ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3229/2007
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3229/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului penal de
față;
În baza lucrărilor din dosar
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 5
din 6 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, în
temeiul art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă,
ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.N., împotriva rezoluției de
neîncepere a urmăririi penale nr. 106/P/2006 din 13 octombrie 2006 a
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, confirmată prin ordonanța nr. 593/II/2/2006
din 16 noiembrie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel Bacău.
A fost menținută rezoluția
atacată.
Potrivit art. 192 alin. (2) C.
proc. pen., a fost obligat
petiționarul la plata sumei de 20 lei, cu titlul de
cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această
hotărâre, prima instanță a reținut că, în mod corect, procurorul a apreciat
prin rezoluția dată că, faptele pentru care judecătorul T.P.G. de la
Judecătoria Roman și procurorul T.C. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria
Roman au fost cercetați sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor, fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură
privată prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 290 C. pen., nu există.
Împotriva acestei sentințe,
în termen legal, a declarat recurs petiționarul C.N. care a solicitat casarea
hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desființarea rezoluției
parchetului și trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere
penală a persoanelor reclamate.
Examinând sentința penală
recurată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385
6
C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul C.N.
este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 5 iunie 2006
petiționarul C.N. a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii o plângere
penală prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorul T.C. de
la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman și față de judecătorul T.P.G. de la
Judecătoria Roman sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor, fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură
privată prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 290 C. pen.
În motivarea plângerii
formulate, petiționarul a susținut că:
- procurorul T.C., pe baza
unui referat conținând date nereale, întocmit la 15 septembrie 2004 de Poliția
Roman și ignorând dispozițiile date de instanță (prin sentința penală nr. 196/2003
a Judecătoriei Roman și decizia penală nr. 377/2003 a Tribunalului Neamț) a
dispus, prin ordonanța nr. 1742/P/2002 din 1 octombrie 2004 a Parchetului de pe
lângă Judecătoria Roman, scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului C.V.
pentru infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., deși
ar fi trebuit să se abțină, întrucât anterior dispusese o soluție similară,
prin rezoluția cu nr. 201/P/2001 din 30 ianuarie 2001;
- judecătorul T.P.G. de la
Judecătoria Roman, soția procurorului T.C., nu s-a abținut de la soluționarea
cauzei având ca obiect acordarea de despăgubiri materiale și morale pentru
suferințele încercate de petiționar pe parcursul desfășurării anchetei
împotriva lui C.V. (pentru infracțiunea de vătămare corporală), pronunțând
sentința civilă nr. 2641 din 30 noiembrie 2005.
Plângerea a fost înaintată
de Consiliul Superior al Magistraturii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Bacău cu adresa 6779/SR/2006 din 11 mai 2006, primind nr. de înregistrare
106/P/2006 la 20 iunie 2006, iar o copie a fost înaintată Inspecției Judiciare
din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, petiționarul fiind înștiințat
de această procedură.
Cu adresa 767/IJ/786/SIJ/2006/337/SIP/2006
din 7 august 2006 Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al
Magistraturii i-a comunicat petiționarului că verificările întreprinse privind
sesizarea făcută nu au relevat încălcări ale obligațiilor profesionale de către
judecătorul T.P.G. și că legalitatea și temeinicia soluției procurorului poate
fi verificată doar pe calea procedurii reglementată de art. 278 și art. 278
1
C. proc. pen. Drept consecință, nu s-a apreciat ca fiind justificată angajarea
răspunderii disciplinare a celor doi magistrați.
La dosarul nr. 106/P/2006 al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a mai atașat aceeași plângere
adresată de petiționar și Ministerului Justiției.
Urmare verificărilor
efectuate în cauză, prin rezoluția nr. 106/P/2006 din 13 octombrie 2006,
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus neînceperea urmăririi
penale față de cei doi magistrați menționați anterior, pentru infracțiunile de
abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și fals în
înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 290 C.
pen., constatând inexistența faptelor, soluție ce a fost comunicată
petiționarului la 20 octombrie 2006, conform dovezii de la dosar instanță.
Împotriva acestei rezoluții
petiționarul a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Bacău care, în baza art. 278 C. proc. pen., a
respins-o, ca neîntemeiată, prin ordonanța cu nr. 593/II/2/2006 din 16
noiembrie 2006.
Nemulțumit de soluția
procurorului general, petiționarul C.N. s-a adresat cu plângere, în condițiile art.
278
1
C. proc. pen., instanței competentă să judece cauza, respectiv
Curtea de Apel Bacău, care a pronunțat hotărârea atacată în prezentul recurs.
Ca o garanție a respectării
legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice
persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale
să facă plângere împotriva acestora.
În concepția legiuitorului,
poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au
fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se
aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive.
Accesul liber la justiție
este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror
se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit
legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, a
procedat și petiționarul prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de
față.
Examinând întreg materialul
probator administrat în cauză Înalta Curte constată următoarele:
Prin plângerea inițială
adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, jud. Neamț, petiționarul C.N.
din comuna Cordun, jud. Neamț, a solicitat efectuarea de cercetări față de
susnumitul C.V. din com.Bahna, jud. Neamț, sub aspectul infracțiunii de
vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., susținând că la data de 9
martie 2000 a fost lovit de acesta, producându-i-se leziuni pentru a căror
vindecare a necesitat 40 – 45 zile de îngrijiri medicale.
Parchetul de pe lângă
Judecătoria Roman, jud. Neamț, prin rezoluția nr. 201/P/2001, (procuror T.C.) a
dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului C.V. pentru infracțiunea de
vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen. și trimiterea dosarului la
Judecătoria Roman, instanță competentă să soluționeze cauza sub aspectul
infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Motivația dată de procuror
soluției adoptate a constat în aceea că, cercetările efectuate au stabilit că
doar o parte din leziuni au putut fi produse prin loviri active și că acestea
au necesitat pentru vindecare doar 4 – 5 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva acestei rezoluții
petiționarul C.N. a exercitat căile de atac prevăzute de lege, astfel că prin
sentința penală nr. 300 din 23 mai 2001 (judecător N.E.) pronunțată în dosarul nr.
1023/2001 al Judecătoriei Roman, s-a dispus, în baza art. 285 raportat la art. 279
alin. (2) lit. b) C. proc. pen., trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă
Judecătoria Roman, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunii
prevăzută de art. 181 C. pen., cu motivația că cele două expertize dispuse de
instanță au stabilit că leziunile suferite de petiționarul C.N. au putut fi
produse prin lovire activă cu corp dur, necesitând pentru vindecare 40 - 45
zile îngrijiri medicale.
După completarea
cercetărilor, la data de 05 septembrie 2002 s-a emis rechizitoriul nr. 1742/P/2002
(procuror I.P.) prin care inculpatul C.V. a fost trimis în judecată pentru
săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., Judecătoria
Roman, prin sentința penală nr. 186 din 31 martie 2003 (judecător V.I.) a
dispus restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale,
hotărâre ce a fost atacată cu recurs la Tribunalul Neamț, care prin decizia
penală nr. 377/RP din 12 septembrie 2003 a respins, ca nefondat, recursul.
Urmărirea penală efectuată
după restituirea cauzei la procuror a stabilit că, la data de 09 martie 2000
partea vătămată C.N. a fost lovită cu un scaun și un băț de către cumnata sa C.E.,
în timp ce aceasta din urmă încerca să se apere de agresiunea părții vătămate.
Partea vătămată a declarat
că nu dorește să formuleze plângere împotriva cumnatei sale, astfel că prin
ordonanța nr. 1742/P/2002 din 01 aprilie 2004 dată de procurorul T.C. s-a
dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C.V. pentru infracțiunea
prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., întrucât nu acesta este autorul faptei
și neînceperea urmăririi penale față de C.E. pentru aceeași infracțiune,
deoarece partea vătămată a declarat că nu înțelege să formuleze plângere față
de aceasta.
Împotriva acestei soluții a
formulat plângere petiționarul C.N., care prin rezoluția nr. 619/II/2004 a
primului procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, a fost respinsă
ca neîntemeiată.
Judecătoria Roman, prin
sentința penală nr. 181 din 24 martie 2005 pronunțată în dosarul nr. 709/2005
(judecător C.L.) a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petiționarul C.N.,
în baza art. 278
1
C. proc. pen., împotriva rezoluției procurorului,
hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 552/ R din 21 octombrie 2005
a Tribunalului Neamț.
Ulterior, prin acțiunea
civilă adresată Judecătoriei Roman și înregistrată sub nr. 2557/2005, având ca
obiect pretenții, petiționarul C.N. a chemat în judecată pe C.V. (devenit între
timp Primarul comunei Bahna, jud. Neamț), Comisia Comunală pentru aplicarea
Legii nr. 18/1991 și Consiliul Local al com. Bahna, jud. Neamț, pentru a fi
obligați, în solidar, la plata sumei de 500.000.000 lei (prejudiciu suferit ca
urmare a infracțiunii de vătămare corporală), precum și a sumei de 300.000.000
lei, cu titlul de daune morale.
Cauza a fost soluționată
prin sentința civilă nr. 2641 din 30 noiembrie 2005, soluția fiind de
respingere a acțiunii, iar recursul declarat de petiționarul C.N. a fost anulat
ca netimbrat, hotărârea fiind irevocabilă (decizia civilă nr. 503/ RC din 15
iunie 2006).
Având în vedere cele
menționate mai sus, Înalta Curte constată că, soluția de neurmărire penală dată
de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău față de magistrații T.P.G.,
judecător la Judecătoria Roman și T.C., procuror la Parchetul de pe lângă
Judecătoria Roman este legală și temeinică și că, în mod corect, Curtea de Apel
Bacău, prin sentința recurată, a respins plângerea formulată de petiționarul C.N.,
împotriva acestei soluții. Actele premergătoare efectuate în cauză nu au
evidențiat elemente care să conducă la concluzia că soluțiile adoptate de cei
doi magistrați au fost pronunțate prin încălcarea legii, în detrimentul
petiționarului.
Totodată, nu s-a stabilit că
magistratul – procuror T.C. și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos, atribuțiile
de serviciu sau că, prin activitatea specifică desfășurată, prin actele
încheiate ori prin măsurile dispuse ar fi săvârșit vreo faptă cu conotație
penală.
Împrejurarea că petiționarul
este nemulțumit de soluțiile ce au fost adoptate de cei doi magistrați în
cauzele aflate pe rolul Judecătoriei Roman și Parchetului de pe lângă
Judecătoria Roman, menționate anterior, nu poate conduce, în nici un caz, la
concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta
le-a indicat în plângerea sa. Interpretarea și evaluarea probelor administrate
este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor hotărâri considerate ca
nelegale și netemeinice, atât dispozițiile constituționale, cât și cele
procedurale, prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare
de atac.
A admite altfel, ar însemna
că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare,
prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar creea un vădit dezechilibru în
întreg sistemul judiciar.
Posibilitatea formulării unor
plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat într-o
cauză, reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă acesta nu
echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei
soluțiilor pronunțate.
Magistratul se află în afara
raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii,
fiind independent față de părți, iar hotărârile pe care le pronunță pot fi
atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
Față de cele menționate mai
sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385
15
alin.
(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va
respinge, ca nefondat, recursul declarat de
petiționarul C.N. împotriva sentinței penale nr. 5 din 6 februarie 2007 a
Curții de Apel Bacău, secția penală.
Potrivit art. 192 alin. (2) C.
proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu
titlul de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de petiționarul C.N. împotriva sentinței penale nr. 5 din 6
februarie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția penală.
Obligă recurentul petiționar
la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 18 iunie 2007.