ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 313/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 11 martie 2004, reclamanta M.M. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Botoșani, să se dispună anularea hotărârii nr. 1352 din 19 ianuarie 2004, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că tatăl său, care era salariat la Prefectura județului Dorohoi, a primit ordin din partea autorităților, să părăsească localitatea de domiciliu, deoarece trupele sovietice se apropiau de orașul Dorohoi, astfel că, împreună cu familia, s-a refugiat în localitatea Găiești, județul Dîmbovița și consideră că acest refugiu a avut loc ca urmare a persecuțiilor etnice.

Prin sentința nr. 85 din 14 aprilie 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca nefondată. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate, rezultă că însăși reclamanta a relatat în petitul acțiunii, că s-a refugiat din localitatea de domiciliu, localitatea Dorohoi, în localitatea Găiești, județul Dâmbovița, ca urmare a unor evenimente de război, intrarea și înaintarea pe teritoriul României, a trupelor sovietice, în cadrul operațiunilor militare din a doua parte a celui de al doilea război mondial. Ca urmare, refugierea reclamantei împreună cu familia, nu s-a datorat persecuțiilor etnice. În consecință, instanța a reținut că reclamanta nu a fost lezată în drepturile sale recunoscute de lege și a respins ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta M.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență se susține că tatăl reclamantei a fost obligat să se refugieze împreună cu familia, din localitatea Dorohoi, în localitatea Găiești, județul Dâmbovița, ca urmare a persecuției etnice, ceea ce o îndreptățește pe reclamantă să solicite acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței menționate, se înțelege persoana care a fost mutată sau a fost nevoită să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, în această categorie fiind incluse și persoanele refugiate.

Dar acest refugiu trebuie să se fi produs ca urmare a persecuțiilor la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice. Or, în cauză, tatăl reclamantei a fost nevoit să se refugieze împreună cu familia, din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război: intrarea și înaintarea pe teritoriul României, a trupelor sovietice, în cadrul operațiunilor militare din a doua parte a celui de-al doilea război mondial. Mai mult decât atât, din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că refugiul tatălui reclamantei din localitatea de domiciliu, Dorohoi, în localitatea Găiești, județul Dâmbovița, s-a făcut la solicitarea instituției al cărei salariat era, Prefectura județului Dorohoi, ca o măsură de protecție.

În consecință, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.M., împotriva sentinței nr. 85 din 14 aprilie 2004, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2005.