ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 632/2006

Asupra recursului penal de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 366 din 27 octombrie 2005 a Tribunalul Suceava a condamnat inculpatul U.C., la 7 ani și 6 luni închisoare, pentru tentativă la omor calificat, faptă prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. În temeiul art. 85 C. pen., a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 3 din 25 ianuarie 2005, definitivă la 28 februarie 2005 prin neapelare. În baza art. 36, art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art. 71 și 64 C. pen.

Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile C.A.S. Suceava suma de 7.427.236 lei, cu dobânda legală aferentă până la achitarea debitului. S-a luat act că partea vătămată B.D. a renunțat la cererea de despăgubiri civile. Pentru a hotărî astfel, prima instanță, pe baza probelor administrate, a reținut următoarea situație de fapt: La 10 decembrie 2004, în loc public, respectiv pe DC 208 E pe raza satului Văleni, inculpatul a exercitat acte de violență cu un topor asupra părții vătămate B.D. cu intenție vădită de a-i suprima viața, intenție pe care nu a putut-o finaliza din motive independente de voința sa. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, care a criticat-o în ce privește greșita încadrare juridică, susținând că martorii audiați se află cu el în relații de dușmănie.

Prin decizia penală nr. 399 din 12 decembrie 2005, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat, reținând în considerente că împrejurările în care a fost agresată victima, instrumentul folosit, zona lovită, intenția de a aplica mai multe lovituri și intensitatea loviturii au justificat condamnarea inculpatului pentru tentativă la omor calificat. În termen legal împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul. Prin motivele scrise, cât și oral, recurentul inculpat a reluat susținerile anterioare, în sensul că, martorii audiați nu au relatat adevărul din cauza relațiilor de dușmănie în care se află; s-a reținut o încadrare juridică greșită a faptei, sens în care, a cerut condamnarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., la o pedeapsă în limitele legale; în subsidiar recurentul inculpat a criticat hotărârile și cu privire la individualizarea pedepsei, solicitând reducerea ei.

Criticile formulate vor fi examinate în raport de dispozițiile cazurilor de casare, prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17, 14 C. proc. pen., constatându-se că sunt, însă, nefondate pentru considerentele ce urmează. Chiar dacă recurentul inculpat a recunoscut săvârșirea faptei, doar în anumite limite care ar putea justifica reținerea în sarcina sa a infracțiunii prevăzută de art. 181 C. pen. (așa cum susține acesta), probele administrate evidențiază o cu totul altă situație care fundamentează în fapt și drept soluția pronunțată de instanța de fond și menținută de instanța de apel. În acest sens, recurentul inculpat a recunoscut lovirea victimei de câteva ori, cu pumnii, negând folosirea toporului în agresionarea victimei.

Dar, martorii, care au perceput în mod nemijlocit incidentul recunoscut de inculpat, respectiv U.C. și S.L.S. au descris modul de desfășurare a faptei, constând în lovirea repetată a victimei cu toporul în cap, chiar și când aceasta era căzută în genunchi; martorul U.C. a precizat chiar că, agresionarea victimei a fost întreruptă de inculpat în momentul în care acesta a strigat să se oprească. Inculpatul a încercat să înlăture aceste declarații susținând că se află în relații de dușmănie cu acești martori. Este însă cert stabilit că martorii s-au aflat la locul faptei, sau aproape de acesta; S.L.S. însoțea pe inculpat iar U.C., care este și unchiul inculpatului, executa o lucrare apropare de locul în care inculpatul a lovit pe partea vătămată.

Aceste declarații se coroborează și cu susținerile constante ale părții vătămate asupra timpului și locului în care s-au consemnat loviturile cât și au privire la modul și obiectul cu care a fost lovită. Pe de altă parte, conform concluziilor medicului legist, partea vătămată a suferit un traumatism cranio-cerebral cu plagă contuză, fractură parietală stânga, contuzie cerebrală edementoasă hemoragică, hemoragie subarahnoidiană: leziunile descrise s-au putut produce prin lovire cu corp contondent, cu impact cranian parietal stânga, victima prezentând și leziuni de apărare la nivelul antebrațului stâng. Ori, în raport de aceste probe s-a apreciat corect de instanțe că inculpatul a acționat cu intenția vădită de a suprima viața victimei.

Această intenție rezidă din faptul că autorul a folosit un instrument apt să provoace moartea unei persoane, respectiv un topor, dar și din zona în care a fost aplicată lovitura, respectiv, creștetul capului și nu în ultimul rând, s-a reținut și faptul că, după ce victima a căzut în genunchi, inculpatul a încercat să-i aplice o nouă lovitură, vizând zona capului, dar a fost împiedicat de martorii oculari. Chiar dacă leziunea nu a pus în primejdie viața victimei, intenția vădită a autorului a fost tocmai uciderea victimei, aspect sub care încadrarea juridică a faptei a fost corect reținută și soluția de condamnare legală și temeinică. Instanțele au făcut și a individualizare corectă a pedepsei prin stabilirea cuantumului la limita minimă legală.

Recurentul inculpat nu a avut o conduită procesuală sinceră și în antecedentele sale mai figurează o condamnare pentru o faptă de violență și pentru care a beneficiat de clemență la stabilirea modalității de executare a pedepsei, prin aplicarea art. 81 C. pen. În acest context nu se evidențiază motive care să justifice o reducere a pedepsei, sub limita minimă legală, prin reținerea în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen. În consecință, pedeapsa așa cum a fost stabilită, în cauză, respectă dispozițiile art. 72 C. pen. și în același timp este aptă să realizeze cerințele înscrise în art. 52 C. pen. Pentru totalitatea considerentelor expuse criticile sunt nefondate și în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat. În temeiul art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata rețineri și arestării preventive. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.C. împotriva deciziei penale nr. 399 din 12 decembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 13 ianuarie 2005 la 1 februarie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 februarie 2006.