ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1397/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 401 din 18 decembrie 2003, Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta R.A.A.Z.L. Basarabi, în prezent C.N.A.P.M. SA Constanța în contradictoriu cu pârâta SC N.M. SRL Constanța. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Constanța, secția maritimă și fluvială, care prin decizia civilă nr. 7 din 1 iunie 2004 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă. Atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut că suma de 10.258 dolari S.U.A. pretinsă de reclamantă cu titlu de penalități a făcut obiectul unei tranzacții consfințită prin sentința civilă nr. 262 din 10 iunie 2002 a Tribunalului Constanța, hotărâre care este definitivă și irevocabilă.

În tranzacția respectivă, reclamanta a renunțat la pretențiile nesoluționate cu privire la distribuirea prețului obținut din vânzarea unei nave, ceea ce înseamnă că și suma reprezentând penalitățile pretinse de ea sunt cuprinse în învoiala intervenită între părți. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, arătând că este nelegală deoarece: - ambele instanțe au interpretat în mod greșit tranzacția care se referă doar la preț și privea o singură navă și anume C.D., iar nu două nave și că pentru fiecare s-au calculat în mod distinct penalități; - renunțarea la recuperarea penalităților poate fi considerată în cel mai rău caz cu o renunțare parțială la judecată, în sensul art. 246 C. proc.

civ. și nicidecum cu o renunțare la dreptul pretins, în sensul art. 247 C. proc. civ., așa cum din eroare s-a reținut; - instanțele au fost lipsite de rol activ pentru că puteau pune oricând în discuție necesitatea evidențierii unei delimitări între penalitățile aferente prețului datorat pentru cele două nave și, astfel, se constata că această diferențiere este clară. Criticile vizează încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recursul nu este fondat. Reclamanta în calitate de creditor s-a înscris la distribuirea prețului din vânzarea navei C.D. cu suma de 36.617 dolari S.U.A. din care 26.359 dolari S.U.A., reprezentând preț pentru prestația de cheiaj și 10.258 dolari S.U.A.

penalități de întârziere aferente. Suma pretinsă se referă la preț și penalități pentru ambele nave, C.D. și U.2 și nu privește doar prima navă, așa cum susține în mod neîntemeiat reclamanta. Această situație este confirmată de sentința nr. 110 din 22 februarie 2002, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. 36/2002, prin care s-a admis cererea reclamantei formulată conform O.G. nr. 5/2001, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 29.595,91 dolari S.U.A., compusă din 21.243,92 dolari S.U.A. preț și 8.301,99 dolari S.U.A. penalități pentru servicii de cheiaj prestate la ambele nave. Sentința respectivă a fost anulată de Tribunalul Constanța prin sentința nr. 266 din 12 iunie 2002, reținându-se că reclamanta s-a înscris cu aceeași creanță la distribuirea prețului din vânzarea navei C.D.

Întrucât suma rezultată din vânzarea navei era mai mică decât totalul creanțelor înscrise la distribuirea prețului, toți creditorii au redus din valoarea creanțelor lor, reclamanta acceptând să primească numai 26.370 dolari S.U.A. din suma pretinsă de 36.617 dolari S.U.A. și împreună au semnat o tranzacție consfințită prin sentința civilă nr. 262 din 10 iunie 2002 pronunțată de Tribunalul Constanța. Din conținutul tranzacției rezultă că pretențiile reclamantei se referă la preț și penalități pentru servicii prestate la ambele nave și în această situație, atât instanța de fond cât și instanța de apel au interpretat în mod corect voința părților concretizată în tranzacție.

Nici critica privind o eventuală renunțare la judecată a reclamantei în legătură cu pretențiile pentru cea de a doua navă nu poate fi primită, deoarece din dosar nu rezultă că reclamanta a renunțat la judecată fie verbal în ședință publică, fie prin cerere scrisă, așa cum se prevede în dispozițiile art. 246 C. proc. civ. Renunțarea la judecată trebuie să fie expresă, adică să rezulte în mod neîndoielnic, iar nu să fie dedusă de instanță, așa cum susține în mod neîntemeiat reclamanta. Referitor la ultimul motiv de recurs, se constată că instanțele au dat eficiență dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., în sensul că au stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală, privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

La pronunțarea celor două hotărâri instanțele au avut în vedere toate probele administrate în cauză și au reținut în mod corect efectele tranzacției, așa cum sunt reglementate în art. 1704 C. civ. Față de cele ce preced, rezultă că decizia atacată este legală și drept urmare, Înalta Curte o va menține respingând recursul, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta C.N.A.P.M. SA Constanța, împotriva deciziei 7/ MF din 1 iulie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția maritimă și fluvială, ca nefondat. I revocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 1 martie 2005.