Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
20 mai 2005

Decizia nr. 4236/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 354/2004 a Judecătoriei Câmpeni

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 354 din 22 martie 2004 pronunțată de Judecătoria Câmpeni, s-a luat act de renunțarea la judecata acțiunii introduse de reclamanții G.T. și S.A. împotriva pârâților B.S., B.E., O.O. și alții pentru constatarea dreptului de proprietate imobiliară și ieșire din indiviziune. Totodată a fost anulată ca insuficient timbrată cererea reconvențională introdusă de pârâții O.O. și B.S. Împotriva sentinței menționate a declarat apel numai reclamantul S.A. Prin decizia civilă nr. 1248 A din 9 septembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins apelul reclamantului ca nefondat. În cauză a declarat recurs pârâta O.O., care fără a critica decizia instanței de apel și a indica motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. a cerut explicit clarificarea situației juridice și intabularea unei părți dintre bunurile aflate în indiviziunea părților din proces, în favoarea sa și a fratelui său B.S. Recursul nu este admisibil. În aplicarea dispozițiilor art. 299 C. proc. civ. este inadmisibil recursul declarat de partea care nu a exercitat calea apelului. În același timp instanța de recurs nu poate cenzura în recurs pentru motive de fond hotărârea în care instanța de apel a soluționat apelul pe aspecte de procedură, altele decât cele de ordine publică. Or în cauză cum s-a arătat, fondul litigiului dintre părți nu a făcut obiect de judecată ca urmare a renunțării la judecată în acțiunea principală și a anulării ca insuficient timbrată a cererii reconvenționale introduse de O.O., soluția nefiind atacată cu apel de către aceasta.

În consecință recursul se va respinge ca inadmisibil.

DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta O.O. împotriva deciziei nr. 1248/A din 9 septembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 20 mai 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.