ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3761/2006

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 262 din 29 iulie 2005, Tribunalul Suceava a condamnat, între alții, pe inculpata O.V., la: - un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) și (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001. S-a luat act că în cauză nu a existat constituire de parte civilă. Prin aceeași sentință, inculpata O.V. a fost obligată să plătească statului suma de 850 lei noi, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: În vara anului 2003, inculpatul N.G. (condamnat în cauză) l-a vizitat pe inculpatul C.I. la locuința sa din comuna Dumbrăveni, județul Suceava, ocazie cu care i-a cerut să-i racoleze fete din zonă pentru a fi duse în Italia, în vederea practicării prostituției. Inculpatul C.I. a fost de acord cu propunerea inculpatului N.G. și, împreună, la sfârșitul lunii august 2003, au abordat-o pe inculpata P.M.E. (condamnată în cauză) căreia i-au propus, ca prin intermediul inculpatului N.G. și pe cheltuiala acestuia, să meargă în Italia unde va presta servicii de damă de companie. Inculpata a fost de acord cu propunerea celorlalți doi inculpați, care au întrebat-o dacă nu cunoaște și alte fete dispuse să meargă în Italia pentru același gen de activități.

Inculpata P.M.E. a indicat-o pe numita B.C.V., despre care le-a spus că se află în București, la o proxenetă pe nume M. Inculpatul N.G. i-a cerut inculpatei P.M.E. să meargă în capitală pentru a-i arăta locul unde se află B.C.V. și pentru a-i face propunerea să se deplaseze în municipiul Giurgiu. Fiind de acord cu cererea inculpatului N.G., cei doi, cu un autoturism condus de o persoană necunoscută, s-au deplasat în București, unde au aflat că persoana căutată, B.C.V., e plecată de acasă. Din București, cei trei inculpați s-au deplasat la Giurgiu de unde inculpatul N.G. a trimis-o pe inculpata P.M.E., împreună cu numitul O.A., prietenul său, la Dumbrăveni, unde aflaseră de la inculpatul C.I., că numita B.C.V.

putea fi găsită. În dimineața zilei următoare, O.A. și inculpata P.M.E. au ajuns în comuna Dumbrăveni, au trecut pe la domiciliul inculpatului C.I., după care, cu toții s-au deplasat la locuința numitei B.C.V. În urma discuțiilor purtate, inculpații au reușit să o convingă pe B.C.V. să meargă în Italia pentru a practica prostituția, însă aceasta a ridicat problema lipsei pașaportului. Pentru a o convinge, inculpatul C.I. a asigurat-o pe B.C.V. că prietenul său O.A. va obține la Giurgiu pașaportul și va suporta toate cheltuielile. Mai mult decât atât, i s-a spus că în situația în care nu-i va plăcea în Italia va putea să se întoarcă acasă, la Dumbrăveni. Înainte de a pleca spre municipiul Giurgiu, O.A.

a zăbovit o vreme, cu cele două fete, la locuința inculpatului C.I. Când s-a întors la mașină, O.A. a afirmat că i-a dat niște bani lui C.I. Întrucât inculpata P.M.E. a mai fost vândută de alți traficanți de persoane, l-a întrebat pe O.A. dacă și în acest caz este vorba de o vânzare, lucru pe care acesta l-a negat, făcând precizarea că banii dați reprezintă un „cadou”, cerându-le celor două fete să stea liniștite, întrucât „afacerea” cu Italia le va aduce atâția bani încât și ele îi vor trimite lui C.I. din câștigul lor bani drept mulțumire. O.A. le-a transportat pe cele două fete până în municipiul Giurgiu, unde au ajuns spre seară și le-a cazat la hotel. Începând de a doua zi inculpata P.M.E.

și numita B.C.V. au fost cazate în apartamentul soacrei inculpatului N.G., din municipiul Giurgiu. La data de 4 august 2003, inculpata P.M.E. a plecat din București spre Italia fiind condusă la autocar de O.A. care a achitat contravaloarea transportului. S-a reținut faptul că în timpul cât inculpata P.M.E. și B.C.V. au stat în municipiul Giurgiu, inculpatul N.G. le-a cumpărat diverse obiecte de îmbrăcăminte. Între timp, B.C.V. a fugit de la domiciliul soacrei inculpatului N.G., deoarece inculpatul, când aceasta și-a exprimat dorința de a se întoarce acasă, i-a spus că a cumpărat-o de la inculpatul C.I. și va trebui să plece în Italia. Inculpata P.M.E. a ajuns în Italia, în ziua de 5 august 2003, în localitatea Milano, unde a fost preluată de M.R.

(persoana care se ocupa de exploatarea victimelor în Italia). M.R. i-a luat pașaportul inculpatei, cerându-i să iasă chiar din acea seară în stradă, pentru prostituție. Pentru a nu avea probleme, P.M.E. a acceptat și a practicat prostituția. De pe urma acestei activități, cât a fost exploatată de M.R., până la începutul lunii septembrie 2003, inculpata a realizat în jur de 10.000 Euro. Banii au fost însușiți de M.R., iar inculpata a primit, în fiecare seară, de la acesta câte 1 Euro. La începutul lunii august 2003, inculpatul C.I., însoțit de O.A. și inculpata O.V. s-au deplasat în comuna Dumbrăveni, unde au racolat-o pe minora F.R.P. (în vârstă de 16 ani), căreia i-a promis că-i va asigura un loc de muncă în Italia, într-un post de chelneriță, în restaurantul soților O. Această discuție s-a purtat în apartamentul inculpatului C.I.

care, după ce a obținut acordul minorei, a garantat pentru „seriozitatea” familiei O.A. și V. și în fața părinților victimei, obținând în acest fel acordul acestora. În aceeași zi, O.A. și O.V. au plecat cu minora F.R.P. la Giurgiu, unde au cazat-o în apartamentul lor. A doua zi, O.A. i-a făcut cunoștință victimei-minore cu inculpatul N.G. La data de 18 august 2003, F.R.P. a fost condusă de familia O. la autocarul cu destinația Italia, plătindu-i contravaloarea transportului. F.R.P. a călătorit până în localitatea Milano, fiind așteptată și preluată de M.R., de față a fost și inculpata P.M.E. Victima a fost dusă în garsoniera aparținând lui M.R., situată la periferia orașului Milano, în suburbia San Donato, via Rogoredo.

Aici minora a aflat de la inculpata P.M.E. că urmează să se prostitueze. Minora a refuzat să facă acest lucru, însă a aflat că în cazul în care nu va fi de acord, va avea probleme cu M.R. M.R. i-a luat pașaportul victimei și i-a spus că este mai bine să stea cu el dacă nu vrea să aibă probleme cu poliția. Începând de a doua zi F.R.P. s-a prostituat în stradă împreună cu inculpata P.M.E. Banii obținuți din practicarea prostituției pe timp de o lună, au fost luați de M.R., care i-a dat victimei-minoră, în fiecare seară, câte un Euro. În aceeași manieră s-a procedat și cu victima L.L. care, după ce a fost indusă în eroare că va lucra într-un restaurant, a fost transportată în Italia, unde a fost preluată de același M.R.

L.L. a fost transportată la locuința lui M.R., unde a cunoscut-o și pe victima-minoră F.R.P. La scurt timp după sosirea în Italia, L.L. a aflat că urmează să se prostitueze. Inițial a refuzat să facă acest lucru, însă voința i-a fost înfrântă de albanezul D.O. care locuia cu P.I., și care s-a manifestat violent, dar și de faptul că i-a fost luat pașaportul. Între timp, inculpata P.M.E. le-a vândut pe L.L. și F.R.P. numitei P.I., contra sumei de 6000 Euro. Acest lucru a făcut ca între inculpatul N.G. și inculpata P.M.E. să aibă loc unele discuții dure, în cadrul cărora cel dintâi a amenințat-o pe cea de a doua cu moartea pentru că „i-ar fi furat fetele”. Discuția s-a purtat prin telefon. P.I.

și D.O. le-a obligat pe cele două fete să practice prostituția în apartamentul lor cu clienții racolați printr-un anunț local. În aceeași manieră au fost racolate și numitele B.D.D. și sora sa A.R.S. din județul Botoșani, care, sub pretextul că li se va asigura de lucru în Italia, unde au ajuns, la data de 4 octombrie 2003, în orașul Bologna, au fost preluate de inculpata P.M.E. și albanezul D.O. În momentul în care au auzit că urmează să se prostitueze, cele două fete au refuzat. Considerând că noile venite nu corespund din punct de vedere fizic, albanezul D.O. a fost de acord ca acestea să se întoarcă în țară, însă inculpata P.M.E. și P.I. s-au opus. Acestea din urmă au discutat cu soțul lui B.D., numitul B.M.D., căruia i-a cerut suma de 1.000 Euro, care ar reprezenta sumele cheltuite cu cele două victime.

Deși B.M.D. i-a adus la cunoștință cele întâmplate, inculpatul C.I. l-a asigurat că fetele nu au probleme. Constrâns de împrejurări, B.M.D. i-a trimis numitei P.I., prin W.U., suma de 500 Euro. După primirea sumei P.I. le-a abandonat pe cele două victime în autogara Bologna, de unde, cu greu au reușit să se întoarcă în România. Între timp, inculpata P.M.E. s-a întors în țară pentru a racola noi victime. A reușit să o contacteze pe victima P.G.L. pe care, la data de 23 octombrie 2004, a trimis-o în Italia prin intermediul unei firme de transport internațional. În apropierea orașului Bologna P.G.L. a fost preluată de P.I. și albanezul D.O. care i-au spus că urmează să practice prostituția și să accepte să practice perversiuni sexuale cu clienți.

În cele din urmă, P.G.L. a fost vândută unui proxenet italian P. Fiind bătută și violată de acest proxenet, victima a acceptat să se prostitueze. Banii obținuți din practicarea prostituției, timp de două săptămâni (aproximativ 2.000 Euro) au fost însușiți de proxenetul italian. Nemulțumit de „productivitatea” victimei, proxenetul italian a returnat pe P.G.L. albanezului D.O. În aceste condiții, victima le-a cunoscut și pe celelalte fete racolate și anume L.L. și F.R.P. După două zile, P.G.L. a fost vândută din nou de D.O. unui alt proxenet albanez, cunoscut sub apelativul de B. care a dus-o în localitatea Treviso și unde, sub amenințarea cu moartea, a obligat-o să se prostitueze în stradă. Banii realizați din prostituție (18.000 Euro) au fost însușiți de proxenet.

După mai multe încercări, și cu ajutorul altor persoane, victima P.G.L. a reușit să se întoarcă în țară. Între timp, în țară, inculpata P.M.E. a contactat-o pe minora F.A. pe care a convins-o să meargă în Italia pentru a munci. Trimiterea minorei în Italia a eșuat, întrucât părinții acesteia s-au opus. La data de 23 noiembrie 2003, victimele L.L. și F.R.P. au hotărât să fugă de la cei doi proxeneți, P.I. și D.O. În cele din urmă, singura care a fugit a fost L.L. Pe parcursul procesului penal, inculpatul C.I. a decedat, motiv pentru care s-a dispus încetarea procesului penal, pornit împotriva sa. Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, între alții, și inculpata O.V. pe care a criticat-o cu privire la greșita sa condamnare, solicitând a se dispune achitarea, întrucât nu are nici o legătură cu fapta reținută în sarcina sa, în sensul că nu a participat la racolarea minorei F.R.P., în vederea trimiterii acesteia în Italia pentru a practica prostituția.

Curtea de Apel Suceava, secția minori și familie, prin decizia penală nr. 1 din 18 ianuarie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata O.V. pe care a obligat-o să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În motivarea acestei decizii s-a arătat că în cauză participarea inculpatei O.V. la racolarea minorei F.R.P., este certă și rezultă din probele administrate în cauză, în sensul că s-a dovedit că aceasta s-a deplasat împreună cu soțul său O.A. și cu inculpatul C.I. la Dumbrăveni la locuința victimei, unde a discutat cu părinții acesteia care au fost de acord ca fiica lor să meargă în Italia la muncă, într-un post de chelneriță și după această discuție au luat cu ei pe minoră la Giurgiu unde au cazat-o în apartamentul lor, până la plecarea cu autocarul în Italia.

S-a reținut că inculpata a avut cunoștință de faptul că minora va fi trimisă în Italia pentru a practica prostituția, ceea ce s-a și întâmplat. Decizia Curții de Apel a fost atacată cu recurs de către inculpata O.V., pe care a criticat-o cu privire la: - greșita sa condamnare, întrucât în cauză nu sunt probe care să dovedească faptul că a participat la racolarea minorei F.R.P. în vederea practicării în Italia a prostituției. În realitate nu a avut cunoștință de intenția celorlalți inculpați (de a trimite pe victimă în Italia pentru a practica prostituția), iar prezența ei a fost ocazională, nefiind de față la discuțiile purtate cu părinții victimei. Întrucât nu sunt elemente care să justifice condamnarea sa, a solicitat a se dispune achitarea; - încălcarea dreptului la apărare, constând în aceea că în cauză, la judecata în fond, prima instanță nu a respectat dispozițiile legale cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei.

Astfel, la data de 29 iunie 2005, reprezentantul parchetului a solicitat instanței de judecată, în ce o privește, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) și alin. (4) teza IV-a din aceeași lege.

Prin încheierea de la acea dată instanța de judecată, cu motivarea că pentru a da posibilitate avocaților părților să-și pregătească apărarea față de cererea formulată a amânat judecarea cauzei la data de 27 iulie 2005. La această dată, susține recurenta, instanța de judecată, fără a pune în discuție și fără a se pronunța asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, a procedat la judecarea cauzei în fond, pronunțarea sentinței fiind amânată la data de 29 iulie 2005. Pronunțându-se în cauză, instanța de judecată, în minuta deciziei, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimisă în judecată din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, în infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) și (4) teza III-a din aceeași lege, și prin reținerea art. 74 și 76 C. pen., a condamnat-o la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare.

Cu acest prilej, susține recurenta, instanța de judecată, în timpul deliberării, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, fără însă ca aceasta să fie pusă în discuția părților și evident fără a-i da posibilitatea să-și facă apărările necesare în legătură cu această nouă situație, încălcându-i-se în acest fel, dreptul la apărare. Încălcându-i-se un drept fundamental prevăzut de legea de procedură penală, instanța a pronunțat o hotărâre care este sancționată cu nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care a solicitat casarea atât a deciziei atacate cât și a hotărârii primei instanțe, cu consecința trimiterii cauzei pentru rejudecare. Recursul declarat de inculpata O.V.

este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta. Potrivit art. 4 C. proc. pen., organele de urmărire penală și instanțele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfășurarea procesului penal. În timpul procesului penal, conform art. 6 C. proc. pen., dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, organele judiciare fiind obligate să asigure părților deplina exercitare a drepturilor procesuale, în condițiile prevăzute de lege și să le administreze probele necesare în apărare. Analizând actele și lucrările de la dosar prin prisma criticilor formulate de inculpată și a textelor de lege citate se constată că în cauză, într-adevăr nu au fost respectate drepturile procesuale ale acesteia.

Susținerea inculpatei în sensul că instanța de fond nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de procuror, la data de 29 iunie 2005, este reală. În aceste condiții, nu se poate ști dacă instanța a primit ori nu solicitarea procurorului, iar în situația în care nu primea această solicitare, după ascultarea părților, avea obligația să-și motiveze punctul de vedere, lucru pe care nu l-a făcut.

Tot întemeiată se constată și cea de a doua critică care privește schimbarea încadrării juridice a faptei de către prima instanță în timpul deliberării, încadrare juridică care diferă atât de cea reținută prin rechizitoriu cât și de cea solicitată de procuror la data de 29 iunie 2005. Procedând în acest fel prima instanță a pronunțat o hotărâre contrară legii, încălcând normele de drept procesual amintite, între care și cel al dreptului la apărare, deoarece inculpata nu a avut posibilitatea să-și spună punctul de vedere cu privire la noua încadrare juridică și implicit să-și facă probele pe care le credea de cuviință, legat de aceasta (noua încadrare juridică). Fiind vorba de încălcarea unui drept fundamental al inculpatului, hotărârea pronunțată în aceste condiții este lovită de nulitate, iar remediul ce se impune este casarea acesteia și trimiterea cauzei pentru rejudecare, cu respectarea prevederilor legale încălcate.

Deși această critică nu a fost formulată de inculpată la judecata în apel, instanța de apel, în baza rolului activ, avea obligația să analizeze cauza sub toate aspectele, să constate eventualele încălcări produse și să procedeze în consecință. Cum instanța de apel s-a mărginit să analizeze apelul inculpatei numai cu privire la existența ori inexistența vinovăției, fără a avea în vedere și alte aspecte, cum sunt cele analizate, a pronunțat, al rândul ei, o hotărâre contrară legii, motiv pentru care se impune a fi casată. Pentru considerentele ce preced, recursul inculpatei O.V. se constată a fi întemeiat sub aspectele analizate, urmând a fi admis, a casa atât decizia atacată cât și hotărârea primei instanțe, și a se dispune trimiterea cauzei la aceasta din urmă pentru a proceda la judecată cu respectarea normelor de procedură încălcate.

Evident, cu ocazia rejudecării, prima instanță va avea în vedere și celelalte critici formulate de către inculpata recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpata O.V. împotriva deciziei penale nr. 1 din 18 ianuarie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția de minori și familie. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 262 din 29 iulie 2005 a Tribunalului Suceava. Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Suceava. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 iunie 2006.