ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3229/2007

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 5 din 6 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.N., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 106/P/2006 din 13 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, confirmată prin ordonanța nr. 593/II/2/2006 din 16 noiembrie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. A fost menținută rezoluția atacată. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata sumei de 20 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în mod corect, procurorul a apreciat prin rezoluția dată că, faptele pentru care judecătorul T.P.G. de la Judecătoria Roman și procurorul T.C. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman au fost cercetați sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 290 C. pen., nu există. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul C.N. care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desființarea rezoluției parchetului și trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate.

Examinând sentința penală recurată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385 6 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul C.N. este nefondat pentru următoarele considerente: La data de 5 iunie 2006 petiționarul C.N. a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii o plângere penală prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorul T.C. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman și față de judecătorul T.P.G. de la Judecătoria Roman sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 290 C. pen.

În motivarea plângerii formulate, petiționarul a susținut că: - procurorul T.C., pe baza unui referat conținând date nereale, întocmit la 15 septembrie 2004 de Poliția Roman și ignorând dispozițiile date de instanță (prin sentința penală nr. 196/2003 a Judecătoriei Roman și decizia penală nr. 377/2003 a Tribunalului Neamț) a dispus, prin ordonanța nr. 1742/P/2002 din 1 octombrie 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului C.V. pentru infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., deși ar fi trebuit să se abțină, întrucât anterior dispusese o soluție similară, prin rezoluția cu nr. 201/P/2001 din 30 ianuarie 2001; - judecătorul T.P.G.

de la Judecătoria Roman, soția procurorului T.C., nu s-a abținut de la soluționarea cauzei având ca obiect acordarea de despăgubiri materiale și morale pentru suferințele încercate de petiționar pe parcursul desfășurării anchetei împotriva lui C.V. (pentru infracțiunea de vătămare corporală), pronunțând sentința civilă nr. 2641 din 30 noiembrie 2005. Plângerea a fost înaintată de Consiliul Superior al Magistraturii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău cu adresa 6779/SR/2006 din 11 mai 2006, primind nr. de înregistrare 106/P/2006 la 20 iunie 2006, iar o copie a fost înaintată Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, petiționarul fiind înștiințat de această procedură.

Cu adresa 767/IJ/786/SIJ/2006/337/SIP/2006 din 7 august 2006 Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii i-a comunicat petiționarului că verificările întreprinse privind sesizarea făcută nu au relevat încălcări ale obligațiilor profesionale de către judecătorul T.P.G. și că legalitatea și temeinicia soluției procurorului poate fi verificată doar pe calea procedurii reglementată de art. 278 și art. 278 1 C. proc. pen. Drept consecință, nu s-a apreciat ca fiind justificată angajarea răspunderii disciplinare a celor doi magistrați. La dosarul nr. 106/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a mai atașat aceeași plângere adresată de petiționar și Ministerului Justiției.

Urmare verificărilor efectuate în cauză, prin rezoluția nr. 106/P/2006 din 13 octombrie 2006, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi magistrați menționați anterior, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 290 C. pen., constatând inexistența faptelor, soluție ce a fost comunicată petiționarului la 20 octombrie 2006, conform dovezii de la dosar instanță. Împotriva acestei rezoluții petiționarul a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău care, în baza art. 278 C. proc.

pen., a respins-o, ca neîntemeiată, prin ordonanța cu nr. 593/II/2/2006 din 16 noiembrie 2006. Nemulțumit de soluția procurorului general, petiționarul C.N. s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., instanței competentă să judece cauza, respectiv Curtea de Apel Bacău, care a pronunțat hotărârea atacată în prezentul recurs. Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora. În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive.

Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, a procedat și petiționarul prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față. Examinând întreg materialul probator administrat în cauză Înalta Curte constată următoarele: Prin plângerea inițială adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, jud. Neamț, petiționarul C.N. din comuna Cordun, jud. Neamț, a solicitat efectuarea de cercetări față de susnumitul C.V. din com.Bahna, jud. Neamț, sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., susținând că la data de 9 martie 2000 a fost lovit de acesta, producându-i-se leziuni pentru a căror vindecare a necesitat 40 – 45 zile de îngrijiri medicale.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, jud. Neamț, prin rezoluția nr. 201/P/2001, (procuror T.C.) a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului C.V. pentru infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen. și trimiterea dosarului la Judecătoria Roman, instanță competentă să soluționeze cauza sub aspectul infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. Motivația dată de procuror soluției adoptate a constat în aceea că, cercetările efectuate au stabilit că doar o parte din leziuni au putut fi produse prin loviri active și că acestea au necesitat pentru vindecare doar 4 – 5 zile de îngrijiri medicale. Împotriva acestei rezoluții petiționarul C.N. a exercitat căile de atac prevăzute de lege, astfel că prin sentința penală nr. 300 din 23 mai 2001 (judecător N.E.) pronunțată în dosarul nr. 1023/2001 al Judecătoriei Roman, s-a dispus, în baza art. 285 raportat la art. 279 alin. (2) lit. b) C. proc.

pen., trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 181 C. pen., cu motivația că cele două expertize dispuse de instanță au stabilit că leziunile suferite de petiționarul C.N. au putut fi produse prin lovire activă cu corp dur, necesitând pentru vindecare 40 - 45 zile îngrijiri medicale. După completarea cercetărilor, la data de 05 septembrie 2002 s-a emis rechizitoriul nr. 1742/P/2002 (procuror I.P.) prin care inculpatul C.V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., Judecătoria Roman, prin sentința penală nr. 186 din 31 martie 2003 (judecător V.I.) a dispus restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, hotărâre ce a fost atacată cu recurs la Tribunalul Neamț, care prin decizia penală nr. 377/RP din 12 septembrie 2003 a respins, ca nefondat, recursul.

Urmărirea penală efectuată după restituirea cauzei la procuror a stabilit că, la data de 09 martie 2000 partea vătămată C.N. a fost lovită cu un scaun și un băț de către cumnata sa C.E., în timp ce aceasta din urmă încerca să se apere de agresiunea părții vătămate. Partea vătămată a declarat că nu dorește să formuleze plângere împotriva cumnatei sale, astfel că prin ordonanța nr. 1742/P/2002 din 01 aprilie 2004 dată de procurorul T.C. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., întrucât nu acesta este autorul faptei și neînceperea urmăririi penale față de C.E. pentru aceeași infracțiune, deoarece partea vătămată a declarat că nu înțelege să formuleze plângere față de aceasta.

Împotriva acestei soluții a formulat plângere petiționarul C.N., care prin rezoluția nr. 619/II/2004 a primului procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, a fost respinsă ca neîntemeiată. Judecătoria Roman, prin sentința penală nr. 181 din 24 martie 2005 pronunțată în dosarul nr. 709/2005 (judecător C.L.) a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petiționarul C.N., în baza art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluției procurorului, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 552/ R din 21 octombrie 2005 a Tribunalului Neamț. Ulterior, prin acțiunea civilă adresată Judecătoriei Roman și înregistrată sub nr. 2557/2005, având ca obiect pretenții, petiționarul C.N. a chemat în judecată pe C.V.

(devenit între timp Primarul comunei Bahna, jud. Neamț), Comisia Comunală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și Consiliul Local al com. Bahna, jud. Neamț, pentru a fi obligați, în solidar, la plata sumei de 500.000.000 lei (prejudiciu suferit ca urmare a infracțiunii de vătămare corporală), precum și a sumei de 300.000.000 lei, cu titlul de daune morale. Cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr. 2641 din 30 noiembrie 2005, soluția fiind de respingere a acțiunii, iar recursul declarat de petiționarul C.N.

a fost anulat ca netimbrat, hotărârea fiind irevocabilă (decizia civilă nr. 503/ RC din 15 iunie 2006). Având în vedere cele menționate mai sus, Înalta Curte constată că, soluția de neurmărire penală dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău față de magistrații T.P.G., judecător la Judecătoria Roman și T.C., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman este legală și temeinică și că, în mod corect, Curtea de Apel Bacău, prin sentința recurată, a respins plângerea formulată de petiționarul C.N., împotriva acestei soluții. Actele premergătoare efectuate în cauză nu au evidențiat elemente care să conducă la concluzia că soluțiile adoptate de cei doi magistrați au fost pronunțate prin încălcarea legii, în detrimentul petiționarului.

Totodată, nu s-a stabilit că magistratul – procuror T.C. și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos, atribuțiile de serviciu sau că, prin activitatea specifică desfășurată, prin actele încheiate ori prin măsurile dispuse ar fi săvârșit vreo faptă cu conotație penală. Împrejurarea că petiționarul este nemulțumit de soluțiile ce au fost adoptate de cei doi magistrați în cauzele aflate pe rolul Judecătoriei Roman și Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, menționate anterior, nu poate conduce, în nici un caz, la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa. Interpretarea și evaluarea probelor administrate este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor hotărâri considerate ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile constituționale, cât și cele procedurale, prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.

A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar creea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar. Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate. Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de părți, iar hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.N. împotriva sentinței penale nr. 5 din 6 februarie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.N. împotriva sentinței penale nr. 5 din 6 februarie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2007.