ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 991/2007
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 991/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 487
din 2 decembrie 2005 a Judecătoriei Beiuș, pronunțată în dosarul nr. 2001/2005,
a fost respinsă plângerea introdusă de petentul B.I. împotriva rezoluției din
22 octombrie 1997 din dosarul nr. 923/P/1997 și a referatelor din 16 iunie 2005
din dosarul 127/VIII.1/2005, 12 iulie 2005 din dosarul 183/VIII.1/2005 și 8
noiembrie 2005 din dosarul nr. 251/VIII.1/2005 a Parchetului de pe lângă
Judecătoria Beiuș în care nu s-a început urmărirea penală împotriva intimatului
P.T.
A fost obligat petentul să
plătească statului suma de 20 lei (RON) cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această
sentință, prima instanță a reținut că, din cuprinsul actelor de la dosar nu
s-au confirmat susținerile petentului în sensul expedierii vreunei sume de bani
către firma O. sau alte persoane și nici faptul că acea sumă de bani ar fi
ajuns în mâinile intimatului.
Petentul a formulat mai
multe plângeri și în dosarele menționate mai sus, dar au fost respinse, ca
nefondate și ca nefondată părea și plângerea formulată de petent în acest dosar
în care s-a făcut referire la aceleași împrejurări care au fost analizate și în
dosarele anterioare.
Față de cele arătate mai
sus, instanța a respins plângerea petentului, având în vedere că pentru cele
arătate în plângere au fost făcute cercetări penale la Parchetul de pe lângă
Judecătoria Beiuș și nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii
de înșelăciune în dauna avutului privat și în sarcina intimatului nu s-a putut
reține această faptă penală.
Împotriva sentinței mai sus
arătate, în termen legal, a formulat recurs petentul B.I., menționând că
hotărârea este nelegală și netemeinică, întrucât prima instanță nu a luat în
considerare probele pe care le-a depus la dosar, probe din care a rezultat că
făptuitorul P.T. și-ar fi însușit suma de 3000 dolari S.U.A. care i se cuvenea
lui ca urmare a muncii prestate în baza unui contract de prestări serviciu în
Israel.
Prin decizia penală nr. 363/
R din 23 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția penală, în dosarul nr.
334/2006, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost
respins, ca nefondat, recursul penal declarat de recurentul B.I. împotriva
sentinței penale nr. 487 din 01 decembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Beiuș
pe care a menținut-o în totul, obligând pe recurent să plătească statului suma
de 100 RON cheltuieli judiciare în recurs.
Pentru a decide astfel,
tribunalul a apreciat că, în mod corect s-a reținut de prima instanță că din
probele administrate în cauză nu a rezultat că făptuitorul P.T. și-ar fi
însușit suma de 3000 dolari S.U.A. ce-i revenea petentului pentru munca
prestată în Israel. Astfel, din declarația martorului V.G. care a lucrat timp
de 2 ani în Israel cu petentul a rezultat că în această perioadă banii le-au
fost depuși într-un cont în bancă, fiind ridicați personal de cei doi. Martorul
V.G. a mai arătat că nu știe ca făptuitorul P.T. sau fosta soție a petentului
să fi ridicat banii trimiși din Israel.
Susținerea petentului în
acest sens nu a fost dovedită cu nicio probă, din evidențele Oficiului Poștal
Uileacu de Beiuș, Oficiului Poștal nr. 1 Oradea, rezultând că, în perioada 01
ianuarie 1995 – 19 septembrie 1997, nu au fost trimise în țară sume în valută
pe numele petentului.
Împotriva acestei decizii a
declarat recurs petentul recurent B.I., solicitând casarea hotărârilor atacate,
în sensul admiterii plângerii pe care a formulat-o.
În ședința publică din 21
septembrie 2006, reprezentanta parchetului a invocat excepția inadmisibilității
recursului declarat de petent, acesta fiind declarat împotriva deciziei penale nr.
363/ R din 23 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 334/2006,
prin care a fost soluționat recursul declarat de către petent împotriva
sentinței penale nr. 487 din 1 decembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Beiuș.
Petentul și-a susținut
recursul, considerând că avea deschisă această cale de atac împotriva deciziei
pronunțată de Tribunalul Bihor.
Prin decizia penală nr. 452/
R din 21 septembrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze
cu minori, pronunțată în dosarul nr. 2384/35/P/2006, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca inadmisibil, recursul penal
declarat de recurentul B.I. împotriva deciziei penale nr. 363/ R din 23 iunie
2006 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 334/2006, pe care a
menținut-o în întregime.
A fost obligat recurentul să
plătească statului suma de 100 lei RON cheltuieli judiciare din prezentul
recurs.
Pentru a decide astfel,
curtea de apel a reținut că, având în vedere dispozițiile art. 385
1
lit.
e) C. proc. pen., dispoziții conform cărora pot fi atacate cu recurs deciziile
pronunțate de tribunale ca instanțe de apel, petentul a uzat de o cale de atac
inadmisibilă, câtă vreme tribunalul s-a pronunțat cu privire la recursul
exercitat de petent împotriva hotărârii instanței de fond, considerente față de
care, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost
respins recursul, ca inadmisibil, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
petentul a fost obligat să plătească în favoarea statului 100 lei RON
cheltuieli judiciare în recurs.
Împotriva acestei decizii a
declarat recurs petiționarul B.I., datat 15 octombrie 2006 și înregistrat la Registratura
Curții de Apel Oradea sub nr. de intrare 2384/35/P/2006, la 18 octombrie 2006, fiind
înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat la
Registratura Generală sub nr. 6757 la 24 noiembrie 2006 și primit la Secția
Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție la 27 noiembrie 2006, înregistrat
sub nr. 2384/35/2006, fiind stabilit prim termen de judecată în mod aleatoriu
la Completul 4 la data de 11 ianuarie 2007.
În motivele scrise de
recurs, petiționarul B.I. a arătat că hotărârea curții de apel ca și celelalte
hotărâri ale instanțelor anterioare nu au întreprins nimic, respingând
recursul, exprimându-și nemulțumirea față de procurorul șef S.G. și C.I.,
comandantul poliției, procuror V.M., procuror general al Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel Oradea.
Recurentul a arătat că a
fost acuzat că nu a făcut recurs împotriva deciziei parchetului, că a avut
avocat pe domnul S.I. din Oradea care după a doua plângere a fost bătut în fața
blocului și sărbătorile de iarnă le-a făcut în comă la spitalul județean, iar
el nu a primit nici un răspuns. De asemenea, a mai menționat că banii au fost
furați de V.A., casier la firmă când i-a trimis la M.N.C. din Oradea și L.F. din
Sălaj. Martori din țară, respectiv Varga Gheorghe și soția sa care au venit la
el acasă și i-au spus că P. cu niște oameni i-au scos bani. Totodată, a arătat
că este foarte important, respectiv cei 5000 dolari S.U.A. au venit în 94 iar
cei 3000 dolari S.U.A. au venit în 95 trimiși din bani personali ai lui M.A.,
patroana firmei O. în 92 și a fiicei sale la firma I., bani care trebuie
trimiși cu dobândă, bani scoși cu ajutorul doamnei de la dispensar unde a fost
băiatul mai mare și cei cinci martori angajați, în frunte cu F.M. din Prisoca,
vărul primarului și călăuzit de fratele mai mare a lui F.V., vecinul lui de la nr.
50.
Motivelor de recurs le-au
anexate fotocopiile deciziei penale nr. 452/R/2006 a Curții de Apel Oradea, secția
penală și pentru cauze cu minori, comunicărilor Parchetului de pe lângă Tribunalul
Bihor, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, referatelor din 12 iulie
2005, 16 iunie 2005, comunicării Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș în
dosarul nr. 127/VIII.1/2005, a sentinței penale nr. 487 din 2 decembrie 2005 a
Judecătoriei Beiuș, pronunțată în dosarul nr. 2001/2005, a cererii de chemare
în judecată a numitului P.T.
În recurs, la termenul de
judecată de la 11 ianuarie 2007, procedura de citare nu a fost îndeplinită cu
intimatul P.T., în sensul că dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la
una din cele două adrese la care a fost citat s-a întors cu mențiunea „mutat de
la adresă, noul proprietar nu permite afișarea”.
Reprezentantul Ministerului
Public a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat, decizia
atacată fiind definitivă și deci nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Înalta Curte, față de lipsa
de procedură cu intimatul P.T., a amânat cauza la 22 februarie 2007, prorogând
discutarea excepției invocate de către reprezentantul Ministerului Public, la
termenul următor, când procedura va fi legal îndeplinită, intimatul P.T. urmând
a fi citat prin afișare la Consiliul Local Oradea.
La termenul de astăzi,
Înalta Curte a pus în discuție, excepția inadmisibilității recursului declarat
de recurentul petiționar împotriva unei hotărâri definitive, invocată la
termenul anterior de reprezentantul Ministerului Public.
Recurentul petiționar a
solicitat admiterea recursului declarat, arătând că martorii nu au fost citați
niciodată.
Reprezentantul Ministerului
Public a pus concluzii de respingere a recursului, ca inadmisibil, deoarece în
cauză a fost exercitată de petiționar calea ordinară de atac a recursului care
a și fost soluționată, calea de atac declarată de recurentul petiționar, în
prezent, fiind un al treilea recurs, în condițiile în care Curtea de Apel
Oradea a respins, ca inadmisibil, cel de-al doilea recurs, așa încât, în
consecință, recursul declarat de petiționar este inadmisibil.
Examinând recursul declarat
de petiționarul B.I. împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, ca
instanță de recurs, în raport cu excepția pusă în discuție, Înalta Curte apreciază
recursul petiționarului ca fiind inadmisibil pentru considerentele ce se vor
arăta.
Prin decizia nr. 486 din 2
decembrie 1997 a Curții Constituționale publicată în M. Of. nr. 105 din 6
martie 1998 s-a constatat că art. 278 este constituțional numai în măsura în
care nu oprește persoana nemulțumită de soluționarea plângerii împotriva
măsurilor sau actelor efectuate de procuror sau efectuate pe baza dispozițiilor
date de acesta și care nu ajung în fața instanțelor judecătorești, să se
adreseze în temeiul art. 21 din Constituție, ce urmează să se aplice în mod
direct.
Ca urmare a deciziei mai sus
menționate, legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 281/2003, în sensul
introducerii dispozițiilor art. 278
1
C. proc. pen., care stabilesc o
procedură de soluționare a plângerii împotriva soluțiilor de netrimitere în
judecată.
Astfel, potrivit art. 278
1
C. proc. pen.
„(1) După respingerea
plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere
a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de
scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de
procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese
legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data
comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278,
la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în
primă instanță.
(2) În cazul în care
prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de
pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă
Curtea Supremă de Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat
plângerea în termenul de 20 de zile prevăzut în art. 277, termenul de 20 de zile
prevăzut în alin. (1) curge de la data expirării termenului de 20 de zile.
(3) Dosarul va fi trimis de
parchet instanței în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere
dosarul.
(4) Persoana față de care
s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire sau
încetarea urmăririi, precum și persoana care a făcut plângerea se citează.
Neprezentarea acestor persoane legal citate nu împiedică soluționarea cauzei.
Când instanța consideră că este absolut necesară prezența persoanei lipsă,
poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.
(5) La judecarea plângerii
prezența procurorului este obligatorie.
(6) La termenul fixat pentru
judecarea plângerii, instanța dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea,
persoanei față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de
sub urmărire sau încetarea urmăririi și apoi procurorului.
(7) Instanța, judecând
plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a
materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.
(8) Instanța pronunță una
din următoarele soluții:
a) respinge plângerea, prin
sentință, menținând soluția din rezoluția sau ordonanța atacată;
b) admite plângerea, prin
sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza
procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale, după
caz. Dispozițiile art. 333 alin. (2) se aplică în mod corespunzător;
c) admite plângerea, prin
încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele
existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reține cauza spre
judecare, dispozițiile privind judecarea în primă instanță și căile de atac,
aplicându-se în mod corespunzător.
(9) În cazul prevăzut la alin.
(8) lit. c), actul de sesizare a instanței, ca primă instanță, îl constituie
plângerea persoanei la care se referă alin. (1).
(10) Hotărârea instanței
pronunțată potrivit alin. (8) lit. a) și b) poate fi atacată cu recurs de
procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a
dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau
încetarea urmăririi penale, precum și de orice persoane ale căror interese
legitime sunt vătămate.
(11) În situația prevăzută
în alin. (8) lit. a) persoana în privința căreia instanța, prin hotărâre
definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă
urmărirea penală, nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul
când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de
organul de urmărire penală și nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în
art. 10.
(12) Instanța este obligată
să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire și să
comunice, de îndată și motivat, persoanei care a făcut plângerea, modul în care
aceasta a fost rezolvată.”
Tot, prin Legea nr. 281/2003
la art. IX pct. 5 s-a prevăzut că: „În cazul rezoluțiilor de neîncepere a
urmăririi penale, a ordonanțelor ori, după caz, a rezoluțiilor de clasare, de
scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de
procuror până la intrarea în vigoare a prezentei legi, termenul de introducere
a plângerii prevăzute în art. 278
1
C. proc. pen., este de un an și
curge de la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă nu s-a împlinit termenul
de prescripție a răspunderii penale.”
Ulterior prevederi ale art. 278
1
C. proc. pen., au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și
completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor
legi publicată în M. Of. nr. 677 din 7 august 2006 și intrată în vigoare la 6
septembrie 2006.
Astfel, a fost modificat
conținutul alineatelor 1, 2, 3, 4, 6, 7, 8, 10, 11, 12 și s-a introdus
alineatul 13 la art. 278
1
C. proc. pen.
În sensul celor arătate
legiuitorul a statuat că:
„(1) După respingerea
plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere
a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de
scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de
procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese
legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data
comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278,
la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să
judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva
dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.
(2) În cazul în care
prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de
pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat
plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. (1)
curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile.
(3) Dosarul va fi trimis de
parchet judecătorului, în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se
cere dosarul.
(4) Persoana față de care
s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau
încetarea urmăririi penale, precum și persoana care a făcut plângerea se
citează. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedică soluționarea
cauzei. Când judecătorul consideră că este absolut necesară prezența persoanei
lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.
(6) La termenul fixat pentru
judecarea plângerii, judecătorul dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea,
persoanei față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de
sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale și apoi procurorului.
(7) Judecătorul, soluționând
plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a
materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.
(8) Judecătorul pronunță una
dintre următoarele soluții:
a) respinge plângerea, prin
sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând
rezoluția sau ordonanța atacată;
b) admite plângerea, prin
sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza
procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după
caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza
procurorului, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi
constatate și prin care anume mijloace de probă;
c) admite plângerea, prin
încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele
existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet
legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de
atac aplicându-se în mod corespunzător.
(10) Hotărârea judecătorului
pronunțată potrivit alin. (8) lit. a) și b) poate fi atacată cu recurs de
procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a
dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau
încetarea urmăririi penale, precum și de orice altă persoană ale cărei interese
legitime sunt vătămate.
(11) În situația prevăzută
în alin. (8) lit. a), persoana în privința căreia judecătorul, prin hotărâre
definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă
urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul
când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de
organul de urmărire penală și nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în
art. 10.
(12) Judecătorul este
obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 30 de zile de la primirea
acesteia.
(13) Plângerea greșit
îndreptată se trimite organului judiciar competent.”
Potrivit art. 385 1 alin. 1 lit.
a) și e ) anterior modificării prin dispozițiile Legii nr. 356/2006,
legiuitorul prevedea că” a) sentințele pronunțate de judecătorii în cazul
infracțiunilor menționate în art. 279 alin. (2) lit. a), precum și în alte
cazuri prevăzute de lege, e) deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de
tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de
Apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.”
În conformitate cu art. 385
1
alin. (1) lit. a) și e) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006
pot fi atacate cu recurs „a) sentințele pronunțate de judecătorii în cazurile prevăzute
de lege”, precum și „e) deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de
tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de
Apel.”
Din conținutul dispozițiilor
legale mai sus arătate, fie anterior, fie ulterior modificărilor survenite
rezultă că hotărârea pronunțată în temeiul art. 278
1
alin. (8) lit. a)
C. proc. pen., este supusă numai unei singure căi ordinare de atac, în sensul
că sentința pronunțată este atacabilă cu recurs, în condițiile art. 385
1
alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
De asemenea, în condițiile art.
385
1
alin. (1) lit. e) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că sunt
supuse recursului deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel.
Or, din analiza cauzei a
rezultat că prima instanță, Judecătoria Beiuș s-a pronunțat ca instanță de fond
prin sentința penală nr. 487 din 2 decembrie 2005, în sensul respingerii
plângerii introdusă de petiționarul B.I. împotriva rezoluției din 22 octombrie
1997 din dosarul nr. 923/P/1997 și a referatelor din 16 iunie 2005 din dosarul
127/VIII.1/2005, 12 iulie 2005 din dosarul 183/VIII.1/2005 și 8 noiembrie 2005
din dosarul 251/VIII.1/2005 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș în
care nu s-a început urmărirea penală, hotărâre ce a fost atacată cu recurs de
către petiționarul B.I., recurs soluționat prin respingere, ca nefondat, prin decizia
penală nr. 363/ R din 23 iunie 2006 a Tribunalului Bihor, secția penală.
Decizia instanței de recurs,
la rândul ei a fost atacată din nou cu recurs de către petiționarul B.I. la
curtea de apel, recurs soluționat prin decizia penală nr. 452/ R din 21
septembrie 2006 de către Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze
cu minori, fiind respins, ca inadmisibil, recursul petiționarului, așa cum s-a
arătat mai sus în amănunt.
Împotriva acestei din urmă
decizii, petiționarul B.I. a declarat din nou recurs ce face obiectul prezentei
cauze.
Așadar, decizia atacată de
către petiționar a fost pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și
pentru cauze cu Minori, ca instanță de recurs, iar nu ca instanță de apel.
Mai mult, în cauză
petiționarul B.I. a exercitat în afara căii ordinare de atac a recursului
soluționat de tribunal, încă de două ori aceeași cale de atac la curtea de apel
și respectiv, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
În raport cu cele
menționate, Înalta Curte consideră că exercitarea în cauză, de către
petiționarul B.I. din nou a căii ordinare a recursului împotriva unei decizii
pronunțate în recurs, ce are caracter definitiv, atrage inadmisibilitatea recursului
declarat.
Față de aceste considerente,
Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va
respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar B.I. împotriva
deciziei penale nr. 452/ R din 21 septembrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția
penală și pentru cauze cu minori.
În conformitate cu art. 192 alin.
(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil,
recursul declarat de recurentul petiționar B.I. împotriva deciziei penale nr. 452/
R din 21 septembrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze
cu minori.
Obligă recurentul petiționar
la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 22 februarie 2007.