ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5475/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5475/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1661/ PI

din 9 iunie 2004, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M.T.

SRL, în contradictoriu cu pârâta SC D.A. SRL, constatând reziliat contractul de

locațiune încheiat la 25 mai 2001 între SC V. SA, în calitate de locator și

pârâta, în calitate de locatar, cu data la care s-a primit notificarea din 29

martie 2004, emisă pârâtei de B.E.J. J.C.

A dispus evacuarea pârâtei din

imobilul situat în perimetrul comunei Voiteni, jud. Timiș, în suprafață de

8.610 mp., din care 12544 mp. construcții, ocupat de aceasta în baza

contractului menționat.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel pârâta SC D.A. SRL, solicitând inițial schimbarea acesteia în

sensul declinării competenței în favoarea Curții de Arbitraj Comercial de pe

lângă C.C.I. Timișoara, raportat la clauza compromisorie inserată în acest sens

în contract.

A susținut, totodată, că nu a fost

legal citată pentru termenul din 9 iunie 2004, citația fiind expediată la o

adresă la care nu își mai desfășoară activitatea de mai bine de 2 ani.

La data de 25 august 2004 au fost

depuse la dosar noi motive de apel, invocându-se excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei care are doar calitatea de acționar majoritar

al SC V. SA, iar prin notele de ședință din 8 octombrie 2004 pârâta a solicitat

a se face și aplicarea dispozițiilor art. 404

1

alin. (1) și (2) și art.

404

2

C. proc. civ., respectiv a se dispune întoarcerea executării

prin restabilirea situației anterioare, inclusiv în ceea ce privește bunurile

sechestrate. S-a renunțat la susținerea excepției necompetenței materiale a

Tribunalului Timiș, întrucât clauza arbitrală nu-i este opozabilă reclamantei,

aceasta nefiind parte în contractul de locațiune.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia civilă nr. 11 din 2 februarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 7753/COM/2004,

a admis apelul pârâtei, schimbând hotărârea atacată în sensul respingerii

acțiunii reclamantei. A dispus și întoarcerea executării efectuată în baza

respectivei hotărâri, inclusiv în privința bunurilor sechestrate.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a examinat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale

active invocată de pârâtă, raportat la prevederile art. 137 C. proc. civ.,

reținând că raportul juridic din care decurge dreptul dedus judecății s-a

născut în baza unui contract încheiat de pârâta cu o terță persoană la care

reclamanta are numai calitatea de acționar majoritar, neputând sta în judecată

în locul respectivei societăți.

Întrucât s-a impus schimbarea pe

acest considerent a hotărârii atacate, care a fost pusă în executare, prin

aplicarea dispozițiilor art. 404

1

și următoarele C. proc. civ.,

instanța de apel a dispus întoarcerea executării, în modalitatea mai sus arătată.

Reclamanta a declarat recurs, în

termenul legal, împotriva hotărârii instanței de apel, invocând în drept

prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului întemeiat

numai pe aceste dispoziții legale, reclamanta recurentă a făcut referire la

condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi parte în

proces, calitatea procesuală presupunând, în opinia sa, doar justificarea

dreptului sau a obligației unei persoane de a participa în procesul civil, ceea

ce ar echivala cu îndreptățirea unei anumite persoane de a reclama în justiție

și obligația unei alte persoane de a răspunde față de pretențiile ridicate

împotriva sa și nicidecum existența unui drept subiectiv sau, altfel spus, a

unui raport juridic de drept material, legitimarea procesuală fiind recunoscută

în dreptul modern și anumitor autorități publice, instituții, ori chiar unor

persoane care nu pretind în justiție proteguirea unui interes propriu.

Făcând trimitere și la posibilitatea

transmiterii calității procesuale în cursul activității judiciare, ce decurge

din facultatea părților de a dispune de drepturile lor, pretins realizată în

speță ca urmare a dobândirii calității de acționar majoritar al cărui vot

determină voința societară, precum și la existența interesului său în

promovarea prezentei acțiuni, decurgând din aceeași calitate de acționar

majoritar, reclamanta a apreciat că soluția adoptată de instanța de apel este

greșită.

Evident, toate aceste aserțiuni ale

recurentei pot fi circumscrise numai motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., motivul prevăzut la pct. 8 al aceluiași text nefiind

dezvoltat, astfel încât nu se impune a fi examinat.

În al doilea rând, reclamanta

recurentă a considerat că în mod greșit s-ar fi reținut de către instanța de

apel că adresa la care trebuia citată pârâta este cea înregistrată la O.R.C.,

în acțiunea introductivă indicându-se adresa la care s-au făcut comunicările și

în alte dosare aflate anterior pe rolul instanțelor, în condițiile în care

pârâta nu i-a făcut nici o notificare privind schimbarea sediului.

Soluția de anulare a hotărârii prin

aplicarea dispozițiilor art. 296-297, coroborate cu cele ale art. 105 alin. (2)

C. proc. civ., urmată de evocarea fondului cauzei, nu se regăsește însă în

dispozitivul deciziei instanței de apel, care a procedat la schimbarea

hotărârii în sensul respingerii acțiunii, ca urmare a examinării excepției

lipsei calității procesuale active și a reținerii temeiniciei acesteia, astfel

încât examinarea sub acest aspect a hotărârii este superfluă.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi

adoptat o astfel de soluție, raportat la considerentele hotărârii, nu se

justifică reținerea unei greșite aplicări a legii sub acest aspect, în

condițiile în care în conformitate cu prevederile art. 87 pct. 2 C. proc. civ.,

persoanele juridice vor fi citate, sub sancțiunea prevăzută de art. 89 alin. (1)

C. proc. civ., la sediul lor social, care nu poate fi altul decât cel

înregistrat în registrul comerțului.

Prin urmare, examinând recursul

reclamantei numai prin prisma celorlalte susțineri ale recurentei, circumscrise

prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cum s-a arătat mai sus, Înalta

Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Calitatea procesuală este una din

condițiile necesare pentru ca o persoană fizică sau morală să fie parte în

procesul civil și pentru exercitarea acțiunii, alături de afirmarea existenței

dreptului subiectiv ce se cere a fi protejat, care urmează a fi verificată,

evident, în procesul rezolvării acțiunii civile, interesul pe care se sprijină într-adevăr

calitatea procesuală având însă o existența autonomă-și capacitatea procesuală.

Calitatea procesuală presupune

existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este

titulara dreptului în raportul juridic dedus judecății, respectiv între

persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic, această concepție

doctrinară majoritară fiind reconfirmată și de jurisprudența actuală, astfel

încât aserțiunile reclamantei în sensul că justificarea calității procesuale nu

presupune cu necesitate existența unui drept subiectiv, respectiv a unui raport

juridic de drept material nu pot fi primite, absolut necesară fiind în toate

cazurile “afirmarea” existenței unui astfel de drept, care determină de altfel

natura acțiunii și scopul final al acesteia, prefigurând totodată conținutul și

cadrul procesului civil.

În cadrul problematicii calității

procesuale sunt analizate, indiscutabil, anumite situații când legea recunoaște

legitimare procesuală și altor organe, instituții sau chiar persoane din afara

raportului juridic litigios. Această legitimare procesuală extraordinară

reprezintă însă o situație procesuală de excepție, fiind acordată pentru

ocrotirea unor interese sociale deosebite. Ea își are izvorul în interesul

societății de a protegui drepturile unor categorii de persoane într-un mod

deosebit, astfel încât, atunci când acestea nu manifestă destulă diligență, ori

nu sunt în măsură să-ș realizeze propriile drepturi, sarcina apărării prin

mijloace specifice justiției va fi preluată de alte organe sau instituții ale

statului, ceea ce cu este cazul în speță.

Dobândirea de către reclamantă a

calității de acționar majoritar (99 %) prin cumpărarea unor acțiuni în urma

licitației din 26 iunie 2003, respectiv ulterior încheierii contractului de

locațiune în discuție, nu-i conferă acesteia calitate procesuală activă. Prin

intervenirea respectivei operațiuni reclamanta nu a devenit succesoarea în

drepturi și obligații a SC V. SA și, prin urmare, nu s-a realizat nici pretinsa

transmitere a calității procesuale în favoarea sa.

Lipsa calității procesuale poate fi

invocată pe cale de excepție. Deși nu este expres consacrată de actualul C.

proc. civ., această excepție a fost calificată ca o excepție de fond,

peremptorie sau dirimantă și absolută, care poate fi invocată nu numai de

partea interesată, ci și de procuror sau de instanță din oficiu, în orice stare

a pricinii, iar admiterea ei face de prisos cercetarea fondului dreptului. Ea

reprezintă mijlocul procesual prin care se invocă, în condițiile arătate, fie

inexistența încălcării unui drept izvorât dintr-un raport juridic de drept

material, fie inexistența unei legături de conexitate cu un astfel de raport,

care să-i confere îndreptățirea acelei persoane de a sta în judecată, fie lipsa

abilitării pe care legea o conferă în mod excepțional unor persoane străine de

raportul juridic de drept substanțial pentru ocrotirea unor drepturi legitime

ale unor persoane sau apărarea unui interes social.

Admiterea excepției lipsei calității

procesuale atrage respingerea acțiunii ca fiind introdusă de o persoană lipsită

de calitate, în cazul lipsei calității procesuale active, sau ca fiind

introdusă împotriva unei persoane fără calitate, în cazul lipsei calității procesuale

pasive.

Prin prisma acestor considerente,

Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii în

examinarea excepției lipsei calității procesuale active invocată de pârâta

apelantă, astfel încât, nefiind incident în speță motivul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 al aceluiași cod va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC M.T. SRL Constanța, împotriva deciziei nr. 11 din 2 februarie

2005, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 16 noiembrie 2005.