ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1397/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 401 din 18

decembrie 2003, Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, a respins ca

nefondată acțiunea formulată de reclamanta R.A.A.Z.L. Basarabi, în prezent C.N.A.P.M.

SA Constanța în contradictoriu cu pârâta SC N.M. SRL Constanța.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel Constanța, secția maritimă și fluvială, care prin decizia civilă nr. 7

din 1 iunie 2004 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.

Atât instanța de fond cât și

instanța de apel au reținut că suma de 10.258 dolari S.U.A. pretinsă de

reclamantă cu titlu de penalități a făcut obiectul unei tranzacții consfințită

prin sentința civilă nr. 262 din 10 iunie 2002 a Tribunalului Constanța,

hotărâre care este definitivă și irevocabilă.

În tranzacția respectivă, reclamanta

a renunțat la pretențiile nesoluționate cu privire la distribuirea prețului

obținut din vânzarea unei nave, ceea ce înseamnă că și suma reprezentând

penalitățile pretinse de ea sunt cuprinse în învoiala intervenită între părți.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a declarat recurs, arătând că este nelegală deoarece:

- ambele instanțe au interpretat în mod

greșit tranzacția care se referă doar la preț și privea o singură navă și anume

C.D., iar nu două nave și că pentru fiecare s-au calculat în mod distinct

penalități;

- renunțarea la recuperarea

penalităților poate fi considerată în cel mai rău caz cu o renunțare parțială

la judecată, în sensul art. 246 C. proc. civ. și nicidecum cu o renunțare la

dreptul pretins, în sensul art. 247 C. proc. civ., așa cum din eroare s-a

reținut;

- instanțele au fost lipsite de rol

activ pentru că puteau pune oricând în discuție necesitatea evidențierii unei

delimitări între penalitățile aferente prețului datorat pentru cele două nave

și, astfel, se constata că această diferențiere este clară.

Criticile vizează încălcarea

dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Reclamanta în calitate de creditor

s-a înscris la distribuirea prețului din vânzarea navei C.D. cu suma de 36.617 dolari

S.U.A. din care 26.359 dolari S.U.A., reprezentând preț pentru prestația de

cheiaj și 10.258 dolari S.U.A. penalități de întârziere aferente.

Suma pretinsă se referă la preț și

penalități pentru ambele nave, C.D. și U.2 și nu privește doar prima navă, așa

cum susține în mod neîntemeiat reclamanta.

Această situație este confirmată de

sentința nr. 110 din 22 februarie 2002, pronunțată de Tribunalul Constanța, în

dosarul nr. 36/2002, prin care s-a admis cererea reclamantei formulată conform

O.G. nr. 5/2001, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de

29.595,91 dolari S.U.A., compusă din 21.243,92 dolari S.U.A. preț și 8.301,99 dolari

S.U.A. penalități pentru servicii de cheiaj prestate la ambele nave.

Sentința respectivă a fost anulată de

Tribunalul Constanța prin sentința nr. 266 din 12 iunie 2002, reținându-se că

reclamanta s-a înscris cu aceeași creanță la distribuirea prețului din vânzarea

navei C.D.

Întrucât suma rezultată din vânzarea

navei era mai mică decât totalul creanțelor înscrise la distribuirea prețului,

toți creditorii au redus din valoarea creanțelor lor, reclamanta acceptând să

primească numai 26.370 dolari S.U.A. din suma pretinsă de 36.617 dolari S.U.A.

și împreună au semnat o tranzacție consfințită prin sentința civilă nr. 262 din

10 iunie 2002 pronunțată de Tribunalul Constanța.

Din conținutul tranzacției rezultă

că pretențiile reclamantei se referă la preț și penalități pentru servicii

prestate la ambele nave și în această situație, atât instanța de fond cât și

instanța de apel au interpretat în mod corect voința părților concretizată în

tranzacție.

Nici critica privind o eventuală

renunțare la judecată a reclamantei în legătură cu pretențiile pentru cea de a

doua navă nu poate fi primită, deoarece din dosar nu rezultă că reclamanta a

renunțat la judecată fie verbal în ședință publică, fie prin cerere scrisă, așa

cum se prevede în dispozițiile art. 246 C. proc. civ. Renunțarea la judecată

trebuie să fie expresă, adică să rezulte în mod neîndoielnic, iar nu să fie

dedusă de instanță, așa cum susține în mod neîntemeiat reclamanta.

Referitor la ultimul motiv de

recurs, se constată că instanțele au dat eficiență dispozițiilor art. 129 C.

proc. civ., în sensul că au stăruit prin toate mijloacele legale pentru a

preveni orice greșeală, privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii

faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri

temeinice și legale.

La pronunțarea celor două hotărâri

instanțele au avut în vedere toate probele administrate în cauză și au reținut

în mod corect efectele tranzacției, așa cum sunt reglementate în art. 1704 C.

civ.

Față de cele ce preced, rezultă că

decizia atacată este legală și drept urmare, Înalta Curte o va menține respingând

recursul, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta C.N.A.P.M. SA Constanța, împotriva deciziei 7/ MF din 1 iulie 2004 a

Curții de Apel Constanța, secția maritimă și fluvială, ca nefondat.

I

revocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 1 martie 2005.