ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 632/2006

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 366 din 27

octombrie 2005 a Tribunalul Suceava a condamnat inculpatul U.C., la 7 ani și 6

luni închisoare, pentru tentativă la omor calificat, faptă prevăzută de art. 20

C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.

În temeiul art. 85 C. pen., a fost

anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare

aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 3 din 25 ianuarie 2005,

definitivă la 28 februarie 2005 prin neapelare.

În baza art. 36, art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse, în final,

inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare,

în condițiile art. 71 și 64 C. pen.

Inculpatul a fost obligat să

plătească părții civile C.A.S. Suceava suma de 7.427.236 lei, cu dobânda legală

aferentă până la achitarea debitului.

S-a luat act că partea vătămată B.D.

a renunțat la cererea de despăgubiri civile.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță, pe baza probelor administrate, a reținut următoarea situație de fapt:

La 10 decembrie 2004, în loc public,

respectiv pe DC 208 E pe raza satului Văleni, inculpatul a exercitat acte de

violență cu un topor asupra părții vătămate B.D. cu intenție vădită de a-i

suprima viața, intenție pe care nu a putut-o finaliza  din motive independente

de voința sa.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul, care a criticat-o în ce privește greșita încadrare

juridică, susținând că martorii audiați se află cu el în relații de dușmănie.

Prin decizia penală nr. 399 din 12

decembrie 2005, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat,

reținând în considerente că împrejurările în care a fost agresată victima,

instrumentul folosit, zona lovită, intenția de a aplica mai multe lovituri și

intensitatea loviturii au justificat condamnarea inculpatului pentru tentativă

la omor calificat.

În termen legal împotriva acestor

hotărâri a declarat recurs inculpatul.

Prin motivele scrise, cât și oral,

recurentul inculpat a reluat susținerile anterioare, în sensul că, martorii

audiați nu au relatat adevărul din cauza relațiilor de dușmănie în care se

află; s-a reținut o încadrare juridică greșită a faptei, sens în care, a cerut condamnarea

pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., la o pedeapsă în limitele

legale; în subsidiar recurentul inculpat a criticat hotărârile și cu privire la

individualizarea pedepsei, solicitând reducerea ei.

Criticile formulate vor fi examinate

în raport de dispozițiile cazurilor de casare, prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17, 14 C. proc. pen., constatându-se că sunt, însă, nefondate pentru

considerentele ce urmează.

Chiar dacă recurentul inculpat a

recunoscut săvârșirea faptei, doar în anumite limite care ar putea justifica

reținerea în sarcina sa a infracțiunii prevăzută de art. 181 C. pen. (așa cum

susține acesta), probele administrate evidențiază o cu totul altă situație care

fundamentează în fapt și drept soluția pronunțată de instanța de fond și

menținută de instanța de apel.

În acest sens, recurentul inculpat a

recunoscut lovirea victimei de câteva ori, cu pumnii, negând folosirea

toporului în agresionarea victimei.

Dar, martorii, care au perceput în

mod nemijlocit incidentul recunoscut de inculpat, respectiv U.C. și S.L.S. au

descris modul de desfășurare a faptei, constând în lovirea repetată a victimei

cu toporul în cap, chiar și când aceasta era căzută în genunchi; martorul U.C. a

precizat chiar că, agresionarea victimei a fost întreruptă de inculpat în

momentul în care acesta a strigat să se oprească.

Inculpatul a încercat să înlăture

aceste declarații susținând că se află în relații de dușmănie cu acești

martori.

Este însă cert stabilit că martorii

s-au aflat la locul faptei, sau aproape de acesta; S.L.S. însoțea pe inculpat

iar U.C., care este și unchiul inculpatului, executa o lucrare apropare de

locul în care inculpatul a lovit pe partea vătămată.

Aceste declarații se coroborează și

cu susținerile constante ale părții vătămate asupra timpului și locului în care

s-au consemnat loviturile cât și au privire la modul și obiectul cu care a fost

lovită.

Pe de altă parte, conform

concluziilor medicului legist, partea vătămată a suferit un traumatism

cranio-cerebral cu plagă contuză, fractură parietală stânga, contuzie cerebrală

edementoasă hemoragică, hemoragie subarahnoidiană: leziunile descrise s-au

putut produce prin lovire cu corp contondent, cu impact cranian parietal

stânga, victima prezentând și leziuni de apărare la nivelul antebrațului stâng.

Ori, în raport de aceste probe s-a

apreciat corect de instanțe că inculpatul a acționat cu intenția vădită de a

suprima viața victimei.

Această intenție rezidă din faptul

că autorul a folosit un instrument apt să provoace moartea unei persoane,

respectiv un topor, dar și din zona în care a fost aplicată lovitura,

respectiv, creștetul capului și nu în ultimul rând, s-a reținut și faptul că,

după ce victima a căzut în genunchi, inculpatul a încercat să-i aplice o nouă

lovitură, vizând zona capului, dar a fost împiedicat de martorii oculari.

Chiar dacă leziunea nu a pus în

primejdie viața victimei, intenția vădită a autorului a fost tocmai uciderea

victimei, aspect sub care încadrarea juridică a faptei a fost corect reținută

și soluția de condamnare legală și temeinică.

Instanțele au făcut și a individualizare

corectă a pedepsei prin stabilirea cuantumului la limita minimă legală.

Recurentul inculpat nu a avut o

conduită procesuală sinceră și în antecedentele sale mai figurează o condamnare

pentru o faptă de violență și pentru care a beneficiat de clemență la stabilirea

modalității de executare a pedepsei, prin aplicarea art. 81 C. pen.

În acest context nu se evidențiază motive

care să justifice o reducere a pedepsei, sub limita minimă legală, prin

reținerea în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen.

În consecință, pedeapsa așa cum a

fost stabilită, în cauză, respectă dispozițiile art. 72 C. pen. și în același

timp este aptă să realizeze cerințele înscrise în art. 52 C. pen.

Pentru totalitatea considerentelor

expuse criticile sunt nefondate și în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata

rețineri și arestării preventive.

În conformitate cu art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul U.C. împotriva deciziei penale nr. 399 din 12 decembrie

2005 a Curții de Apel Suceava, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 13 ianuarie 2005

la 1 februarie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

februarie 2006.