ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 534/2007

Prin sentința penală nr. 249 din 10 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 2728/P/2005, a fost condamnat inculpatul A.E.V., la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza dispozițiilor art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 08 decembrie 2005 la zi, măsură ce a fost menținută. În baza dispozițiilor art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 731 lei către partea civilă C.A. Suceava, plus dobânda legală aferentă, și la 1.850 lei, cu titlul de despăgubiri civile, la 6.000 lei cu titlul de daune morale și 429 lei, reprezentând despăgubiri periodice globale aferente perioadei 23 octombrie 2005 – 10 iulie 2006 și în continuare câte 49,5 lei, până la încetarea stării de nevoie. Inculpatul a mai fost obligat și la 1.700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Prin aceeași hotărâre a fost condamnat și inculpatul C.M.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 180 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 600 lei amendă penală.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, inculpatul, în noaptea de 22 octombrie 2005, într-un loc public, situat pe raza municipiului Suceava, a exercitat acte de violență, cu un ciocan, asupra capului părții vătămate B.C.Șt., producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 de zile de îngrijiri medicale. Instanța de fond a apreciat că toate probatoriile administrate în cauză atestă întrunirea elementelor constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, atât sub aspectul laturii obiective, cât și cel al laturii subiective. Pentru existenta tentativei la infracțiunea de omor, este necesar a se dovedi că inculpatul a acționat violent, cu intenția de a ucide, prin folosirea unui obiect vulnerant, apt să producă moartea și care să vizeze o zonă vitală.

Astfel fiind, s-a concluzionat că în speță nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 182 alin. (2) C. pen., în sensul încadrării faptei în infracțiunea de vătămată corporală gravă și nici scuza provocării, art. 73 C. pen. Împotriva acestei hotărâri, atât inculpatul cât și mama acestuia, au declarat apel. În susținerea orală a apelului, inculpatul a invocat greșita încadrare juridică dată faptei reținute în sarcina sa, solicitând, totodată, să se facă și aplicarea dispozițiilor art. 73 C. pen., întrucât partea vătămată a încercat să-1 lovească cu o sticlă, și numai după acest moment a acționat. Prin decizia penală nr. 294 din 06 decembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală, în dosarul nr. 3780/39/2006, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat și, ca inadmisibil, apelul declarat de mama inculpatului.

În baza dispozițiilor art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 08 decembrie 2005 la zi, măsură ce a fost menținută. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a apreciat că, în ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, nu poate fi reținută existența infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de dispozițiile art. 182 C. pen., având în vedere obiectul folosit în exercitarea agresiunii, zona lovită, intensitatea loviturilor, elemente care conduc la concluzia că acesta trebuia și putea să prevadă rezultatul faptei sale, care a pus în primejdie viața victimei.

Cât privește apărarea inculpatului potrivit căreia a săvârșit fapta numai după ce partea vătămată a încercat să-l lovească cu o sticlă, instanța de apel a reținut că declarațiile martorilor care au relatat că ar fi auzit zgomot de sticlă, nu-i formează convingerea că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 73 C. pen. Întrucât criticile invocate de inculpat au fost găsite neîntemeiate și nici nu au fost reținute alte motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii atacate, instanța de apel a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpat. Cât privește apelul declarat de mama inculpatului, instanța de apel a reținut că aceasta nu întrunește niciuna dintre calitățile prevăzute de dispozițiile art. 362 C. proc.

pen., motiv pentru care apelul său a fost respins, ca inadmisibil. Împotriva acestei hotărâri, inculpatul a declarat recurs. Recurentul inculpat a criticat hotărârile atacate sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate, precum și al greșitei încadrări juridice dată faptei reținute în sarcina sa. În dezvoltarea motivelor de recurs, apărătorul recurentului inculpat, a arătat că, din materialul probator administrat în cauză, rezultă că fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 182 C. pen. și nu ale infracțiunii pentru care a fost condamnat, respectiv cea prevăzută de dispozițiile art. 20 cu referire la art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. I) C. pen.

Cât privește încadrarea juridică dată faptei pentru care a fost trimis în judecată, apărătorul recurentului inculpat a arătat că reducerea cuantumului pedepsei aplicate va avea drept consecințe reeducarea recurentului inculpat. Recurentul inculpat nu au formulat în scris motivele de recurs și nu a încadrat juridic criticile formulate. Înalta Curte, analizând criticile formulate de recurentul inculpat împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, apreciază că acestea se încadrează juridic în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 și 17 C. proc. pen. Prealabil analizării motivelor de recurs, Înalta Curte constată că deși recurentul inculpat nu s-a conformat dispozițiilor art. 385 10 C. proc.

pen., referitoare la motivarea recursului, criticile invocate se încadrează în cazurile de casare care pot fi luate în considerare de instanță din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. și, în consecință, vor fi analizate. Analizând legalitatea hotărârii recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, cât privește cazurile de casare ce se impun a fi analizate astfel, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate, pentru considerentele ce succed: Referitor la primul motiv de recurs invocat de recurentul inculpat, ce se încadrează în cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen., Înalta Curte reține că, pentru existența infracțiunii de omor, forma de vinovăție este intenția, în ambele sale modalități, directă sau indirectă. Intenția de a ucide rezultă din datele exterioare faptei comise, putând fi dedusă din multitudinea loviturilor și repetarea lor pe corpul victimei, intensitatea acestora sau aplicarea unei singure lovituri într-o zonă vitală, etc. În speță, din actele și lucrările dosarului rezultă că, recurentul inculpat a lovit victima cu un ciocan, în zona capului, provocându-i o fractură deschisă, ce a necesitat intervenție chirurgicală de urgență și un număr de 50-55 de zile de îngrijiri pentru vindecare, iar leziunile traumatice au pus în primejdie viața victimei.

În raport de datele expuse, rezultă că recurentul inculpat a avut reprezentarea rezultatului letal al acțiunii sale și a acționat cu intenția de a ucide, manifestată prin prevederea rezultatului faptei sale și acceptarea posibilității producerii acestuia, chiar dacă nu 1-a urmărit în mod expres. Pentru existența infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 182 alin. (2) C. pen., se impune ca recurentul inculpat să fî acționat cu intenția de a lovi victima, rezultatul mai grav producându-se din culpă.

Or, în speță, față de intensitatea loviturii, de instrumentul folosit, de regiunea corpului lovită, de atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei, a părăsit locul faptei, fără a acorda nici un ajutor părții vătămate, rezultă că recurentul inculpat chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos, a acceptat posibilitatea producerii acestuia, motiv pentru care, Înalta Curte apreciază că încadrarea juridică dată faptei este corectă, așa încât critica invocată este nefondată. Cât privește motivul de recurs referitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate recurentului inculpat, ce se încadrează în cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că, instanța de fond a apreciat că față de inculpat pot fî reținute ca circumstanțe atenuante lipsa antecedentelor penale, conduita anterioară bună, vârsta recurentului inculpat, ținând cont, pe lângă aspectele care circumstanțiază persoana recurentului inculpat, și de gradul de pericol social ridicat al infracțiunii săvârșite, dedus din modul și împrejurările comiterii acesteia, precum și de natura și importanța deosebită a relațiilor sociale afectate. Prin urmare, pedeapsa aplicată recurentului inculpat este corespunzător individualizată, fiind în măsură să contribuie la îndreptarea comportamentului acestuia și să asigure realizarea funcțiilor de constrângere și reeducare, precum și a scopului preventiv al pedepsei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.E.V., împotriva deciziei penale nr. 294 din 06.12.2006 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală, în dosarul nr. 3780/39/2006. Va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la 08 decembrie 2005 la 30 ianuarie 2007. În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.E.V., împotriva deciziei penale nr. 294 din 06.12.2006 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală, în dosarul nr. 3780/39/2006. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la 08 decembrie 2005 la 30 ianuarie 2007. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 30 ianuarie 2007.