ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 386/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 304 din 18

februarie 2004 pronunțată de Judecătoria Roman a fost admisă acțiunea

reclamantei A.M. împotriva pârâților D.P. și D.C., constatându-se că aceasta

are calitatea de moștenitoare a defunctului ei frate I.P., decedat la 17

decembrie 1995.

S-a reținut că solicitarea

reclamantei este întemeiată în raport de probatoriile administrate care atestă

calitatea ei de moștenitoare.

Apelul declarat de pârâți împotriva

sentinței, prin care au arătat că reclamanta este într-adevăr sora defunctului

însă, în timpul vieții, acesta și-a înstrăinat o parte din bunuri iar pe ei i-a

instituit legatari universali, a fost admis prin decizia civilă nr. 551 din 21

aprilie 2004; a fost schimbată în totalitate sentința și pe fond s-a respins acțiunea

ca inadmisibilă, cu motivarea, întemeiată pe prevederile art. 111 teza finală C.

proc . civ., că reclamanta avea la dispoziție o acțiune în realizarea

dreptului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs nemotivat în drept reclamanta. Dezvoltarea criticilor formulate permite

însă încadrarea lor în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc . civ. în sensul că

au fost greșit interpretate, în materie succesorală, dispozițiile art. 111 C.

proc . civ.

Recursul este întemeiat în sensul

considerațiilor ce succed.

Instanța de apel a ignorat

împrejurarea că textul general al art. 111 C. proc . civ. privind acțiunea în

constatare are aplicații specifice și circumstanțiate în materia succesiunilor.

Astfel, este unanim acceptat în practica judecătorească și

în doctrină că stabilirea (constatarea) calității de moștenitor se poate face

pe cale notarială sau judiciară, fără ca persoana respectivă să fie obligată să

solicite și ieșirea din indiviziune cu același prilej. Teza contrată ar conduce

la concluzia absurdă și de neacceptat a negării stării de indiviziune înseși

fiindcă imediat succesorii ar trebui să ceară și partajul. Or, dacă nimeni nu

poate fi obligat a rămâne în indiviziune (art. 728 C. civ.), nu există nici un

text legal care să oblige de principiu la sistarea indiviziunii de îndată ce

calitatea de moștenitor a fost stabilită.

În consecință, teza finală a art. 111

C. proc . civ. este străină pricinii, acțiunea în constatarea calității de

moștenitor fiind admisibilă.

Așa fiind, Curtea va admite recursul

reclamantei în baza dispozițiilor art. 312 C. proc . civ. în condițiile art. 315

C. proc . civ., va casa decizia și va trimite cauza la aceeași curte de apel

pentru rejudecarea apelului, ocazie cu care va analiza pe fond temeinicia

acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei

nr. 551 din 21 aprilie 2004 a Curții de Apel Bacău pe care o casează și trimite

cauza la aceiași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de reclamantă

împotriva sentinței civile nr. 304 din 18 februarie 2004 a Judecătoriei Roman.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2005.