de recurs. Așa fiind și cum decizia vizată prin calea de atac a recursului exercitată de contestatoare a fost pronunțată de Tribunalul Bihor, ca instanță de recurs, este evident că aceasta, în raport cu prevederile imperative menționate, nu mai era susceptibilă de a fi supusă unei asemenea căi de atac. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea M.P., fără a arăta în scris motivele. În recurs, la termenul din 6 aprilie 2006 cauza a fost amânată pentru termenul de astăzi, față de cererea recurentei contestatoare de amânare în vederea pregătirii apărării.

La termenul de astăzi, deși legal citată conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare pe care recurenta contestatoare a primind personal citația, potrivit mențiunii în acest sens, Înalta Curte, aceasta a lipsit. Procurorul, în concluziile orale, în dezbateri a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului declarat de contestatoare, deoarece decizia prin care a fost soluționată contestația în anulare nu este supusă nici unei căi de atac, nefăcând parte din cele expres arătate în dispozițiile art. 392 alin. (4) C. proc. pen., contestatoarea, exercitând recurs împotriva unei asemenea decizii, ce a fost respins, ca inadmisibil, iar obiectul prezentei cauzei este recurs la decizia pronunțată în recurs.

Examinând recursul declarat de recurenta contestatoare M.P. împotriva deciziei pronunțate în recurs de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în raport cu excepția invocată de către parchet, Înalta Curte apreciază recursul contestatoarei ca fiind inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta. În conținutul dispozițiilor art. 392 alin. (1), (3) și (4) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut în mod concret procedura de judecare a contestației în anulare, în sensul că „La termenul fixat pentru judecarea contestației în anulare, instanța, ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea recursului, sau la rejudecarea cauzei după casare.

Judecarea contestației prevăzute în art. 386 lit. d) se face cu citarea părților interesate în cauza în care s-a pronunțat ultima hotărâre. Instanța, ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie sau, după caz, prin sentință, ultima hotărâre sau acea parte din ultima hotărâre cu privire la care există autoritate de lucru judecat. Sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului.” Din analiza cauzei a rezultat că a fost exercitată de către contestatoarea M.P., calea extraordinară de atac a contestației în anulare împotriva deciziei penale nr. 200/ R din 6 aprilie 2005 a Tribunalului Bihor, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) și b) C. proc.

pen., decizia vizată fiind pronunțată în recursul exercitat de către petentă, hotărâre ce a rămas definitivă. Contestația în anulare exercitată de către contestatoarea M.P. a fost soluționată, în sensul respingerii, prin decizia penală nr. 653/ R din 9 noiembrie 2005 a Tribunalului Bihor, hotărâre atacată de către contestatoare cu recurs, cale ordinară de atac ce a fost respinsă, ca inadmisibilă prin decizia penală nr. 95/ R din 2 februarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Împotriva acestei decizii dată în recurs, contestatoarea a exercitat din nou calea ordinară a recursului.

Înalta Curte constată că, în raport cu dispozițiile legale mai sus menționate referitoare la procedura de judecare a contestației în anulare, în contextul concret al cauzei, decizia penală nr. 653/ R din 9 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Bihor, prin care a fost respinsă contestația în anulare formulată de către contestatoarea M.P., nu este susceptibilă exercitării nici unei căi ordinare de atac, deoarece a vizat o hotărâre pronunțată în recurs ce nu face parte din cele expres arătate în art. 392 alin. (4) C. proc. pen., așa cum a stabilit Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia nr. 95/ R din 2 februarie 2006 Așadar, exercitarea din nou a căii ordinare de atac a recursului împotriva unei decizii pronunțată, deja în recurs și care a rămas, la rândul ei definitivă, intrând sub autoritatea lucrului judecat, atrage inadmisibilitatea recursului declarat.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta contestatoare M.P. împotriva deciziei penale nr. 95/ R din 2 februarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurenta contestatoare la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta contestatoare M.P. împotriva deciziei penale nr. 95/ R din 2 februarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta contestatoare la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 RON (600.000 lei). Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 mai 2006.